12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Corpul de Balet al ONB, pe cale să se destrame

REVISTA PRESEI. Corpul de Balet al ONB, pe cale să se destrame

Ziarele de luni scriu despre situația din cadrul Corpului de Balet al Operei Naționale București, dar și despre moartea omului de afaceri Dan Condrea, deținătorul controversatei firme de dezinfectanți, Hexi Pharma.

Adevărul titrează: „În aşteptarea numirii noului director al Operei, Corpul de Balet se destramă, spectacolele nu se mai joacă, iar elevii sunt aduşi cu forţa la reprezentaţii”: „Între timp, situaţia de la Opera Naţională se degradează pe zi ce trece, iar consecinţele scandalului prelungit în care a fost târâtă instituţia, ca şi ale „protestelor“ făcute fără cap, încep acum să se simtă din plin. În primul rând, tot ceea ce a construit danezul Johan Kobborg aici, în ultimii trei ani, se duce încet-încet pe apa Sâmbetei. Cea mai mare parte a dansatorilor străini din Corpul de Balet al ONB a părăsit deja instituţia, unii găsindu-şi între timp contracte foarte avantajoase în străinătate – probabil ca un reflex al celebrei replici „Afară cu străinii din Operă!“ –, iar unii dintre colegii lor români au declarat că se gândesc să facă acelaşi lucru. Acum se văd consecinţele dezastruoase ale valului de xenofobie şi ale strigărilor de gen „Afară cu străinii“ făcute fără noimă. Pe de altă parte, marea majoritate a spectacolelor antamate de Johan Kobborg în calitate de director al Corpului de Balet sunt deja compromise, din cauza problemelor contractuale sau de drepturi de autor.”

Gândul publică un interviu cu candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu. Întrebat de ce nu și-a asumat candidatura din primul moment, Predoiu a răspuns: „Domnul Buşoi era anunţat când am preluat şefia filialei, era clar că vom merge cu dânsul înainte. Tot înainte de a prelua şefia filialei se stabilise o decizie de a se face măsurători în luna februarie şi de a se definitiva atunci decizia privind candidatura. În februarie s-au făcut măsurători, de comun acord cu toată conducerea, Buşoi, Orban, subsemnatul, că am fost în jurul mesei atunci, am constatat că Orban avea o detentă mai mare în perspectivă, campania lui Buşoi se împotmolise oarecum, şi s-a trecut la domnul Orban în mod natural, firesc şi cât se poate de logic. S-a întâmplat ce s-a întâmplat cu domnul Orban şi mai departe ştiţi. În momentul în care mi-am asumat această candidatură am realizat că nu are cine să preia ştafeta de la cei nominalizaţi anterior şi am făcut-o fără rezerve.”

Evenimentul Zilei atrage atenția că mașina omului de afaceri Dan Condrea, care a murit duminică, într-un accident de mașină, a fost ridicată în timp record: „Mașina în care se afla Dan Condrea a fost ridicată în timp record de autorități.Motorul mașinii a zburat la aproximativ 30 de metri de locul impactului. Nu există urmă de frânare, spun polițiștii și martorii care sunt la fața locului. Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Ilfov și a fost dus la IML. Înainte să se oprească în copac, mașina ar fi circulat pe acostament circa 20 de metri. Surse EVZ spun că mașina patronului Hexi Pharma ar fi intrat, inițial, în alt arbore.Totodată, mașina IML care transporta trupul neînsuflețit al patronului Hexi Pharma era însoțită de o mașină în care se aflau membri familiei acestuia”. Și Cotodianul scrie despre moartea patronului firmei de dezinfectanți Hexi Pharma, titrând: „Accident devastator pe șoseaua de legătură Buftea-Corbeanca. Patronul Hexi Pharma a murit”. Totodată, HotNews.ro scrie că persoana care l-a identificat, duminică seara, pe Dan Condrea ca victimă a accidentului este fosta soție a omului de afaceri, care l-a identificat după haine, victima accidentului fiind desfigurată complet. ZF scrie că există doi martori ai accidentului lui Dan Condrea, unul dintre ei fiind audiat de poliţişti: este vorba despre un biciclist şi şoferul unui alt autovehicul.

Libertatea titrează: „Ultimul război personal a patronului Hexi Pharma: câți bani i-a cerut fostei soții după ce a părăsit-o”: „În spatele lui rămâne un scandal fără precedent în România, însă așa s-au derulat ultimii ani din viața afaceristului. De exemplu, în 2008 Dan Condrea a decis să divorțeze de Laura, femeia care îi dăruise o fetiță și care împărțea același domeniu de interes: medicina. Aparent un simplu medic de familie, femeia a fost părăsită și nu doar atât. Condrea a cerut custodia exclusivă a fetiței, iar de-aici a început un întreg război în instanță care părea că nu se mai stinge.  Judecătorii au fost de partea lui, însă după lungi demersuri, Laura Georgescu (fostă Condrea), a reușit să obțină dreptul de a-și vedea fetița două weekend-uri pe lună.  Mai mult decât atât, ea a fost obligată să plătească o pensie alimentară de 3.000 de euro în fiecare lună, sumă pe care a contesta-o în instanță și fosta soție.”

Wall Street explică „Ce fac farmaciile cu medicamentele expirate”: „Legislația prevede ca medicamentele expirate provenite de la populație să fie „depuse la farmacii sau puncte farmaceutice apropiate, în vederea eliminării finale, prin incinerare”.Eliminarea deșeurilor de medicamente presupune un pachet de servicii care include oferirea ambalajelor specializate și omologate, colectarea, transportul cu mijloace autorizate, eliminarea prin metoda incinerării și asistența oferită clientului în completarea documentelor impuse de legislație.”

ProSport titrează: „Joacă Becali la cacealma? Prunea a “demascat” tactica patronului Stelei: “Este o strategie”. De ce ar fi anunţat, de fapt, că-l vrea pe Golubovic şi anunţul dinspre Iaşi: “Am avut o înţelegere verbală cu el”: „Florin Prunea, omul care l-a adus pe Golubovic la Iaşi, are o variantă neaşteptată despre transferul muntenegreanului. Preşedintele moldovenilor speră ca atacantul să-şi prelungească contractul cu echipa care se luptă pentru un loc de Europa League şi consideră că discursul public al lui Becali este doar o strategie prin care finanţatorul Stelei încearcă să scadă preţul atacanţilor pe care-i vrea cu adevărat: “Nu cred. Este o strategie din partea celor de la Steaua pentru a mai scade din preţul celor pe care vor să-i cumpere. Golubovic sper să rămână la Iaşi”, a spus Prunea înaintea meciului dintre CS U Craiova şi CSMS Iaşi, decisiv pentru stabilirea ultimei reprezentante a României în Europa League.”

 

 

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă