14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Angajaţii CFR, şantajaţi ca să nu-şi ceară drepturile salariale

REVISTA PRESEI. Angajaţii CFR, şantajaţi ca să nu-şi ceară drepturile salariale

Ziarele de luni scriu despre angajaţii Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR), care sunt şantajaţi pentru a nu-şi cere drepturile salariale, dar şi despre cele mai importante evenimente care au avut loc în anul 2015.

Adevărul scrie despre modalitatea prin care CFR, Regionala Bucureşti, îşi constrânge salariaţii să renunţe la drepturile salariale neplătite, dar pe care ei le-au câştigat în instanţă, printr-o sentinţă definitivă a Curţii Supreme, din 2014.

“Şefii CFR pun în spatele angajaţilor companiei infracţiuni imaginare. „Salariaţii care deja au recuperat sumele aferente hotărârilor judecătoreşti prin executarea silită a societăţii şi care vor continua să ceară (sau deja au cerut) executarea silită şi pentru sumele rezultate din aplicarea Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de ÎCCJ în RIL, se fac vinovaţi de subminarea activităţii CN CF CFR SA şi implicit a economiei naţionale“, se arată în ordinul emis de directorul Laurenţiu Maraloi. Muncitorii care nu vor renunţa la aceste drepturi vor răspunde material, disciplinar şi penal, potrivit dispoziţiei. Şefii de subunităţi au fost delegaţi să-i informeze pe salariaţi şi să le explice „riscurile la care se expun“ dacă îşi vor cere drepturile. „Şefii tuturor subunităţilor au obligaţia de a prelucra salariaţii din subordine cu privire la riscurile la care se expun prin executarea silită a societăţii“, se mai precizează în document.   Prin urmare, respectarea unei sentinţe judecătoreşti echivalează cu subminarea economiei naţionale, în opinia şefilor CFR”, potrivit Adevărul.

În Gândul citim despre cele mai importante evenimente ale anului 2015, precum: atacul asupra redacţiei Charlie Hebdo, negocierile de pace de la Minsk, pentru Estul Ucrainei, ofensiva împotriva Statului Islamic, acordul nuclear cu Iran, acordul dintre SUA şi Cuba, după peste 50 de ani, legalizarea căsătoriilor gay, în Irlanda, prin referendum, ameninţarea „Grexit”, criza refugiaţilor la porţile Europei, atentatele de la Paris, doborârea avionului rusesc de către Turcia.

“Anul 2015 a început sub apăsarea violentă, care a zguduit întreaga Europă, a atentatelor teroriste din Franţa, asupra redacţiei Charlie Hebdo şi a unui magazin evreiesc. Era greu de imaginat ceva mai dur în inima Europei, dar acel ceva s-a întâmplat, şi tot la Paris, în noiembrie: atentatele teroriste comise în numele Statului Islamic au ucis 130 de persoane. Între timp, Europa a trecut printr-o criză financiară care a fost la un pas să o destrame, prin ameninţarea „Grexit”-ului, apoi printr-o criză a refugiaţilor dinspre Siria şi Orientul Mijlociu, care i-a zguduit din nou principiile din temelii, schimbând abordarea liberei circulaţii şi a principiilor Schengen. În 2015, maniera de a face politică externă a SUA sub administraţia Obama şi-a văzut rezultatele – Iranul şi Rusia ajungând să facă cei mai decisivi paşi în Siria şi Irak, în lupta împotriva Statului Islamic. În schimb, SUA au obţinut rezultate diplomatice de necrezut acum câţiva ani: un acord nuclear cu Iranul şi reîncălzirea relaţiilor cu Havana. Pe final de an, după ce NATO a reuşit să pună în practică toate măsurile de reasigurare promise în Europa, pentru a descuraja eventuale iniţiative ale Rusiei similare cu infiltrarea Estului Ucrainei şi preluarea Peninsulei Crimeea, din 2014, o mică criză s-a născut de unde nimeni nu se aştepta. Turcia a doborât un avion de vânătoare al Rusiei, la graniţa cu Siria, după ce acesta i-a încălcat spaţiul aerian. Pentru prima oară în ultimii 50 de ani, un stat NATO comitea un act de război asupra Rusiei. Spiritele s-au calmat însă repede, miza fiind prea mică”, scrie Gândul.

În Evenimentul Zilei citim un interviu cu europarlamentarul Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European (PPE), în care precizează că PPE doreşte să convingă tinerii să voteze la alegerile din 2016.

“Nu putem vorbi de 2016 fără să ne gândim la alegerile locale și generale. Protestele de anul acesta ne-au arătat un lucru clar: tinerii și-au întors pentru moment atenția către politicieni, către viața politică. Partidul care va reuși să comunice cu acești tineri dezinteresați de sinecuri și contracte cu statul va fi, cred eu, marele câștigător al alegerilor”, scrie Evz.

HotNews scrie despre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care a reglementat formularele folosite pentru impozitarea persoanelor fizice, începând cu 1 ianuarie 2016.

“ANAF a publicat in monitorul oficial formularele folosite in impozitarea persoanelor fizice, respectiv cele privind: platile anticipate; transele de venit activitati agricole; impozitul pe venitul din salarii din strainatate; veniturile estimate asocieri si veniturile din strainatate diplomati. OpANAF nr. 3622/2015 adopta modelul unor formulare utilizate in administrarea impozitului pe venit si a contributiilor sociale datorate de persoanele fizice, respectiv: 220 “Declaratie privind venitul estimat/norma de venit”, cod 14.13.01.13/3p, si “Fisa capacitatii de cazare”, cod 14.13.01.13/3p; 221 “Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit”, cod 14.13.01.13/9 si anexa la aceasta; 222 “Declaratie informativa privind inceperea/incetarea activitatii persoanelor fizice care desfasoara activitate in Romania si care obtin venituri sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate”, cod 14.13.01.13/5i; 223 “Declaratie privind veniturile estimate pentru asocierile fara personalitate juridica si entitati supuse regimului transparentei fiscale”, cod 14.13.01.13/1i; 224 “Declaratie privind veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania”, cod 14.13.01.13/5; 260 “Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate/contributii de asigurari sociale”, cod 14.13.02.13./3a, si anexa nr. 1 “Situatie privind modul de stabilire a venitului net pe baza normelor de venit”, respectiv anexa nr. 2 “Situatie privind stabilirea contributiei lunare de asigurari sociale de sanatate/ contributiei lunare de asigurari sociale”; 650 “Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor”, cod 14.13.02.15/cfb si anexa “Situatie privind stabilirea contributiei lunare de asigurari sociale de sanatate”, informează HotNews.

Din Wall-Street aflăm că salariile specialistilor software vor creste, anul viitor, cu circa 5-10%.

“Salariul mediu net in industria de servicii informatice era in luna august de circa 4.424 de lei, acesta fiind domeniul cu cel mai mare castig lunar, arata datele INS. Productivitatea per om/ pe an este estimata la 31.623 de euro anul acesta si ar putea creste la 32.400 per om/ pe an in 2016, potrivit Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS). “In general maririle se fac anual, odata cu evaluarea rezultatelor angajatilor si se fac in functie de performante. Maririle anuale sunt intre 5 – 10%, in functie de performanta individuala”, spune Hostiuc. Cele mai mici salarii in IT&C sunt intre 500 si 850 de euro pe luna pentru angajatii fara experienta in domeniul asigurarii calitatii si administrare de retea”, potrivit Wall Street.

ZF scrie despre noii secretari de stat de la Ministerul Comunicaţiilor, Horaţiu Anghelescu, Radu Dorcioman şi Carmen Elian.

“Horaţiu Anghelescu, Radu Dorcioman şi Carmen Elian – persoane cu experienţă în telecom & construcţii, fonduri europene şi administraţie – au fost numiţi săptămâna trecută de premierul Dacian Cioloş în funcţiile de secretari de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), după ce foştii membri ai echipei de conducere a ministerului, din “perioada Victor Ponta” (Bebe Ionică, Florin Hurduzeu şi Ionela Dobrică) au fost eliberaţi din funcţie. “Toţi oamenii numiţi au experienţă, studii solide şi sunt recunoscuţi ca oameni oneşti”, a precizat pentru ZF Marius Bostan, care a preluat în luna noiembrie portofoliul de ministru al comunicaţiilor în cabinetul Dacian Coloş”, scrie ZF.

În Prosport citim despre analistul de performanţă al echipei naţionale de handbal, Radu Cheregi şi modul în care a contribuit la performanţa naţionalei la Campionatul Mondial.

“Includerea în staff-ul tehnic a unui analist video a devenit o componentă foarte importantă în handbalul mondial şi nu numai (toate sporturile de echipă. La cel mai înalt nivel, se bazează mult astăzi pe studiile. analizele video). Federaţia Română de Handbal l-a descoperit pe Radu Cheregi în urmă cu câţiva ani … în baschet, fiind ”transferat” de Cristian Gaţu, fostul preşedinte al FRH. Până să devină trup şi suflet în slujba handbalului, omul responsabil cu analizele de performanţă a lucrat inclusiv în fotbal cu Cosmin Olăroiu şi a avut şi alte oferte de-a lungul timpului din partea ”sportului rege”! Handbalul i-a captat însă aproape toată atenţia (Radu Cheregi colaborează în continuare şi cu FR de Baschet), poate şi pentru că aici a descoperit o oportunitate de a ajunge până în vârf la nivel internaţional. Tocmai această şansă s-a transformat practic într-o provocare atât sportivă, când şi ştiinţifică, Radu Cheregi fiind descris de către apropiaţi ca un mare pasionat de IT, mereu tentat de a inova, de a aduce pe piaţă lucruri cât mai noi, mai actualizate, fiindşi într-o dispută personală directă cu omologii din ţările nordice pentru a fi măcar la acelaţi nivel de competitivitate. Iar după câţiva ani de muncă în slujba echipelor naţionale, în special a celor feminine, România a fost şi egala Norvegiei la Campionatul Mondial din 2015, a naţiunii care domină de ani buni în toate competiţiile”, informează Prosport.

În Gsp citim un interviu cu jucătorul Stelei, Fernando Varela.

“Fernando Varela face un anunț răspicat despre viitorul lui la Steaua, dezvăluie meciul în care un atacant din Liga 1 l-a făcut să se simtă rușinat de cum a jucat, face o mărturisire surprinzătoare despre salariul de la roș-albaștri, explică de ce a ieșit de doar 3 ori în club în ultimii 4 ani, care e motivul pentru care îl are idol pe Rui Costa și ce job-surpriză și-ar dori după ce renunță la fotbal”, potrivit Gsp.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă