Dispariţia lui Stalin în martie 1953 a reprezentat un şoc pentru lumea comunistă. Liderii ţărilor-satelit Moscovei, trimişi sau avizaţi de dictatorul sovietic, se simţeau acum ameninţaţi. Reforme în forţă începuse la Moscova însuşi Beria. Nici până în ziua de azi nu se ştie precis cum au scăpat ceilalţi tovarăşi ai săi de el, dar au făcut-o repede. La Kremlin se luptau între ei, pentru putere, componenţii Biroului Politic. Hruşciov, Malenkov, Molotov, Kaganovici atrăgeau în disputele lor „fracţii" diverse din conducerile sateliţilor URSS. Vântul schimbării a generat revolte în Ungaria şi Polonia şi mişcări în conducerile partidelor comuniste.

La Bucureşti, semnele fenomenului ce va fi numit mai târziu „destalinizare" se lăsau aşteptate. Gheorghiu-Dej a decis închiderea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a purces la întinerirea „conducerii colective". A fost şansa lui Nicolae Ceauşescu. Moştenirea lui Stalin s-a lăsat cu câştig pentru el. Se poate spune că a chefuit la pomana lui Stalin!