18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Preşedintele ASF nu demisionează: Mandatul îmi expiră la începutul lui...

REVISTA PRESEI. Preşedintele ASF nu demisionează: Mandatul îmi expiră la începutul lui 2018

Ziarele de marţi scriu despre preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) care a anunţat că nu va demisiona şi care explică de ce nu poate interveni în stabilirea preţurilor sau tarifelor RCA, dar şi despre modul în care premierului Dacian Cioloş a fost primit la Bruxelles.

În HotNews citim despre poziţia oficială a preşedintelui ASF Mişu Negriţoiu, cu privire la revendicările transportatorilor care au participat la mitingul de săptămâna trecută. 

Potrivit preşedintelui, “​​ASF nu poate plafona tariful RCA, cum au cerut unii transportatori, şi nu poate interveni asupra preţurilor pentru că ar fi o încalcare a normelor UE, în condiţiile în care preţurile RCA s-au liberalizat în anul 2007, odata cu aderarea la UE. Autoritatea le-a cerut asiguratorilor să-şi refacă modul de calcul al tarifelor RCA, dar dacă aceştia nu le refac, ASF nu poate să-i sancţioneze, spune Negriţoiu. Clişeul că RCA-ul la camioane a crescut cu 300% nu este adevărat, declară Negriţoiu. Şeful ASF susşine că au existat creşteri, dar la nivel de notificare, nu de contracte, iar creşterea de 300-400% a fost numai la un asigurator, care şi-ar fi corectat deja tarifele”.

Mai mult, Mişu Negriţoiu neagă o potenţială plecare de la conducerea ASF.

“Asta este o discutie care apare periodic. Scenariul nu este nou si nici numele nu este nou. Si la investirea mea am avut niste voturi impotriva care au venit din partea PNL-ului. Tot asa pe surse stiu si eu ca se discuta mai demult. Plecarea mea s-a discutat probabil la 3 luni dupa ce am venit aici si tot revine in discutii in diverse cercuri si medii. Nu am nici o informatie oficiala cu privire la asta si nici nu ma preocupa. Mandatul imi expira in acelasi timp cu cel al Consiliului care este candva, cred, in martie 2018, dar nici asta nu ma preocupa foarte tare. Dar stiu ca este la inceputul lui 2018″, scrie HotNews.

Adevărul scrie despre specialiştii în body language, care au “tradus” modul în care Dacian Cioloş a fost întâmpinat la Bruxelles, la primul Consiliu European la care a participat.

“Concluzia este că premierul s-a simţit în largul său la Consiliul European şi nu a lăsat se vadă că e şeful de Guvern al unei ţări care de multe ori, la masa negocierilor, nu are un cuvânt puternic de spus.  „Impresia generală este una bună. Limbajul corpului este unul autentic. Zâmbet, contact vizual, braţe desfăcute, palme arătate, raport binevoitor cu ceilalţi, gesturi oarecum în oglindă cu partenerii de discuţie. De la distanţă se observă o concordanţă între limbajul verbal şi comunicarea non-verbală. Este conştient de propria valoare şi este încrezator în forţele proprii“, a conchis Rosner. Modul cum s-au comportat liderii europeni cu Cioloş, în momentele în care au avut discuţii faţă-n faţă cu premierul român a fost analizat şi fostul ministru de Externe al României, Teodor Baconschi, politician care a făcut o descrierea a întâlnirilor premierului, din perspectivă diplomatică. „Nu este decât dovada că premierul Dacian Cioloş, care a fost comisar european, este în elementul său la Comisia Europeană şi în ambianţa Consiliilor Europene. A gestionat un portofoliu foarte important, cel al Agriculturii, şi a pilotat reforma politicii agricole comune în timpul mandatului său. Nu este de mirare că este familiarizat cu liderii europeni. Nu este un nou-venit care trebuie prezentat, care are timidităţi, care nu cunoaşte procedurile. Dimpotrivă, este un specialiat al afacerilor europene şi asta nu poate decât să sporească puterea de negociere a României în Consiliul European“, a spus fostul ministru de Externe al României, care a apreciat modul cum s-a prezentat Cioloş în faţa celorlalţi lideri europeni”, potrivit Adevărul.

 În Gândul citim un interviu cu şeful Oracle România, Sorin Mîndruţescu, în care explică de ce se orientează piaţa spre platforma Cloud.

“În afaceri nu există ultima frontieră, ci doar o nouă frontieră. Iar dacă este vorba de IT, aceasta este Cloud-ul, un serviciu care va revoluţiona domeniul şi va schimba modul de operare al organizaţiilor […] Agilitatea vine din posibilităţile de adaptare a funţionalităţilor aplicaţiilor din cloud la cerinţele specifice de business (de exemplu,vânzările din perioada Crăciunului mai mari decât în restul anului şi nevoia de resurse IT mai mari în această perioadă a anului). Eficienţa sporită vine şi din posibilitatea reducerii costurilor de investiţie – nu mai este nevoie de o investiţie masivă de infrastructură HW şi SW utilizată numai de  Crăciun, să spunem, şi care în decursul anului să fie subutilizată. Utilizezi în Cloud numai în perioada în care este nevoie de aceste resurse suplimentare, plătind numai când se utilizează.Toate acestea determină o nouă abordare, care presupune trecerea de la investiţii în infrastructură (hardware, software) către un model de business bazat pe cheltuieli operaţionale”, scrie Gândul.

În Evenimentul Zilei citim mărturia unui tânăr ofiţer de la Securitate, Mircea Buie, care a fost condamnat la moarte prin spânzutare de extremiştii maghiari.

“Din cauza fumului, am ieşit în curtea din spate, unde se aflau garajele. Dialogam cu manifestanţii, îndemnându-i calm şi repetând “Nu vrem sânge”. Se aduna tot mai multă lume. În jurul orei 18.00, a sosit un grup de oameni băuţi şi violenţi. Îmi reproşau că sunt ofiţer la Securitate. Un tânăr cam la 30 de ani, îmbrăcat în costum popular secuiesc – liderul acestui grup – m-a întrebat dacă-s român sau maghiar. Am minţit, spunând că tata e român, iar mama unguroaică. Tânărul a fost tranşant: “Nu corespunde. Executaţi-l!” După ce s-a dat sentinţa “executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat “Să-l spânzurăm!”, scrie Evz.

Wall Street prezintă previziunile pentru anul viitor, cu privire la cursul creşterii economice.

“Ne aşteptăm la o creştere economică de 4% în 2016, motorul principal fiind probabil consumul, alimentat de reducerile agresive de TVA (cota medie de TVA pe cosul de consum al populaţiei scade conform noului Cod Fiscal cu peste 8 pp, de la circa 22% la sub 14%). Însă, dat fiind nivelul foarte scăzut al investiţiilor din ultimii ani, o creştere economică de peste 4% pare puţin plauzibil să poată să fie susţinută pe un orizont mai lung de timp. Prin urmare, anticipăm o reducere a creşterii economice în 2017 la 3,6%”, potrivit Wall Street.

Zf scrie despre acordul semnat de Orange şi Telekom, în România, după doi ani de negocieri secrete.

“Proiectul negociat sub numele de cod «Apolodor» a fost finalizat. Cele două contracte de partajare a reţelelor au fost semnate la începutul lui de­cembrie. Telekom are acces la reţeaua 4G a Orange printr-un contract de roa­ming naţional, iar Orange va putea ofe­ri servicii fixe prin infrastructura Tele­kom“, au declarat pentru ZF mai multe surse din industria de comunicaţii.Reţeaua 4G a Orange acoperă 70% din populaţia totală a României, aproximativ dublu faţă de Telekom, care rămăsese în urmă pe acest seg­ment. Pe de altă parte, reţeaua de fibră op­tică a Telekom acoperă peste 1,3 mi­lioa­ne de gospodării, în timp ce in­fra­structura Orange nu este capilarizată pâ­nă la nivel de scară de bloc sau case. Prin acest acord fiecare dintre companii câştigă acces la elemente de infra­struc­tură vitale în competiţia pentru clienţi, reducându-şi semnificativ cheltuielile. Ca urmare a celor două acorduri clienţii serviciilor de telefonie mobilă ai Telekom vor avea acces la reţeaua 4G a Orange, iar subsidiara gigantului fran­cez va putea să le ofere clienţilor pa­chete complete de servicii fix-mobil, inclusiv IPTV, prin reţeaua fixă a T”, scrie Zf.

În Prosport citim despre primele două transferuri ale echipei de fotbal Steaua.

“Pe Pintilii şi pe Bourceanu i-am luat, am rezolvat. Mai vin trei atacanţi şi un fundaş stânga. I-am zis lui Reghe că avem cinci mijlocaşi la închidere. L-am întrebat pe Reghe, apropo de mijlocaşi, “Ce facem cu atâţia mijlocaşi la închidere? Că o să bagi doar unul, că jucăm 4-1-4-1”. “Joc 4-6, 4 fundaşi şi 6 atacanţi, adică”. Aşa mi-a răspuns. O să aplic o politică pe care nu am aplicat-o vreodată, iau cei mai buni 10 jucători din România, intru în Liga Campionilor şi iau 25 de milioane de euro. În plus, o să mai vând şi jucători de măcar 10 milioane de euro”, a declarat Gigi Becali.

Din Gazeta Sporturilor aflăm ce portar vrea să aducă Mircea Rednic la Dinamo.

“Dinamo a terminat anul pe locul 3, la 5 puncte în spatele Astrei, iar Mircea Rednic nu se mulţumeşte cu atît. Ţinteşte chiar titlul cu numărul 19 în vară. Pentru acest obiectiv, tehnicianul caută cele mai bune soluţii pentru transferuri în această iarnă. Pe lîngă ţinta Mihai Răduţ, Dinamo a pus ochii şi pe un portar. Nefiind pe deplin mulţumit de evoluţiile lui Cerniauskas, Rednic este decis să-şi asigure buturile cu Peterson Pecanha. Antrenorul dinamovist îl ştie de la Petrolul şi a dorit să-l aducă şi în vară la echipă”, potrivit Gsp.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă