Bloggerii scriu, luni, despre controversa acoperişului Stadionului Naţional, dar şi despre performanţa tenismenului Horia Tecău la Australian Open.
Cătălin Tolontan scrie, pe blogul său, despre un document care arată că Primăria Capitalei ar fi ajuns la o înţelegere cu firma constructoare Max Bogl, privind costurile şi construcţia stadionului, cu şase luni înainte să voteze modificările.
“Pe 28 noiembrie 2007, Aurora Abas, director executiv adjunct în direcția de investiții a Primăriei Capitalei, anunță consorțiul Max Bogl – Astaldi: „Vă transmitem acceptul nostru privind realizarea proiectului de reabilitare și modernizare a Stadionului Național Lia Manoliu – Acoperiș retractabil”. Este exact stadionul care avea să fie inaugurat în noiembrie 2011, cu partida amicală de gală România – Franța, o suprapunere fericită de destin cu meciul care va deschide la vară, la Paris, Campionatul European. Problema este una singură. În acel moment, noiembrie 2007, bucureștenii, prin aleșii lor, votaseră un stadion de 411 milioane de lei, nu unul de 500 de milioane, numai acoperișul retractabil adăugat prin act adițional costînd peste 20 de milioane de euro! Cînd directorul executiv adjunct Aurora Abas dă verde nemților de la Max Bogl pentru „Stadion – Acoperiș retractabil”, Consiliul General nu dezbătuse, nu votase și, de fapt, nu știa nimic despre decizia scumpirii stadionului. 6 luniau trecut între momentul emiterii comenzii pe furiș a acoperișului către MaxBogl și cel în care Consiliul General a votat că se scumpește stadionul și a aprobat acoperișul! Nici măcar autorizația de construire nu fusese eliberată. Conform studiului de fezabilitate și certificatului de urbanism, doar 20.000 de locuri urmau să fie acoperite. Dar, fără nici o informare publică, fără să știe cetățenii sau consultantul tehnic, stadionul merge cu neștirbită insistență către o variantă aproape dublă ca preț: 200 de milioane de euro. De fapt, construcția converge cu proiectul stadionul din Frankfurt, a cărui clonă ieftină a fost de la început Stadionul Național, pînă a devenit clona cu acoperiș retractabil cu tot. La vedere, legiferarea acoperișului retractabil vine pe 8 mai 2008. În subteran, lucrurile fuseseră decise între primărie și Max Bogl cu o jumătate de an înainte!”, scrie Tolontan.
Cristian China Birta scrie despre performanţa lui Horia Tecău în finala de la Australian Open.
“Primul set l-au cedat de la 4-2, cu patru game-uri pierdute consecutiv. Apoi au condus cu 5-4 în manșa a doua, pentru a se chinui efectiv. Tecău a servit la 5-4 și 0-40, aducând echipei sale patru puncte consecutive, echivalente cu setul doi. În maxi tie-break, Horia și Coco au condus cu 3-0, după care, incredibil, au pierdut 6 puncte consecutive. Tecău a recuperat pe propriul său serviciu până la 5-6, după care altă cădere a făcut ca meciul să se închidă fără altă reușită pentru ai noștri. Scor final 6-4, 4-6, 10-5 în favoarea lui Soares și Vesmina, dar Tecău a fost aproape ireproșabil. Serviciile, geometria terenului, unghiurile găsite, ajutorul cu care a acoperit vulnerabilitatea coechipierei, mă fac să cred că Tecău este un tezaur național în sportul alb. Aproape de unul singur nu putea stopa un Soares în mare formă, câștigător ieri la dublu masculin, secondat de un metronom ca Vesmina. Mai este și aspectul impredictibilității, care a acționat din plin. La dublu, dar mai ales la mixt, momentele se pot schimba foarte ușor, de la minge la minge practic”, scrie bloggerul.
Victor Kapra scrie despre este o formă de anxietate socială, care consta în compararea vieţii reale cu cea expusă pe reţelele de socializare, cunoscută sub numele de “Fear of missing out”.
“Tu stai în casă sâmbătă seara acasă, lenevind pe canapea. La televizor sunt numai emisiuni plicticoase. Deschizi smartphone-ul și vezi că alții sunt un city break la Paris sau își rup capul prin cine știe ce club. În cele mai multe cazuri această invidie nu are urmări dramatice, dar uneori oamenii atinși de FOMO dezvoltă forme serioase de depresie și au nevoie de tratament medical. Metoda cea mai bună să revii cu picioarele pe pământ este să îți aduci aminte că multe postări „fericite” pe care le vezi pe Internet au o anumită doză de fals. Oamenii tind în mod natural să se laude, mai ales pe net, în vânătoare de like-uri: ciolanul acela pe varză poate nu a fost chiar așa excepțional (poza a fost editată), locul care pare de vis poate că nu este chiar așa, îndrăgostiții care-și fac selfie-uri languroase poate că deja s-au săturat unul de altul. Oamenii pur și simplu postează o imagine idealizată a lor și a mediului în care se află”, potrivit bloggerului.
