14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialEVENIMENT. România preia Republica Moldova. La televizor

EVENIMENT. România preia Republica Moldova. La televizor

Postul public de televiziune "Moldova 1" din Republica Moldova va fi recepționat, de la începutului lunii viitoare, pe teritoriul României, în urma unei decizii a Consiliului Național al Audioviziualului, în baza înțelegerii guvernamentale între București și Chișinău.

Primele cuvinte au fost "emoție" și responsabilitate", așa cum au fost rostite de Mircea Surdu, directorul postului național de televiziune "Moldova 1" de la Chișinău. Și asta în condițiile în care pe teritoriul României se va putea recepționa acest post începând din 2 octombrie 2014. Este o dată limită, după ce Consiliul Național al Audiovizualului a decis, în ședința din 2 septembrie, ca programul "Moldova 1" să fie inclus în grila obligatorie a operatorilor de cablu din România. Conform legii, după cum ne-au spus cei de la CNA, operatorii au la dispoziție 30 de zile pentru a se conforma acestei decizii.

Un nou studio de știri

Trebuie spus despre "Moldova 1" că este un post public de televiziune din Republica Moldova, făcând parte din Compania de stat Teleradio Moldova. Am luat legătura cu directorul acestui post, dorind opinia sa legată de acest eveniment.

"Faptul că postul nostru va fi recepționat în România este o mare responsabilitate pentru noi. Vă spun sincer că am emoții foarte mari. Dar noi vom căuta să fim la înălțimea exigențelor. Adevărul este că sunt legat cu sufletul de acest post, în care lucrez de o viață", ne-a spus oficialul. Transformări vor fi, în acest post, înaintea evenimentului de luna viitoare. Am aflat, de pildă, că se pregătește un nou studio de știri la "Moldova 1", care va fi inaugurat până la sfârșitul acestei luni.

"Noi suntem un post generalist. Avem programe variate, muzică, știri, reportaje, filme documentare. Cât de curând vom avea și dezbateri politice, pentru că se apropie campania electorală în Republica Moldova", a completat Mircea Surdu.

Acord de reciprocitate

Este pentru prima oară când pe teritoriul României va fi recepționat un post de televiziune din Republica Moldova. Cu totul altceva a fost în sens invers, pentru că basarabenii au recepționat imediat după 1990 diverse posturi de televiziune din România, în special TVR 1. Ba chiar a existat un studio al TVR la Chișinău, dar acela a fost închis după ce, în 2001, comuniștii au venit la putere în cel de-a doilea stat românesc.

De o jumătate de an încoace se recepționează din nou TVR în Republica Moldova, operatorii de cablu din stânga Prutului fiind obligați să facă acest lucru. Ceva cu totul nou a intervenit în martie 2014, când s-a semnat un acord între guvernele României și Republicii Moldova. Trebuie să existe reciprocitate.

Dacă operatorii din stânga Prutului retransmit programe de televiziune românești, atunci și operatorii români vor face același lucru cu posturile de televiziune de la Chișinău. "Eu cred că este normal ca frații noștri să cunoască mai bine realitățile din Republica Moldova. Este un eveniment cu totul special pentru noi, cei care lucrăm în această televiziune", conchide Dorina Gherganov, prezentatoare de știri la postul "Moldova 1".

Cele mai citite

VIDEO. Meryl Streep a primit Palme d’Or onorific, premiul ce subliniază “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”

Meryl Streep, una dintre cele mai remarcabile actrițe din industria cinematografică de la Hollywood, laureată cu trei premii Oscar, a fost onorată marți seară...

FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul

Nicușor Dan  își transmite mesajele electorale în videoclipuri, multe dintre ele filmate în Centrul Istoric al Capitalei, lângă clădiri ale căror fațade arată bine,...

Loredana Groza mărturisește ce fotbalist a fost primul ei “crush”. “Decupam pozele cu el din ziare!”

Loredana Groza a fost prezentă pe terenul unde se antrenează Generația de Aur, pe "Arcul de Triumf", pentru meciul din 25 mai. Artista va...
Ultima oră
Pe aceeași temă