19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR: O ordonanţă de urgenţă din 2003 le-a permis militarilor să...

REVISTA BLOGURILOR: O ordonanţă de urgenţă din 2003 le-a permis militarilor să voteze electronic

Pe blogurile de miercuri, citim despre deflaţie şi dacă România se îndreaptă spre acest drum, o ordonanţă de urgenţă din timpul lui Adrian Năstase prin care militarii au putut vota electronic, dar şi despre oamenii în vârstă. 

Biziday scrie despre deflaţie şi consecinţele ei pentru România. Astfel, Moise Guran notează că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a respins categoric posibilitatea deflaţiei în România, însă având în vedere că toată Europa se confruntă cu o scădere de preţuri sectorială, România nu poate ocoli subiectul. “De fapt, în ultimul an, pe medie, preţurile produselor industriale au scăzut la poarta fabricii cu aproape 3 procente. Astea nu se simt în mod neapărat la consumator, dar situaţia nu este de ignorat pentru că, să zicem cu excepţia calculatoarelor, unde scăderile de preţuri sunt de 10%, aceste reduceri nu vin din eficienţă şi salturi tehnologice, ci sunt forţate mai ales de concurenţa produselor europene, ale căror preţuri scad ca un efect de lungă durată al crizei despre care se spune că s-a încheiat, precum şi al închiderilor de pe piaţa rusească”, explică Moise Guran. 

Turcescu reaminteşte că în 2003, pentru referendumul privind modificarea Constituţiei, s-a dat o ordonanţă de urgenţă prin care militarii aflaţi în misiuni în Afganistan, Bosnia, Irak şi Kosovo au putut vota electronic. Astfel, jurnalistul arată că motivul că un astfel de sistem ar fi greu de implemetat pentru românii din Diaspora nu se justifică. “Azi, în anul de graţie 2015 se discută şi iar discută despre cât de greu e, vai, să introducă acest sistem de vot sau pe cel prin corespondenţă! Să ne explice Năstase cum a făcut atunci, în 2003, poate avea el o reţetă secretă”, a subliniat Turcescu. 

Zoso.ro arată că oamenii în vârstă refuză să primească ajutor de la cei mai tineri şi că nu se protejează nici măcar pe ei. “Stăm mult la calculator și sper că vom avea bunul simț să începem să ne mișcăm pentru a ne păstra articulațiile și mușchii funcționali și mintea viguroasă. Bătrânii noștri nu au apucat momentele astea, deși aveau timp berechet când se întorceau de la fabrică. Și totuși n-au făcut-o. Bătrânii de la oraș sunt niște epave la aceleași vârste la care bătrânii de la țară încă mai mână calul pe câmp cu plugul”, a scris bloggerul. 

 

 

 

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă