10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. O porțiune din autostrada Lugoj-Deva va fi DEMOLATĂ

REVISTA PRESEI. O porțiune din autostrada Lugoj-Deva va fi DEMOLATĂ

În ziarele de marți, citim despre cum se apără internauții în fața informațiilor neadevărate de pe anumite site-uri. În continuare, aflăm de ce o porțiune din autostrada Lugoj-Deva urmează să fie demolată și citim despre prietenia jurnalistei Teodora Maftei cu campioana la înot Beatrice Câșlaru. 

Hotnews arată că, pe Facebook, a apărut o listă cu site-uri de știri, în care oamenii consideră că nu pot avea încredere, și internauții se îndeamnă reciproc să nu mai distribuie informații de pe acele site-uri. Unele dintre aceste liste se schimbă de la un moment la altul şi de la un om la altul, având în vedere că ele includ şi site-uri care îi deranjează pe cei care întocmesc astfel de avertismente, dar nu şi pe alţii, dintre cei care le distribuie. Pe de altă parte, cele mai cunoscute site-uri ce promovează propagandă rusă sau diverse conspiraţii se regăsesc pe aceste liste. Vezi cazul gândeşte.org, expunere.com sau activenews.ro, care, între altele, au ieşit luna trecută în evidenţă prin promovarea intensă a vestitului clip în care un grup de “tineri revoltaţi” se dezlănţuiau împotriva liderilor politici şi orânduirii şi exprimau mesaje anti-UE şi antiamericane.

În Gândul, citim despre cele două proiecte de lege depuse în Parlament de Mișcarea Populară.  La nici patru luni de la adoptarea noii legi electorale, care prevede revenirea la votul pe liste şi care asigură 466 de locuri de senatori şi deputaţi, Mişcarea Populară(MP), sub semnătura lui Eugen Tomac, a depus o iniţiativă legislativă prin care se propune reducerea numărului acestora la 300: 200 de deputaţi şi 100 de senatori. Mai exact, proiectul de lege prevede creşterea normei de reprezentare de la 73.000 de locuitori pentru un deputat la 101.000, şi de la 168.000 de locuitori pentru un senator la 203.000. Parlamentarii Mişcării Populare invocă, în expunerea de motive a proiectului de lege, rezultatele referendumului naţional din 22 noiembrie 2009, când peste 88% dintre votanţi au votat “da” la întrebarea “Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?”.

Adevărul scrie că, după incendiul din Colectiv, mai mulți profesori de religie le-au vorbit elevilor despre muzica rock, care, în opinia lor, ”are efecte negative” și aduc ”duhuri necurate” asupra ascultătorului. Pentru a fi mai convingător, profesorul de Religie Ioan Iscu, de la Colegiul „AD Xenopol”, a distribuit elevilor inclusiv nişte texte care susţineau că muzica rock este satanică şi că scopul ei este acela de a-i îndepărta de religie pe bunii creştini. Textul mai arată că „propaganda care se face rockului face parte din planul de pregătire a unei noi ere în care toate religiile monoteiste să fie înlocuite cu religia unică, numită <>”. Asfel, „prin ascultarea muzicii rock intri sub acţiunea duhurilor necurate, eşti stăpânit de haos, de înclinarea spre violenţă şi sinucidere”. Textul mai conţine citate care ar aparţine unor vedete rock, precum Paul McCartney, Mick Jagger sau John Lennon, ce ar demonstra că toţi au fost adepţi ai unui cult anticreştin. 

Evenimentul Zilei notează că a avut loc un termen de judecată în cazul familiei Hrebenciuc, dar și a lui Ioan Adam. Inculpații au încercat să convingă trei judecătoare de nevinovăția lor. Cel mai vehement a fost senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției.

Ziarul Financiar arată că șeful Uniqa Asigurări, Franz Weiler, susține că piaţa locală de asigurări trece printr-un proces de curăţare şi transformare, însă ce va urma va fi o perioadă mai dureroasă, pentru că asigurătorii care rămân va trebui să suporte costurile celor care ies. „Piaţa de asigurări va trece printr-o periodă dureroasă, este o ironie pentru că deja am trecut printr-o perioadă de zece ani de pierderi financiare. Era clar că într-o zi sau alta, mai devreme sau mai târziu modelul folosit în special pe piaţa RCA se va prăbuşi“, a ex­plicat Franz Weiler, exe­cu­tivul austriac în vârstă de 57 de ani aflat de aproape un an la cârma Uniqa. El spu­ne că ie­şirea unor asigurători din pia­ţă va avea ca efect creş­te­rea contri­bu­ţiilor la Fondul de Garantare şi implicit a tarifelor.

Wall Street notează că în București, în 2013, au avut loc peste 1.600 de incendii, conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Timpul naţional mediu de răspuns al echipelor SMURD, conform informaţiilor IGSU, este de 11 minute/intervenţie, la o medie zilnică de peste 700 de intervenţii. Per total în 2013, au murit în incendii 204 persoane, dintre care 22 de copii. Că o comparaţie, în incendiul din clubul Colectiv au murit peste 40 de persoane, o cincime din întreg anul 2013. 87% din totalul victimelor s-au înregistrat în locuinţe, în special din cauza instalaţiilor electrice.

Capital scrie că o secțiune a lotului 2 de autostradă Lugoj-Deva urmează să fie demolată.  Cel mai grav este faptul că studiul de fezabilitate pentru al doilea lot de autostradă ce urmează a fi demolat este realizat de aceiași firmă care s-a ocupat de documentația porțiunii de autostradă aflată între Orăștie și Sibiu. Italienii de la Salini Impregilo încearcă să păcălească din nou statul român prin construirea celor aproximativ 28 km de autostradă între Lugoj și Deva. Odată cu demolarea unei porțiuni de autostradă între Orăștie și Sibiu, construită de Salini Impergilo, CNADNR a cerut verificarea finalizării celor 17 km din lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva proiect derulat de același grup italian. 

În Pro Sport, citim despre pasiunea jurnalistei Teodora Maftei, care a murit luni în Israel, în urma rănilor suferite în incendiul din Colectiv, pentru înot. Beatrice Câşlaru, campioană la înot, a vorbit despre prietenia ei cu jurnalista. “Ne-am cunoscut pe marginea bazinului… ştii cum e la noi, la nataţie. Ea a văzut în mine idolul, ceea ce tinerii de azi nu mai au. Ea m-a avut pe mine… A făcut înot de performanţă. Era o fată modestă şi cu bun simţ. Ne-au legat multe pasiuni, dar înotul a fost cea mai mare. Apoi BMW-ul, ciocolata vegană şi ceaiurile”, zâmbeşte trist maestra emerită a sportului.  Între Beatrice şi Teo s-a cimentat în timp o prietenie sinceră, iar atitudinea dătătoare de speranţă a jurnalistei de la ProTV şi sport.ro a determinat-o pe fosta înotătoare să-şi stabilească, după retragere, noi ţinte: “Ea m-a convins să înot în mare, la maraton. S-a ţinut scai de mine un an şi mi-a zis că sigur pot. De atunci, port medalia câştigată în oglinda retrovizoare”.

Gazeta Sporturilor prezintă un interviu cu fotbalistul Ovidiu Hoban. În urmă cu 12 ani, Ovidiu Hoban se trata din cauza unei infecții a sîngelui, “dobîndită” în condițiile mizere în care era cazat. În prezent face calcule despre șansele României la Euro. “Am fost bolnav doi ani din cauza unei infecții din sînge, timp în care n-am mai jucat. M-am îmbolnăvit ca urmare a condițiilor precare în care stăteam la Oradea. Eram cazat în căminul CFR. Condițiile erau… Nu era de trăit, ce să mai… Nu mă mai gîndeam cum să cresc în valoare din moment ce eu vînam șobolani! Nu se putea trăi așa!”, povestește Hoban, 32 de ani.

 

 

 

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă