18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Fiscul a închis un local din București pentru trei lei

REVISTA PRESEI. Fiscul a închis un local din București pentru trei lei

În ziarele de luni, citim despre cum a închis Fiscul un restaurant pe motiv că avea trei lei pe plus, dar și despre decizia omului de afaceri Horia Culcescu de a vinde serele din Berceni unor dezvoltatori imobiliari. Aflăm, totodată, că gigantul McDonald’s a avândut afacerile din România unui antreprenor rus, dar și care sunt cauzele meciului slab dintre România și Insulele Feroe.

Din ziarul Adevărul, luni, aflăm cum s-a format, din Bucegi, un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine. Stânca a fost numită aşa după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean, iar formarea sa este pusă pe seama eroziunii eoliene. Internetul este plin, însă, de terorii care mai de care mai fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, ce aparţine administrativ de judeţul Dâmboviţa, măsoara 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.  În jurul Sfinxului din Bucegi şi al Babelor s-au născut o mulţime de legende. Unele spun că sunt naturale, altele că ar fi creaţia omului. S-au făcut numeroase presupuneri, cum că Atlasul din mitologia greacă este vârful Omul din Bucegi sau Prometeu înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, iar Babele, nişte altare ale unei vechi civilizaţii, sau că Sfinxul din Bucegi ar fi fost modelat de daci.

În ziarul Capital aflăm că omul de afaceri Horia Culcescu (44 de ani), prezent în Top 300 Capital cu o avere estimată la 60-65 mil. euro, a decis să vândă terenul de 50 hectare pe care funcţionează serele din Berceni unor grupuri de dezvoltatori imobiliari români interesate să ridice în loc un mega complex de locuinţe. El ar putea obţine pe acest lot peste 75 mil. euro. Până acum, cinci dezvoltatori imobiliari coordonaţi de Cătălin Grigore, proprietarul companiei de consultanţă Sud Rezidenţial, au plătit avansuri pentru achiziţia unei suprafeţe de 5 hectare din serele Berceni. Este vorba despre investitori cunoscuţi pentru construcţia ansamblurilor rezidenţiale Brown Residence, Top House Residence, Viva Residence, Joy Residence şi Family Residence, toate dezvoltate în sudul Bucureştiului în ultimii ani de criză.

În Evenimentul Zilei aflăm că pe pagina de Facebook a MApN se regăsea, zilele trecute, o poză alb-negru cu militari având pistoale mitralieră tip PPS-41, extrem de populare printre soldații sovietici care au poreclit-o drăgăstos “Pe-Pe-Sha”. La scurt timp, poza a fost scoasă de pe pagina de Facebook a MApN, în urma unui articol publicat de sursa citată. Pistolul-mitralieră PPȘ-41 (Pistolet-Pulemyot Shpagina) a fost una din cele mai produse arme din categoria sa din al Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat de către Georgi Șpaghin ca alternativă la pistolul-mitralieră PPD-40. Soldații sovietici îi mai spuneau și “Balalaica”, după un instrument muzical tradițional. Însă arma a devenit cunoscută odată cu dotarea trupelor NKVD/Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne, precursorul KGB. Poza, putem afla din explicaţie, reprezenta un grup de miltari români din celebra Divizie “Tudor Vladimirescu”. 

În Wall Street aflăm că Metalurgia Park Residence reprezintă cel mai mare pariu rezidențial din zonă de sud de până în prezent. Este un proiect gigant de parc rezidențial care în prima fază ar cuprinde circa 5.000 de apartamente noi și care va reuni o parte din brandurile rezidențiale deja existențe în sud. Acest proiect, alături de alte câteva inițiative din alte zone ale Capitalei, demarate tot de dezvoltatori “crescuți” în sud, arată perfect amploarea pe care acești “mici” investitori au luat-o în ultima vreme. 

Gândul.info ne informează că fiscul a închis un magazin de carne din Suceava pentru 50 de lei în minus în casierie, un restaurant din Bucureşti pentru 3,28 de lei plus. De asemenea, un alt local a fost amendat pentru o sticlă de palincă nedeclarată. Desfăşurată timp de 7 zile operaţiunea Fiscului de depistare a evaziunii fiscale în lipsa bonului s-a soldat, în total, cu 778 de amenzi în valoare de 3,8 milioane de lei, confiscări de 550.000 de lei şi suspendarea temporară a activităţii în 174 de puncte de lucru ale agenţilor economici. Aceştia din urmă spun că deciziile Fiscului sunt abuzive, iar unii dintre ei, hotelierii de pe litoral ameninţă cu boicotarea deschiderii sezonului chair de 1 mai, când în staţiunile de la Marea Neagră sunt aşteptaţi peste 30.000 de turişti. Fiscul susţine că operaţiunile de control fac parte din campania de combatere a evaziunii fiscale, însă „victoriile” sale sunt departe de a rezolva problema. Din estimările Consiliului Fiscal, de anul trecut, evaziunea fiscală a ajuns la un nivel de 16% din PIB, ceea ce reprezintă în jur de 100 de miliarde de lei.

Ziarul Financiar ne informează că gigantul McDonald’s, un simbol al capitalismului american, şi-a vân­dut afacerile din România către un antreprenor rus care va prelua astfel masterfranciza celor aproape 70 de restaurante cu afaceri de circa 100 mil. euro, potrivit unor surse din piaţă. Americanii au venit pe piaţa locală în 1995, când au deschis porţile capitalismului cu un restaurant în Piaţa Unirii, într-o perioadă când investitorii străini puteau fi număraţi pe degetele de la o mână. Astfel, după două decenii, pe o pia­ţa dominată de companii multi­-na­ţio­nale şi de branduri străine, McDonald’s decide să vândă businessul local şi să rămână pe piaţă doar în franciză, un model de business care este deja practicat în alte ţări şi care înseamnă costuri mai mici şi marje de profit mai mari. În primii ani, lanţul de restaurante de tip fast-food era o destinaţie „turistică“ în sine, în contextul în care branduri precum Zara sau Carrefour nu-şi întorseseră privirile către Ro­mânia, iar românii abia se obişnuiau cu capitalismul.

Din Hotnews aflăm că tragedia umană în urma catastrofei aviatice de săptămâna trecută, când nava Airbus 4U9525 a companiei Germanwings s-a prăbușit în Alpii francezi, nu poate fi măsurată în cifre. Și totuși, cifrele încep să circule, căci în afară de co-pilotul presupus făptaș, sunt 149 de victime, iar sutelor de membri ai familiilor celor dispăruți li se cuvin daune. Pentru aceștia din urmă, Allianz, principalul asigurator al Germanwings și Airbus, a înființat un hotline și va acordă primele despăgubiri în bani. Concernul de asigurări promite ajutor rapid și nebirocratic, o transă putându-se ridica la câteva zeci de mii de euro.  Certificatul de deces și confirmarea rezervării zborului de către Germanwings, pentru ziua catastrofei, sunt documente necesare pentru că rudele să ceară despăgubiri din categoria asigurărilor de viață, sănătate și pagube materiale. În următoarele săptămâni, aparținătorii celor decedați “vor putea primi un prim ajutor de până la 50.000 de euro, pentru acoperirea cheltuielilor imediatea€œ, ar fi confirmat Lufthansa vineri, citată de Spiegel.de. Conform Tratatului de la Montreal, care reglementează suma la care se pot ridica pretențiile de despăgubire în cadrul traficului aerian internațional, rudelor victimelor li se cuvin 21.000 de euro, în cel mult două săptămâni de la catastrofa aviatică. Suma maximă care trebuie să o plătească, pentru un pasager decedat, operatorul aerian este de 146.000 de euro, cu condiția că nici compania și nici angajații săi să nu se facă vinovați de accident.  

Prosport prezintă cauzele jocului stab la naționalei României cu Insulele Feroe. Astfel, Anghel Iordănescu spune că una din cauze pentru jocul greu al fotbaliștilor este terenul greu. Și selecţionerul României susţine că administratorii stadionului ”Ilie Oană” ar fi trebuit să menajeze terenul. Naţionala noastră s-a chinuit din nou cu Insulele Feroe. România a început bine, dar jocul a devenit haotic odată cu trecerea timpului. Iordănescu a dat vine pe calitatea gazonului, care a fost afectat de ploile din ultima vreme. ”Generalul” a ţinut totuşi să-şi felicite jucătorii, chiar dacă n-au obţinut o victorie convingătoare. ”A fost un succes greu, un succes obţinut prin mult efort. Din punctul meu de vedere, am meritat această victorie. Sunt trei puncte extrem de importante în economia jocului, în urma unei evoluţii nu foarte încântătoare, dar generată de stare terenului, care a fost nefavorabilă nouă. Aş vrea să felicit jucătorii noştri, au alergat mult, au depus efort şi merită aprecierea mea. Au fost destul de racordaţi la partidă. Într-adevăr, au încercat unele execuţii care nu sunt recomandate la un asemenea teren. Gazdele noastre puteau face mai mult, puteau menaja terenul. Pe suporteri îi apreciem, îi iubim. Cu siguranţă, ne vom întoarce la Ploieşti”, a declarat Anghel Iordănescu la TVR 1.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă