13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Dezvăluirile lui Daniel Morar despre DNA-ul anilor 2000

REVISTA PRESEI: Dezvăluirile lui Daniel Morar despre DNA-ul anilor 2000

Din  ziarele de joi, aflăm cum încearcă sistemul politico-economic să obstrucţioneze anchetele DNA, că aproape 23.000 de pensionari din România beneficiază de pensie anticipată fără penalizare și că firmele de IT găsesc cu greu angajați. De asemenea, citim și despre un întreprinzător care a inventat un algoritm prin care generează semnale de trading pentru investitori, dar şi că România are toate şansele să aibă o creştere economică de 5-6% pe an.

În ziarul Adevărul, citim o reconstituire a momentelor-cheie în care Sistemul s-a răzvrătit în faţa anticorupţiei, adaptându-se noilor realităţi. Dacă la început Direcţia Naţională Anticorupţie era vitrina prin care europenii s-au uitat neîncrezători la România, instituţia DNA s-a întors, la un moment dat, împotriva Sistemului care a creat-o în 2002. Politicieni şi oameni de afaceri care au mers mână în mână pentru a finanţa partidele, pentru a controla presa, pentru a privatiza sau a retroceda păgubos pentru stat, deseori protejaţi de instituţii – căci ei înseamnă Sistemul – sunt în faţa unui paradox. „Au făcut legi bune, instituţii bune şi au mizat, probabil, pe faptul că le arătăm în vitrină şi atât. Sau probabil că şi-au închipuit că vor performa, dar în direcţii care nu îi vor viza niciodată pe ei”, precizează Daniel Morar, fostul procuror-şef al DNA. E un deznodământ neaşteptat chiar şi pentru cei care începeau, acum nouă ani, să perceapă declicul. Pe 26 ianuarie 2006, DNA anunţa oficial începerea urmăririi penale a vicepremierului George Copos în dosarul „Loteria”. O veste dată pe site-ul DNA fără a fi trimisă nici la premier, nici la preşedinte. Un dosar de evaziune fiscală de un milion de euro şi o „mică declaraţie de independenţă”, cum o numeşte Morar, care au stârnit furia. „Când am intrat în şedinţa de Guvern, toată lumea se uita la mine extrem de dubios”, îşi aminteşte Monica Macovei, ministrul de atunci al Justiţiei. Primul a vorbit premierul: „«Monica, am crezut că ne ducem după Opoziţie», mi-a spus Tăriceanu. Copos ţipa peste masă că n-o să mai vorbească niciodată cu mine”. Vicepremierul Copos, cel cu care însuşi preşedintele Băsescu negociase, în 2004, majoritatea cu „soluţia imorală”, striga la ministrul Justiţiei să ia memoriul scris în apărarea lui şi să îl ducă personal procurorilor. Aşa şi-au înţeles politicienii puterea: să ştie dinainte, să controleze, să sune procurorii ca semn al forţei lor, să joace la nevoie electoral hulind corupţii. Procurorii n-au aflat ce se discută la Guvern, dar au fost aproape. În seara aceleiaşi zile, Daniel Morar s-a dus la teatru: „Am dat telefonul pe silenţios şi după două ore, când am ieşit de acolo, cred că aveam vreo 50 de apeluri. Telefoanele erau de la toată lumea care avea o funcţie în stat. Am înţeles, în acele zile, că oamenii voiau să ştie înainte dacă voiam să declanşăm o cercetare”. Aşa au decriptat procurorii “setea” unui Sistem care dorea controlul. Şi Traian Băsescu, ministru al Transporturilor în 1998, dorise să ştie dinainte despre arestarea prefectului PD de Braşov, Ioan Nicolae Opriş. „Mi s-a părut de necrezut ca, fie Poliţia, fie Parchetul să nu-şi informeze ministrul de resort: «Domnule ministru, arestăm prefectul!»”, reţine înregistrarea unei şedinţe de partid vocea viitorului preşedinte care, ajuns la Cotroceni, susţine că la primul CSAT, ar fi spus atât: „Dezasamblaţi-i!”. „Am considerat că grupuri de oameni de afaceri, grupuri de oameni politici conectaţi la oameni de afaceri care pot influenţa decizii ale procurorilor şi judecătorilor trebuie pur şi simplu stârpite”, recompune fostul preşedinte ziua din februarie 2005 în care corupţia a devenit oficial „factor de risc” la siguranţa naţională.

Evenimentul Zilei ne informează că aproape 23.000 de pensionari din România beneficiază de pensie anticipată fără penalizare, din cele peste cinci milioane de persoane care primesc indemnizație. Actuala lege a pensiilor prevede că, pentru a se putea pensiona, o persoană trebuie să aibă opt ani de vechime în plus față de stagiul complet de cotizare. Din statisticile Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) reiese că, în luna februarie 2015, 22.106 de pensionari beneficiau de pensie anticipată fără penalizare, dintr-un total de circa 5.200.000.  Actuala lege a pensiilor prevede că pentru a se putea pensiona mai devreme cu cinci ani (adică 60 de ani în loc de 65, cât prevede legea pentru bărbați, și 63 pentru femei) fără diminuarea indemnizației, un bărbat trebuie să acumuleze în plus opt ani de vechime în muncă față de maximul de 35 de ani, prevăzut de lege. Mai exact, 43 de ani de vechime în muncă. În cazul femeilor, pentru a stabili cu exactitate dacă cineva poate beneficia sau nu de pensie anticipată, fără penalizare, este foarte important de știut luna și anul nașterii, întrucât vârsta de pensionare urmează să crească sistematic ajungând, în 2030, la 63 de ani. La fel și vechimea în muncă.

Din Capital.ro aflăm că un întreprinzător a inventat un algoritm prin care generează semnale de trading pentru investitori, aceștia putându-și alege intrarea pe piață chiar ignorând știrile. Cătălin Plăpcianu, cel care a inventat respectivul algoritm, preluat şi de Bloomberg Financial, nici nu are, de altfel, cunoştinţe bursiere foarte vaste. El îşi fundamentează sistemul de trading pe principiul legii conservării energiei şi pe geometria proiectivă conturată acum un veac şi jumătate de matematicianul elveţian Jakob Steiner. Principiul pare simplu: o energie acumulată în trecut trebuie să se disipeze cândva în viitor. Un instrument financiar fie va scădea cu cinci dolari într-o unitate de timp, fie va scădea cu câte un dolar în cinci unităţi de timp. Descifrarea timpului este şi cheia algoritmului care poate fi generat după centralizarea a numai 100 de bare care să surprindă un istoric de tranzacţionare. Atât timp cât „toate elementele conştientului“ pot fi suprinse în formule matematice, cel care a dezvoltat sistemul de alerte nu este incomodat de faptul că ştie mai puţin despre ce stă în spatele unei mişcări bursiere sau a unei decizii investiţionale. 

Din Wall Street aflăm că găsirea angajaților este o problemă foarte mare pentru companiile din IT, chiar dacă acestea sunt dispuse să plătească și cu o mie de euro tineri fără experiență. Așa că, atunci când reușești să recrutezi o persoană care are și competențe tehnice și mai este și pasionată de ceea ce face, e motiv să dai o petrecere, au declarat mai mulți antreprenori tineri în cadrul conferinței Inovația în IT&C, eveniment organizat de wall-street.ro. Cofondator al T-ME Studios, Matei Pavel,  a declarat. în cadrul conferinţei că este foarte greu să facă angajări în domeniul IT, întrrucât nu găsesc oameni realmente pasionaţi de jobul lor.” Noi angajăm acum pe zona de IT, unde este aproape imposibil să găsim oameni pentru că nu au pasiune pentru jobul lor. Oameni pentru care jobul să nu fie de la 9 la 5, care să mai citească, să se informeze după. Dacă nimerești unul care este și pasionat și are și competențe, dai o peterecere. Că să îi reținem, noi vorbim foarte mult cu ei, le prezentăm lucrurile foarte sincer. Vrem să vadă că ceea ce fac ei contribuie la succesul firmei, că dacă le place ce fac, compania o să aibă succes. Sunt 35 de oameni, 90% dintre ei vin de plăcere, dar, tu, că fondator, trebuie să fii prezent în fiecare zi acolo. Adică să le arăți că ești acolo, nu că ei muncesc și tu ești pe plajă”, a declarat Matei Pavel.

Ziarul Financiar ne informează că România are toate şansele să aibă o creştere economică de 5-6% pe an, în următorul deceniu. Şefii Telekom, Altex, McDonald’s, Hidroelectrica, preşedintele Consiliului Concurenţei şi reprezentanţi ai guvernului, ai Carrefour şi Bitdefender au afirmat ieri la conferinţa „Cei mai mari jucători din economie“ că România este pe direcţia cea bună. „Dacă veţi rămâne stabili, predictibili şi nu veţi surprinde mediul de afaceri cu taxe noi, aveţi toate şansele să creşteţi cu 5% în următorul deceniu. România merge în direcţia bună. Sunt optimist pentru 2020“, a spus Nikolai Be­ckers, CEO al Telekom Ro­mânia, la conferinţa „Cei mai mari jucători din economie“ organizată de ZF în parteneriat cu Alpha Bank, CEZ şi Carrefour. Directorul Telekom este de părere că statul ar putea reduce impozitele şi să folosească banii pentru infrastructură. „La salarii, la nivelul de sus, sumele sunt uneori mai mari chiar decât în alte ţări dezvoltate. Dar jos, avem salarii mici. E important să creştem salariul minim, dar productivitatea este foarte jos în multe zone, de exemplu în agricultură“. La rândul lui, Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, a subliniat că, pentru prima dată, Ro­mânia are o creştere economică sănă­toasă, nu din fluxuri de capital şi credite. „E un proces însoţit de scăderea deficitelor, de o inflaţie la minim record. În premieră după 1990, industria a contribuit la creşterea PIB, de 24%, în primul trimestru“. La fel de optimist cu pri­vire la evoluţia economi­ei se declară şi Ionel Blăn­culescu, analist financiar, care estimează că în 2018-2019 Ro­mânia va atinge o nouă fază de boom economic. Spre deosebire de perioada de boom din trecut, actuala creştere economică are însă o componentă deosebită, legată de un climat economic în care apar tot mai des fenomene de tip “tsunami”.

Din Gândul.info aflăm că, în timp ce în România senatorii jurişti au decis să repete întreaga procedură de vot în cazul lui Dan Şova, de la Bruxelles ni se aminteşte că Parlamentul României are, în continuare, probleme legate de ridicările de imunităţi. „Deciziile Parlamentului, atunci când vine vorba de a permite ca justiţia să-şi desfăşoare anchetele în cazul parlamentarilor, la fel ca în cazul cetăţenilor, sunt în continuare întârziate şi nu se bazează pe un set de criterii obiective ”, a declarat pentru Gândul Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Justiţie, Vera Jourova. Deşi executivul UE evită să se pronunţe pe cazuri individuale până la următorul raport MCV, mesajele transmise României sunt clare: „A fost un progres anul trecut, dar încă mai sunt multe lucruri de făcut. Lupta împotriva corupţiei rămâne cea mai mare provocare şi cea mai mare prioritate”, a mai transmis Comisia Europeană, într-un interviu pentru Gândul. Comisia Europeană aminteşte autorităţilor române, într-un interviu acordat gândul, că cererile de începere a urmării penale, de reţinere şi arestare preventivă, nu sunt tratate transparent şi nu există un set de criterii. „Raportul MCV pe 2014 a arătat faptul că deciziile Parlamentului, atunci când vine vorba de a permite ca justiţia să-şi desfăşoare anchetele în cazul parlamentarilor, la fel ca în cazul cetăţenilor, sunt în continuare întârziate şi nu se bazează pe un set de criterii obiective. De altfel, Parlamentul a dat dovadă şi de reticenţă în aplicarea unor decizii ale Curţii Constituţionale sau ale instanţelor”, a declarat declarat Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiţie, Vera Jourova.

Hotnews ne informează că, în Viena, pentru a-și recupera mașina, proprietarul trebuie să plătească 242 euro, plus amendă pentru parcare neregulamentară, plus 9 euro pe zi pentru păstrarea mașinii (până când proprietarul se duce să o recupereze). Din această sumă Primăria din Viena nu ia nimic, comunitatea locală încasând doar banii din amenzi, potrivit unui răspuns trimis de municipalitatea Vieneză la solicitarea HotNews.ro. “În cazuri de urgență mașinile de salvare, pompieri și poliție trebuie să ajungă la orice oră și nestingherit la locurile în care au avut loc accidente sau unde au loc incendii. O întârziere de câteva minute poate avea consecințe fatale pentru cei implicați. Motivul din cauza căruia a fost înființat în 1974 Serviciul pentru ridicarea autovehiculelor în cadrul Departamentului Municipal 48 (MĂ 48 – Departamentul pentru Managementul deșeurilor, curățenia străzilor și parcul de mașini) a fost unul extrem de trist: o femeie a murit într-un incendiu pentru că pompierii nu au putut ajunge la timp la respectivă locuința din cauza unor mașini parcate neregulamentar, care le-au blocat accesul”, a declarat pentru HotNews Ulrike Volk, șefa servicului de comunicare al Departamentului Municipal 48 ( Departamentul pentru Managementul deșeurilor, curățenia străzilor și parcul de mașini). Potrivit aceleași surse, reglementările legale cu privire la ridicarea mașinilor sunt stipulate în Codul de circulație rutieră (lege federală). Parcare neregulamentară înseamnă spre exemplu: parcarea pe a două bandă; în față intrării unei case; în zonele prevăzute pentru descărcare sau zonele destinate taxiurilor; în zonele semnalizate cu oprire sau parcare interzisă etc.Tarifele (costurile pentru ridicarea și păstrarea mașinii) au fost reglementate printr-o lege la nivelul Vienei (Ordinul Guvernului Landului Viena / Ordinul Municipalității Vienei). Serviciul de ridicare a autovehiculelor intervine, respectiv ridica mașinile care au fost parcate neregulamentar și încurcă circulația, după o sesizare a poliției sau a organelor care se ocupă de supravegherea zonelor de parcare. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă