22.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Cum a aflat Andrei Pleşu de venirea minerilor în București

REVISTA PRESEI: Cum a aflat Andrei Pleşu de venirea minerilor în București

În ziarele de joi citim despre cum a aflat Andrei Pleşu de venirea minerilor în Bucureşti, câți bani trimit românii din străinătate și câți ajung, de fapt, în ţară, dar și că Bucureștiul a fost orașul cu cele mai mari ambuteiaje din Europa.

În ziarul Adevărul citim cum a aflat scriitorul Andrei Pleşu de venirea minerilor în Bucureşti.”Eu m-am trezit cu minerii abia când mergeam spre minister, m-au oprit, m-au scos din maşină şi m-au percheziţionat. Deşi eram ministrul Culturii. Locuiam în Piaţa Victoriei atunci. Aşa am aflat eu că sunt mineri pe stradă. Pe urmă, au început telefoanele de la artişti, de la scriitori, de la oameni cunoscuţi, care îmi spuneau că se întâmplă orori. L-am sunat pe prim-ministru şi pe urmă au fost evenimentele pe care le ştiţi. Dacă am o satisfacţie, dacă se poate spune aşa, este că Ministerul Culturii de atunci a fost primul şi singurul minister din Guvern care a făcut un comunicat de departajare de acest timp de manifestare”, a povestit Pleşu.

Din HotNews aflăm că în anul 2014, Bucureștiul a fost orașul cu cele mai mari ambuteiaje din Europa, cu un indice de congestie de 41%, potrivit unui studiu finanțat de BERD pentru Guvernul României. Din măsuratorile de trafic citate în document, orele de vârf în traficul bucureștean sunt la 7:00-9:00 dimineață și 16:00-18:00 după-amiază, iar cele mai aglomerate zile în trafic sunt marțea dimineață  și vinerea seră, aproape dublu față de celelalte zile. Studiul vine și cu soluții, precum îmbunătățirea transportului public și favorizarea mijloacelor alternative de transport, coroborat cu creșterea tarifelor de parcare în centrul Bucureștiului, eventual până la 5 lei/oră.

Ziarul Financiar scrie că liniile de finanţare primite de la băncile-mamă din Austria, Franţa şi Grecia s-au înjumătăţit în ultimii cinci ani. Volumul surselor atrase de la băncile-mamă din Austria, Franţa şi Grecia a coborât de la 17,2 mld. euro la sfârşitul anului 2010, la circa 8,5 mld. euro în iunie 2015. Cea mai mare parte a sistemului bancar românesc este deţinută de capitalul străin, iar cele mai mari deţineri (circa 60% din activele totale) sunt înregistrate de grupurile financiare din Austria, Franţa şi Grecia.

În ProSport citim că desi Primăria Generală a Capitalei nu a decis încă numele viitorului director al CSM Bucureşti, după ce Constantin Căliman şi-a anunţat plecarea, însă primarul interimar Dan Ştefănel a susţinut că, în câteva zile, gruparea va avea un nou şef. “În momentul de faţă nu s-a stabilit cine va prelua conducerea CSM Bucureşti, însă am prefera să fie totuşi cineva din interior. Cred că până la sfârşitul săptămânii vom putea vorbi despre un director. Va ocupa însă această funcţie pentru o perioadă scurtă pentru că am vrea ca acest post să fie ocupat în urma unui concurs, aşa cum am procedat şi în alte cazuri”, a declarat Dan Ştefănel.

Wall Street prezintă povestea un tânăr din Republic Moldova, Pavel Ciobanu, care după ce a călătorit cu autostopul 40.000 km prin lume, a deschis în New York o firmă de “evadări turistice”. Deschiderea afacerii a durat cel mult 10 zile de la depunerea primului document, ceea ce în România durează în jur de două luni. Legal-ul și Accounting-ul sunt în New York, iar dezvoltarea în România. “Aici e mult mai multă birocrație-mulți parteneri de aici ne întreabă de ștampile, de exemplu. în New York nu există atâta birocatie. Totul funcționează online și cu siguranță asta ne-a scutit foarte mult timp și bătăi de cap”, a spus Pavel Ciobanu.

Din Capital aflăm câți bani trimit românii din străinătate și câți ajung, de fapt, în ţară. “Raportându-ne la anul 2008, conform datelor CURS, valoarea medie a unui transfer de bani din străinătate era de 700 de euro. Potrivit unor sondaje realizate în Italia și Spania, sumă trimisă în țara de către românii care munceau în aceste țări era de 670, respectiv 760 euro. De asemenea, rezultatele sondajelor realizate în țara au arătat că familiile celor plecați să lucreze în străinătate primeau aproximativ 650 euro. Este vorba despre o valoare medie de transfer de bani pe emigrant, calculată pentru cei aproximativ 60% care trimit efectiv remitente în țara”, au scris jurnaliştii. 

În Evenimentul zilei citim că „Jurnalul activităților desfășurate de unitățile Armatei, în Garnizoana București, în perioada 13-15.06.1990”, document ascuns de anchetatori, arată că Ion Iliescu, cel care i-a urmat dictatorului la cârma României, a aplicat aceleași metode de diversiune și atac, atât în timpul evenimentelor din decembrie 1989, cât și în timpul celor din iunie 1990. Potrivit documentului, Iliescu a ordonat lansarea a mii de fiole cu substanțe chimice asupra Capitalei. 

 

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă