10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. 900.000 de hectare de sol din România, contaminate cu metale...

REVISTA PRESEI. 900.000 de hectare de sol din România, contaminate cu metale grele

Ziarele de luni scriu despre solurile din România, care sunt supuse poluării, dar şi despre mai mulţi primari PSD din Vâlcea, care au “schimbat tabăra”, astfel că, în 2016, vor candida pentru PNL.

Adevărul scrie despre peste 900.000 de hectare de sol din România, care sunt contaminate cu metale grele, provenite din: industria minieră, industria chimică, industria petrolieră, depozitele vechi de pesticide şi industria de prelucrare a metalelor, depozitele de deşeuri menajere neconforme, siturile militare, industria de prelucrare a lemnului, centralele electrice pe cărbune, activităţi de transport, activităţi de service.

“Otrava din pământuri a rămas în ultimii 26 de ani într-o zonă gri, nereglementată şi nimeni nu vrea acum să-şi asume răspunderea pentru ea. Dintre zonele catalogate drept contaminate sau potenţial contaminate, multe sunt „orfane”, fără acte şi cu mari probabilităţi să se întoarcă în proprietatea statului, la pachet cu poluarea lor istorică.   Pe termen lung, marele obiectiv este decontaminarea tuturor acestor situri şi utilizarea lor, fie industrială, fie rezidenţială. Avem nevoie de peste opt miliarde de euro pentru a face acest lucru până în 2050. Putem lua fonduri europene atât pentru a ne instrui în domeniu, cât şi pentru a curăţa siturile contaminate şi pentru reconversia lor către alte scopuri. Până în prezent, există doar trei proiecte-pilot de reabilitare a siturilor contaminate pe bani europeni.    Însă nu lipsa banilor este cea mai mare piedică în lungul drum pe care România trebuia să se îmbarce de ani buni, ci lipsa legislaţiei care să-i oblige pe proprietarii de terenuri contaminate să le testeze, să le cureţe sau măcar să-i informeze pe cei care locuiesc în apropiere asupra pericolelor”, scrie Adevărul.

În Gândul citim despre mai mulţi primari, membri ai PSD, care au plecat la PNL.

“În Vâlcea, fenomenul „trădării” PSD-ului a făcut mare vâlvă, mai ales că în judeţ se vorbeşte deja despre şapte primari care au confirmat că au sărit în barca PNL-ului. Încă şapte ar fi pe cale să facă acelaşi lucru, spune primarul din Drăgoeşti, Gheorghe Melente, chiar unul dintre cei care ştie sigur că în vară va candida sub sigla liberalilor. Edilul ţine, însă, să menţioneze că nu e singurul care face această mutare şi că, totuşi, cazul său nu este unul chiar ieşit din comun, din moment ce nu este membru „de tradiţie” al PSD, pentru că până în toamna lui 2014 a făcut parte tot din formaţiunea de dreapta, pe care a părăsit-o din cauza alianţei cu PDL. În privinţa celorlalţi, însă, Melente crede că se întâmplă ceva „în interior”. „Să ştiţi că deja la Vâlcea cred că e un fenomen. Cu certitudine sunt deja şapte şi, din ce aud şi eu, cred că se duc undeva pe la 14. Dar vă spun, gândesc puţin şi în viitor. Sunt oameni, primari cu state vechi care pleacă după mandate întregi de primar PSD. După 20-25 de ani de membru de partid, e ceva, se întâmplă ceva”, a declarat Gheorghe Melente. Printre emblemele pesediste locale care s-a orientat către liberali se numără primarul comunei Voiceşti, de 20 de ani membru PSD, care a spus deja că în vara lui 2016 va candida din partea PNL, pentru că atât timp cât a fost primar s-a aflat în permanentă opoziţie, chiar şi atunci când au fost „ai lui” la putere şi că interesele lui şi cele ale cetăţenilor sunt, în ultima vreme, în totală opoziţie cu ceea ce promovează partidul”, scrie Gândul.

Evenimentul Zilei scrie despre apariţia unor noi fisuri apărute pe autostrada Sibiu – Orăştie.

“Fisurile pe o distanță de 300 de metri, pe care noul șef al instituției, Cătălin Homor, le-a anunțat ca fiind în prelungirea celor vechi, unde terasamentul a fost demolat deja, se întind de fapt pe 600 de metri și sunt la o distanță de doi kilometri. Noua fisură de 300 de metri anunțată de Cătălin Homor, noul șef al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), ca apărută în zona demolată a autostrăzii Orăștie-Sibiu nu există”, scrie Evz.

În HotNews citim despre problematica noii legi a salarizării.

“Reforma salarizării este necesară. Însă această reformă este obligatoriu să țină cont de resursele bugetului public.  Firesc este că noua lege a salarizării, ce este o reformă amplă, să fie însoțită de o evaluare temeinică privind susținerea bugetară durabilă. Oricât de merituoasă  ar fi o asemenea lege, dacă ar însemna procente bune din PIB drept creștere la deficitul bugetar ar fi un non-starter. Chiar o aplicare  eșalonată a reformei  ar lovi echilibrul bugetar în măsura în care reprezintă cheltuieli permanente  mult crescute ale bugetului public fără contrapartidă pe parte de venituri.  Drept este că o nouă salarizare este de presupus că ar însemna  o mai bună funcționare a administrației publice, o execuție bugetară mai bună. Dar această este o miză greu de pus în cifre cel puțin pe termen imediat. Poți gândi și astfel: aplici legea parțial și condiționată fiind de creștere economică, o eficientă mult ameliorată a cheltuielilor publice, care să permită eliberarea de resurse pentru alte utilizări (aplicarea noi legi a salarizării), colectare mai bună a taxelor și impozitelor având în vedere că nivelul de 27-27% din PIB venituri fiscale ne plasează la coadă Uniunii din acest punct de vedere. Este însă un pericol mare să dai drumul la o asemenea lege, să creezi așteptări mari la oameni, fără a avea fundamentare analitică și cifrica  serioasă, fără să vezi dacă ai resurse în bugetul public”, potrivit membrului CA al BNR, Daniel Dăianu, citat de HotNews.

Zf scrie despre piaţa locală de asigurări, are anul trecutt a avut prima creştere vizibilă, după şase ani.

“Piaţa locală de asigurări a reuşit anul trecut să inver­seze trendul de scădere pe care l-a urmat într-un mod consecvent din 2008 încoace şi a marcat în 2015 prima creştere substanţială de după criză. Astfel, companiile locale de asi­gurări au raportat prime subscrise agre­gate de circa 8,7 miliarde de lei (2 mi­liarde de euro) anul trecut, în creştere cu 8% faţă de anul anterior, potrivit datelor preli­mi­nare ale Au­torităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Vânzări mai mari au fost înre­gis­tra­te atât pe segmentul asigurărilor ge­ne­rale, cât şi pe nişa poliţelor de viaţă. De altfel, subscrierile din poliţe de viaţă au avansat într-un ritm mai accelerat, de circa 11%, şi susţinute în principal de asigurările unit-linked au ajuns la 1,8 miliarde de lei (400 de milioane de euro)”, scrie Zf.

În Wall Street citim despre Autoritatea de Supraveghere Financiară, care acuză televiziunile că induc în eroare, atunci când relatează probleme din piaţa asigurărilor.

“Dintr-un exces de zel, o serie de mijloace media, în principal unele canale de televiziune, pun în dezbatere publică diverse ipoteze, declarații sau păreri personale ale participanților la aceste grupuri de lucru, prezentate că “acorduri” sau “înțelegeri” și că ”schimbari” iminente în piață asigurărilor. Pozițiile oficiale ale ASF sunt stabilite numai de către Consiliu și sunt publicate în urmă ședințelor săptămânale”. Drept urmare, ASF invită publicul să ia în considerare numai acele proiecte puse oficial în dezbatere publică de către Consiliul ASF-pentru normele secundare, de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de Parlament, prin Comisiile de specialitate-în cazul inițiativelor legislative, pentru care ASF nu are competență. Orice alte știri, opinii sau comentarii în media, unele chiar fără o minimă documentare sau competență, nu numai că sunt neavenite, dar distorsionează inițiativele bune și induc în eroare publicul consumator. Din respect pentru cei peste 10 milioane de asigurați, ASF se poziționează de partea consumatorilor și susține dezvoltarea unei competiții oneste, care să conducă la evoluții sustenabile, în contextul unei piețe stabile și măture”, arată ASF, citat de Wall Street.

Gazeta Sporturilor scrie despre scandalul dintre Steaua şi echipa naţională.

“Echipa națională e ceva sfînt, noi nu avem nimic cu naționala României! Am spus doar că nu sîntem de acord cu acest turneu al selecționatei divizionare a României. Am ținut să vorbesc cu toți antrenorii din Liga 1 să le explic că nu mi-am bătut joc de nimeni.  În plus, nu a existat nici o înțelegere între Steaua și națională, așa cum a spus Florin Prunea”,  a declarat Laurenţiu Reghecampf.

În Prosport citim despre echipa de fotbal Dinamo va pune în vânzare bilete pentru primele meciuri din iarnă.

“Dinamo va pune în vânzare, de luni, biletele pentru următoarele două partide de pe teren propriu din Liga 1, cu FC Botoşani şi Concordia Chiajna, şi, de vineri, abonamentele pentru partea a doua a campionatului, informează site-ul oficial al echipei. Biletele pentru meciurile cu FC Botoşani (14 februarie, ora 19:00) şi Concordia Chiajna (20 februarie, ora 20:30), din etapele a 24-a şi a 25-a din Liga 1, vor putea fi achiziţionate, de luni, prin platforma oficială de ticketing a clubului Dinamo”, potrivit Prosport.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă