12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Război între Ambulanță și SMURD

REVISTA PRESEI. Război între Ambulanță și SMURD

Ziarele de marți prezintă informații surprinzătoare despre ce se întâmplă în România și despre  ce ne așteaptă în viitorul apropiat.

Ziarul Adevărul relatează despre un adevărat război declanșat între SMURD și serviciile județene de Ambulanță.

“Serviciile Judeţene de Ambulanţă (SAJ) şi SMURD-ul sunt la cuţite după ce o serie de cifre au arătat că deşi au personal mai puţin, maşini mai prost dotate şi un buget înjumătăţit faţă de pompierii SMURD, cei care lucrează pe ambulanţă au rezolvat de trei ori mai multe cazuri în decursul unui an. Arafat respinge acuzaţiile aduse, iar experţii şi pacienţii nu înţeleg de ce aceste două servicii nu reuşesc să se completeze”, scrie Adevărul.

Conflictul dintre instituții s-a acutizat după ce în spaţiul public au apărut următoarele date: 11.000 de angajaţi ai Ambulanţei au rezolvat 3,7 milioane de intervenţii într-un an, în timp ce 28.000 de pompieri au soluţionat 900.000 de cazuri.

Ziarul Libertatea ne prezintă o situație de la Patriarhia României, care se plânge că are nevoie de 100 de milioane de euro. Dar cu sau fără acești bani, Catedrala Mântuirii Neamului va fi terminată în anul 2017, ne asigură jurnaliștii.

Ziarul Financiar se întreabă cum de ajunge prețul laptelui, de la 80 de bani litrul la poarta fabricii, până la 4 lei pe raftul din supermarket.

“Dacă dumneavoastră găsiţi laptele la raft cu 4 lei, 2 lei reprezintă TVA plus servici­ile comerciantului, iar 2 lei se împart între fermier şi comerciant“, a declarat Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui. El arată că supermarketul pune la dispoziţie spaţiul, iar procesatorul plăteşte serviciul. „Nu poţi să comentezi pentru că te delistează, dacă te delistează nu mai poţi să vinzi marfa“.

Gazeta Sporturilor prezintă situația echipei de fotbal Steaua, aflată, se pare, într-o eclipsă. Steaua nu a mai câștigat niciun meci în ultimele patru partide, iar un jucător esențial, atacantul Marica, este accidentat.

Ziarul Evenimentul Zilei relatează un fapt inedit, din anul 2007. La acel moment, pentru o singură zi, la București, Regele Mihai a fost director de ziar și a condus o ședință de sumar. Experimentul s-a produs în redacția fostului ziar Gardianul, al cărui prim invitat a fost suveranul.

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă