19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR: Moise Guran: Ieșirea Greciei din zona euro nu poate fi...

REVISTA BLOGURILOR: Moise Guran: Ieșirea Greciei din zona euro nu poate fi evitată

Pe blogurile de marți citim despre Grecia și faptul că acordul cu creditorii este doar un mod mai ușor de a părăsi zona Euro, moartea parlamentarului german Philip Missfelder, dar și despre neputinâa guvernului irakian în fața grupării teroriste Statul Islamic. 

Pe blogul biziday.ro, Moise Guran scrie că nu mai există nicio șansă pentru Grecia să rămână în zona euro așa cum este acum. O posibilitate ar fi crearea a două zone euro, o idee care s-a vehiculat în 2011. ”Chiar dacă liderii europeni ne vor spune acum că s-a evitat ieşirea Greciei, o linie suplimentară de finanţare de la BCE nu poate fi decât un preţ plătit de europeni pentru ieşirea Greciei dar şi o modalitate de supravieţuire a Greciei până la tipărirea drahmei. Adică un grexit ceva mai controlat. Care nu ştiu când se va produce, dar ar trebui să înceapă până la finalul anului”, a explicat Guran. De asemenea, jurnalistul arată că intrarea în zona euro nu este opțională pentru statele membre UE. ”Opțiunea se referă doar la alegerea timingului, fiecare pregatindu-se cum știe mai bine pentru momentul respectiv. De aceea s-a și vorbit de o ieșire temporară a Greciei. Pentru că pe termen lung, toate statele UE vor folosi moneda unică. Punerea sub semnul întrebării a monedei unice în sine, și deci și a Tratatului de la Lisabona ar pune sub semnul întrebării însăși Uniunea Europeană. Și în final toată arhitectura continentului. Încă o dată vă întreb… are cineva un dubiu, unul cât de mic, că asta ar servi în primul rând intereselor Federație Ruse? (Poate, parțial și pe cele ale americane… dar asta e altă discuție.)”.   

Tolontan scrie că parlamentarul german Philip Missfelder a murit azi-dimineață la numai 35 de ani. Tânărul politician german era membru al parlamentului  (Bundestag) încă din 2005 şi unul dintre colaboratorii foarte apropiaţi ai Cancelarului german Angela Merkel. În anul 2009 Missfelder a devenit purtător de cuvînt pe probleme de politică externă al CDU fiind cotat că avînd cele mai mari şanse să acceadă în viitorul apropiat în funcţia de ministru de Externe al Germaniei. Anul trecut, Philip Missfelder a dat naştere unei vii controverse în Germania şi nu numai după ce a acceptat invitaţia fostului cancelar Gerhard Schroder de a participa la aniversarea acestuia, petrecerea avînd loc la Sank Petersburg. ”La petrecerea dată de Schroder la Sankt Petersburg a participat şi Vladimir Puţin. Colegii din CDU ai lui Missfelder l-au criticat pentru prezenţa lui în preajma lui Puţin avînd învedere războiul dintre Rusia şi Ucraina de la acea vreme”, a explicat Tolontan. 

Adelin Petrișor acuză, pe blogul său,  guvernul irakian de incompetență întrucât gruparea jihadistă Statul Islamic reușește să avanseze. ”După ce au luat Fallujah, luptătorii ISIS sunt la o aruncătură de băț de Bagdad. La cum se mișcă armata irakiană, nu ar fi exclus ca extremiștii să ajungă în scurt timp și-n capitală. Triburile din Al Anbar care luptă cu extremiștii nu primesc niciun ajutor. Al Jazeera a făcut un reportaj într-un sat aflat chiar în apropierea liniilor ISIS. E uluitor cum se descurcă acei oameni și este incredibil cât de incompetent e guvernul irakian”, a explicat Petrișor. 

Pe blogul zoso.ro citim despre un profesor din liceu al bloggerului, care i-a predat literatură universală. Zoso arată că programa prea încărcată îi face pe elevi să renunțe la anumite lucruri, cum ar fi cititul. ”Aveam un profesor de literatură universală, Nicolae Manolescu (potrivire de nume), care ne inspira și ne stimula să citim. Problema era alta. Aveam o oră de literatură universală pe săptămână. El venea, ne prezenta o bucată dintr-o operă reprezentativă și ne spunea să citim cartea. Ceea ce, teoretic, nu ar fi fost greu. O carte pe săptămână. Numai că noi aveam între 6 si 8 ore pe zi. După 8 ore de stat la școală și 2 ore pe drum, ajungeam acasă. O oră mâncat. Teme cel puțin două ore. Un pic de televizor. După 14 ore, nu mai avea nimeni chef de citit”, a explicat bloggerul. 

 

 

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă