10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Samsung a declarat război companiei Apple

REVISTA BLOGURILOR. Samsung a declarat război companiei Apple

Pe bloguri, luni, citim despre ”războiul” dintre Samsung și Apple, despre reducerile de zbor oferite de compania Alitalia, dar și despre accesibilizarea mesajelor federațiilor sportive.

Cristianchinabirta.ro povestește despre oportunitatea de a participa la Sport Forum, organizat de COSR, la Gheile Grădiștei. Bloggerul subliniază că orice federație sportivă trebuie să lucreze pentru români. Acesta afirmă că raportul de activitate al federațiilor sportive trebuie prezentat în mod public, într-o formă și într-un limbaj care nu doar să poată fi înțeles de toată lumea.  Cu fiecare astfel de raport de activitate, trebuie să vină și anunțarea unui scop și, dacă se poate, a unor obiective care, odată realizate, să conducă la îndeplinirea acestui obiectiv, mai precizează bloggerul. 

De pe blogul victorkapra.ro aflăm că Samsung a declarat, duminică seară, război pe față singurului său concurent adevărat, Apple, în timpul lansării Samsung Galaxy S6 (ecran de 5,1 inci, pe Android 5.0). Oficialii Samsung au insistat mai întâi că noul lor smartphone „nu se îndoaie” – cu trimitere la presupusul defect al iPhone 6 (spun presupus pentru că supun la cazne de vreo trei luni un iPhone 6 și e la fel de nedeformat ca în prima zi).
Apoi au făcut comparație între fotografii și clipuri video pe același subiect trase cu iPhone 6 Plus și cu noul Samsung Galaxy 6, probă la care smartphone-ul coreean s-a detașat drept câștigător clar.

Din blogul de călătorii tedoo.ro aflăm care sunt cursele pentru care compania Alitalia oferă reduceri pentru zborurile dus-întors. Pe scurt, este vorba despre tarife reduse pentru zboruri cu plecare din București către America de Sud și Asia. Astfel, cursele București – Rio de Janeiro costă 360 EUR, București – Tokyo 559 359 EUR. (graba), București – Buenos Aires 360 EUR, București – Sao Paolo 360 EUR.

 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă