17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Moise Guran: Datele ce vin din economie sunt din ce...

REVISTA BLOGURILOR. Moise Guran: Datele ce vin din economie sunt din ce în ce mai proaste

 

Pe bloguri citim, luni, despre evoluția economică a României, în primele luni ale anului, dar și despre cum se desfășoară o patrulă a infanteriștilor români în Kandahar.

Moise Guran atrage atenția, pe blogul său, că datele care vin din economie prevestesc evenimente negative.

Începutul acestui an a adus o scădere industrială semnificativă față de finalul lui 2015, dar cifra de afaceri a industriei românești este chiar mai mică față de acum un an. Și dacă ați fi tentați să credeți că e doar o conjunctură, sau e doar o perioadă, aflați că în materia comenzilor noi, cele care anticipează de fapt cum va merge industria patriei în această primăvară lucrurile par a se înrăutăți semnificativ. Totul prinde logică și sens dacă pui aceste cifre lângă cele ale exporturilor. Acestea sunt și ele mai mici, vorbim pe ultimul an, în timp ce importurile reflectă la milimetru euforia consumeristă imprimată de reducerile de taxe, mai ales de reducerea cotei generale de TVA de la 1 ianuarie. Mai pe românește spus, economia noastră resimte deflația europeană, ba chiar și o reducere a cererii a produselor fabricate la noi, dar, în același timp, românii trăiesc într-o realitate distorsionată de drogul creșterilor de salarii recente. În timpul ăsta zona euro, partenera noastră, bagă bani gratis în firmele care aduc mărfuri la noi, stimulându-le să ne vândă cât mai mult la prețuri care le concurează pe cele ale mărfurilor de la noi. Într-un final care devine de la lună la lună din ce în ce mai greu evitabil, firmele care ne plătesc nouă salariile majorate își vor da seama că nu le mai pot plăti și vor face restructurări sau chiar vor falimenta. Iar noi nu vom înțelege nici de ce s-a întâmplat asta nici cum de a fost posibil acest lucru într-un moment în care totul părea să meargă bine”, scrie Guran.

De pe blogul lui Adelin Petrișor aflăm că jurnalistul a fost într-o patrulă în zona Kandahar cu infanteriști din batalioanele 811 și 2 Călugăreni.

Zoso.ro scrie despre documentarul despre incendiul din clubul Colectiv, realizat de Discovery Channel.

În seara asta a rulat un documentar despre incendiul de la #colectiv pe Discovery. E sec, fad, prea scurt și lasă foarte multe goluri. Chiar neprofesionist aș putea spune. Ar fi fost util să exploreze dincolo de incendiu, pentru că rănile sunt încă deschise și materiale jurnalistice se găsesc. Dar, până atunci, ce am învățat din incendiu: că un singur bobârnac nu e de ajuns. Ponta a plecat după incendiu, dar corupția a rămas. e în spiritul nostru. am mers câteva zile corect, ne-am abținut un pic de la șpagă și de la mizerii și apoi am revenit. avem nevoie de zeci de bobârnace din astea groaznice, cu morți mulți, să ne trezim. Că mai bine fugi și lași pozatul și filmatul pe altă dată dacă vezi că arde. sunt tare bucuros că nu sunt imagini de acolo și că nu au fost oameni care să își dea viața pentru o poză. Că unii oameni sunt lacomi dincolo de închipuiri și sunt dispuși să pună viața altora în pericol pentru a-și atinge scopuri și vise. da, nu e ceva nou, dar distanța dintre inconștiență și pericol de moarte înseamnă uneori vieți”, scrie bloggerul.

Cele mai citite

Comisia amendează Mondelēz cu 337,5 milioane EUR pentru restricții comerciale transfrontaliere

Comisia Europeană a amendat Mondelēz International, Inc. (Mondelēz) cu 337,5 milioane EUR pentru obstrucționarea comerțului transfrontalier cu produse din ciocolată, biscuiți și cafea între statele...

Mihai Enache îl întreabă pe Nicușor Dan de unde îi vin banii pentru campania electorală. Ambii sunt candidați la Primăria Capitalei

Mihai Enache, președintele filialei AUR București și candidat la funcția de primar general, l-a întrebat insistent pe Nicușor Dan de unde îi vin banii...

Sfaturi pentru a organiza o petrecere perfectă pentru copii

Organizarea unei petreceri de succes pentru copii poate fi o provocare, dar și o experiență extrem de plăcută. Fie că este vorba de aniversarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă