11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Tolontan: Oprea, unul dintre accidentele istorice ajuns în elita unui...

REVISTA BLOGURILOR. Tolontan: Oprea, unul dintre accidentele istorice ajuns în elita unui stat

Bloggerii scriu, miercuri, despre scandalul în care implicată compania Volkswagen și cum afectează industria auto germană, dar și că ministrul Gabriel Oprea l-ar fi sunat pe Stelian Tănase pentru a scoate o știre din telejurnal. 

Moise Guran comentează, pe blogul biziday.ro, scandalul în care este implicată compania germană Volkswagen. Jurnalistul recunoaște că și el are o mașină Volkswagen. ”Ne place sau nu să recunoaştem, succesul acestui plan şi înainte, dar şi înnodat după război, a fost modelul preluat şi aplicat în toată Europa civilizată şi, de fapt, a fost motorul prosperităţii sale de mai târziu. Un automobil înglobează produse ce dau de lucru de la siderugie şi până la industria maselor plastice, iar azi, în Europa, industria automobilului presupune 12 milioane de slujbe, adică peste 5% din slujbele de pe continent. Alte milioane de slujbe sunt create în mod indirect şi, dacă azi maşina germană este, prin preţ, departe de conceptul de maşină populară pe care îl gândise Hitler, de fapt aceasta este explicaţia cinică a prosperităţii continentului european. Ceea ce nu scuză sub nicio formă crima cu premeditare pe care au pus-o la cale cei de la Volkswagen. Nu e un accident ceea ce s-a întâmplat, crearea unui soft care să păcălească legislaţia este o inginerie, o acţiune calculată, elaborată, o premeditare”, a scris Guran. 

Pe blogul tolo.ro, citim un comentariu despre faptul că Gabriel Oprea i-ar fi cerut lui Stelian Tănase să scoată o știre despre doctoratul său, care ar fi fost plagiat, din telejurnal. Mai mult, discuția celor doi ar fi fost intermediată de Rareș Bogdan. ”Oprea e unul dintre accidentele istorice ajuns în elita unui stat în condițiile în care el ar avea probleme la examenul de capacitate și dacă ar fi meditat de Stephen Hawking. Într-un mileniu în care țările de succes mizează pe educație, pe inovație și pe cultură democratică asociativă, varianta noastră la Victor Ponta este Gabriel Oprea, un tip cu o viziune militaristă și secretomană”, a spus Tolontan. 

Adelin Petrișor scrie despre exercițiile NATO din Ucraina, la care participă și România. ”Zilele acestea se desfășoară în Ucraina un mare exercițiu al salvatorilor din serviciile de urgență. Participă 1100 de oameni din țări NATO și partenere.  România are și ea acolo vreo 40 de specialiști. La deschiderea exercițiului internațional au participat și secretarul general al NATO și președintele Ucrainei”, a relatat jurnalistul. 

Pe blogul cristianchinabirta.ro, citim despre un grup de pe Facebook, unde trebuie să plătești 30 de lire pentru a posta ceva. Grupul unde se cere 30 de lire sterline ca să poți să pui un status este un grup al românilor din Birmingham. ”Cu mențiunea că știu că mai există grupuri și pagini unde se percepe o taxă ca să pui un status sponsorizat, ca să zic așa. Nu dau nume, mă înțelegeți, pentru că știu despre așa ceva din discuții private și nu am acceptul oamenilor să zic. Dar presupun că știți și voi că există astfel de cazuri. Nu că aș avea o problemă cu așa ceva, firește. Căci e munca oamenilor (mă refer la posesorii de fan page și la administratorii de grupuri) și ei înțeleg să își scoată pârleala, ca să o dau în de astea de peluză. Eu doar vă semnalez chestiunea”, a scris bloggerul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă