10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Moise Guran: România a prins ultimul tren către Uniunea Europeană

REVISTA BLOGURILOR. Moise Guran: România a prins ultimul tren către Uniunea Europeană

Pe blogurile de marți, citim povestea din spatele aderării României la Uniunea Europeană în 2007, îngrijirea paliativă pentru bolnavii de cancer, dar și o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis. 

Pe blogul biziday.ro, citim despre cum a intrat România în Uniunea Europeană în 2007 și de ce nu era pregătită pentru această mișcare. Astfel, Moise Guran povestește că Mugur Isărescu, pe atunci premier, i-a propus președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, într-o discuție informală, ca România să adere la UE în 2007 întrucât ” o astfel de ţintă mobilizează altfel energiile societăţii şi, mai ales, îi responsabilizează pe politicieni”, și, în ciuda avertismentelor lui Prodi că țara noastră nu va fi pregătită, România a semnat tratatul de aderare în anul propus de Isărescu. ”Azi, la 15 ani de la discuţia dintre Isărescu şi Prodi, PIB-ul României este chiar de patru ori mai mare decât atunci, dar aproape un sfert din el sunt bani europeni. Şi asta pentru că, în ultimii opt ani, România a plătit Europei 11,6 miliarde de euro, dar a luat înapoi aproape 30 de miliarde, asta cu tot cu fondurile de preaderare”, conchide Moise Guran.

Victorkapra.ro scrie despre persoanele care suferă de cancer, durerile cu care se confruntă și îngrijirea paliativă. Astfel, cam 80% dintre bolnavii de cancer înfruntă dureri în stadiile avansate ale bolii. Dar cu medicația destul de simplă, 90% dintre aceste dureri pot fi controlate pe deplin sau reduse până la un nivel acceptabil. Însă, studiile arată că  doar trei din zece bolnavi de cancer din România primesc medicația potrivită pentru dureri, potrivit conferențiar doctor Daniela Moșoiu. Cei mai mulți dintre medicii de familie nu sunt pregătiți în domeniul tratamentelor paliative, pacienții și familiile lor nu sunt informați asupra drepturilor pe care le au, sistemul de sănătate autohton este centrat pe spital – dacă ești bolnav la domiciliu, primești foarte puține servicii medicale, notează bloggerul. 

Pe blogul lui Robert Turcescu, citim o scrisoare deschisă către președintele României, Klaus Iohannis. Astfel, Iohannis este rugat să contribuie la formarea unei instituții media care să ”încheie un parteneriat cu societatea românească, un parteneriat bazat pe onestitate și pe interacțiune directă”. Turcescu a precizat că și-a retras like-ul de pe pagina de Facebook a șefului statului întrucât nu este mulțumit de activitatea lui de până acum. ”Aceasta nu e o nebunie, domnule Președinte. E doar scrisoarea deschisă a unui om care iubește meseria pe care o face și care crede cu tărie că fără implicarea românilor de pretutindeni în astfel de proiecte, nu se va mai putea vorbi în curînd de presă liberă și, în cel mult cîțiva ani, nici măcar de presă. Iar eu cred cu tărie că nu va doriți asta”, a scris jurnalistul. 

Tolo.ro contrazice afirmația lui Victor Ponta care a precizat, pentru B1, că ”regula a devenit arestul preventiv și excepția a devenit lăsarea în libertate”. Astfel, este prezentată statistica oferită de judecătorul CSM, Cristi Danileț, ”13,9% sînt arestații preventiv în anul 2014 din totalul celor trimiși în judecată. Cifra este una în media ultimilor 10 ani: 14,6%”. Danileț a subliniat că ”în 2005, aveam aceeași rată a arestaților preventiv ca și în 2014. Urmărind cifrele vedem că afirmația potrivit căreia ”în România arestarea este regula” este un mit fals”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă