11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI - Handelsblatt, despre dosarul lui Dan Adamescu

REVISTA PRESEI – Handelsblatt, despre dosarul lui Dan Adamescu

Cotidianul economic german Handelsblatt scrie despre menținerea în arest a omului de afaceri Dan Adamescu, acuzat de mituirea unor judecători cu suma de 20.000 de euro în încercarea de a obține anumite avantaje economice pentru companiile sale. Ziarul german, al cărui articol a fost preluat și în secțiunea „Revista presei” a Deutsche Welle, pune la îndoială vinovăția omului de afaceri român și citează declarația unui politician german – care cunoaște bine România, dar care a dorit să-și păstreze anonimatul – potrivit căruia „în România, instituțiile statului de drept sunt folosite de putere pentru a-și pune la punct rivalii politici”.

Handelsblatt precizează că Dan Adamescu este proprietar al cotidianului România liberă, un ziar despre care jurnaliștii germani afirmă că-i stă ca un ghimpe în coastă premierului Victor Ponta. Publicația economică germană sugerează că prim-ministrul Ponta și-ar dori să scape de PR-ul negativ pentr a-și netezi calea către Cotroceni. Handelsblatt amintește că premierul l-a acuzat pe omul de afaceri Dan Admaescu că ar fi condus, ani în șir, „o rețea de corupție”.

Handelsblatt mai notează că reputaţia omului de afaceri român este apreciată pozitiv şi de fostul său partener, germanul Bodo Hombach, care l-a considerat tot timpul un om foarte serios. Bodo Hombach a fost coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, șef al cancelariei Germaniei și ministru federal pentru misiuni speciale în primul cabinet Gerhardt Schröder.

Cotidianul economic Handelsblatt mai scrie și despre condiţiile inumane din arest, mai ales că Dan Adamescu suferă de lupus şi artroză.

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă