13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Năvodari ar putea deveni o groapă de gunoi radioactivă. Ce...

REVISTA PRESEI. Năvodari ar putea deveni o groapă de gunoi radioactivă. Ce măsuri iau autoritățile

În ziarele de marți, citim cum afectează tensiunile din Grecia piața financiară din România, controlul făcut de APM Constanța la Fertilchim Năvodari, după ce CEDO a obligat orașul să depoziteze deșeuri, stadiul în care se află autostrada Sibiu-Pitești, dar și despre cum a reușit o companie să intre în topul 100 al celor mai profitabile companii din 2014, după ce în 2011 intrase în insolvență. 

În Evenimentul Zilei, citim despre controlul făcut de APM Constanța la Fertilchim Năvodari, pentru măsurarea radioactivității dintr-un deșeu numit fosfogips. În tot județul Constanța există un singur aparat Geiger-Muller de măsurare a radiațiilor, care este necalibrat și pe care autoritățile nu l-au folosit în interiorul combinatului. Controlul a fost realizat după ce a apărut informația că Năvodari ar putea deveni, conform unei decizii CEDO – din martie a.c. – locul unde o firmă privată, Marway Fertilchim, condusă de un italian pe nume Ernesto Sudati, gazda unor diverse deșeuri, adică o groapă de gunoi. Potrivit deciziei CEDO din 17 martie 2015, statul român, prin Primăria Năvodari, e obligat să le dea patronilor italieni dreptul de a depozita acolo diverse deșeuri.

Hotnews arată că contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate în cazul autostrăzii Sibiu-Pitești a fost semnat de CNADNR și Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala Bucuresti – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. Contractul, în valoare de  e 6,5 milioane euro, are o durată de implementare de 17 luni, însă documentele pentru primele secțiuni – la capete – ar trebui să fie gata după numai cinci luni, astfel încât loturile Sibiu-Boita și Curtea de Argeș – Pitești să poată fi scoase la licitație mai devreme.  “În acest moment distanță între localitățile Sibiu – Pitești se realizează în special pe drumul național DN 7, drumul european E 81 și este de aproximativ 160 km, timpul minim de parcurs fiind de 2 ore și 30 minute”, a anunțat CNADNR. 

Adevărul scrie despre fostul general (r) Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apărării Naţionale. Militaru ar fi fost agent al GRU. Inexistenţa în circuitul istoriografic a unor documente din dosarele Direcţiei a IV-a Contrainformaţii militare a DSS, cu referire la Nicolae Militaru, amplifică misterul asupra acestui ofiţer şi a rolului său în confruntarea dintre comunitatea de intelligence a României socialiste, susţinătoare a politicii interne şi externe a lui Nicolae Ceauşescu, şi KGB&GRU, ca instrumente de putere ale Uniunii Sovietice, notează Adevărul. 

Ziarul Financiar arată că tensiunile din Grecia și faptul că nu reușește să ajungă la un acord cu creditorii internaționali, începe să se resimtă și în plan local. Astfel, Euro aproape că a atins 4,5 lei, iar indicatorul CDS şi randamentul titlurilor de stat sunt, de asemenea, în creştere. Leul s-a depreciat în a doua jumătate a şedinţei de ieri până în apropierea nivelului de 4,49 lei/euro. De asemenea, moneda europeană s-a de­pre­ciat pe pieţele internaţionale, în condiţiile tensiunilor gene­rate de situaţia din Grecia, iar monedele economiilor euro­pene emergente au scăzut şi mai puternic, activele din aceste zone fiind considerate de investitori chiar mai riscante decât cele denominate în euro. „Negocierile dintre Grecia şi creditorii internaţionali vor con­tinua să ofere direcţie cursului de schimb, cu indicatorii teh­nici indicând o continuare a mişcării ascendente. O fina­li­zare pozitivă a negocierilor este probabil să întărească leul pâ­nă spre nivelul de 4,4 unităţi/euro“, consideră analiştii ING .

Capital explică cum a ajuns compania Asmita Gardens să ajungă în topul companiilor cu cel mai mare profit din România, după ce în 2011 intrase în insolvență. În 2014 a înregistrat la Registrul Comerţului un profit net de 60 de milioane de euro. În procesul de insolvenţă, la Asmita Gardens s-au eliminat creanţele chirografare (creanţe fără garanţii în valoare de circa 63 mil. euro n.red.) şi, din punct de vedere fiscal, acestea devin, în mod automat, venit dacă nu le plăteşti până la ieşirea firmei din reorganizare. Acestea se consideră venit în firmă şi trebuie să plăteşti 16% impozit pe profit. La fel se întâmplă şi cu TVA-ul dedus în perioada de reorganizare, care trebuie restituit statului la finalul procesului. Este o operaţiune contabilă“, a declarat Remus Borza, a cărui firmă, Euro Insol, a fost administrator judiciar al companiei.   

Wall Street analizează care sunt domeniile în care activează companiile cu cele mai mari profituri din țară. Astfel, energia, auto, retailul și industria sunt domeniile cu cele mai multe companii cu afaceri de miliarde de lei. Companiile din domeniul energiei au adunat aproximativ un sfert din totalul cifrelor de afaceri înregistrate de cei mai mari 200 de jucători din economie. Cele mai mari 200 de companii au avut anul trecut afaceri de 368,3 miliarde de lei (82,8 miliarde de euro), față de 248,6 miliarde de lei (56,2 miliarde de euro) în urmă cu doi ani.

Pro Sport arată concluziile Comisiei de Etică a Universității București în cazul acuzațiilor de plagiat aduse lui George Copos. Experţii au semne de întrebare în privinţa originalităţii lucrării “Alianţe matrimoniale în politica principilor Ţării Româneşti şi Moldovei între secolele XIV-XVI”, însă susţin că posibilul plagiat al lucării istoricului Cătălin Parfene, cu titlul „Domnii Ţărilor Române şi Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)”, nu s-a făcut cu copy-paste. Astfel, Comisia de Etică a solicitat înfiinţarea unei alte comisii de experţi pentru a face o analiză de conţinut. 

Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă