11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Reportaj în satul lui Borcea

REVISTA PRESEI. Reportaj în satul lui Borcea

Ziarele de joi scriu despre oamenii ajunși în închisoare în urma unor infracțiuni, dar și despre abuzurile autorităților împotriva cetățenilor.

Ziarul Adevărul prezintă un reportaj realizat în satul natal al deținutului Borcea. Acolo țăranii spun despre el că  „e frumos, dă-l moartii, de asta e iubăreţ“.

Cristi Borcea, închis în urma unei condamnări în dosarul „Transferurilor“, se află în mijlocul unui scandal monden care îl leagă de fotomodelul Valentina Pelinel. Reporterul „Adevărul“ a mers în satul Valea Boului (din Gorj), pentru a afla părerea localnicilor despre faimosul om de afaceri. Autorităţile locale spun că vor să-i retragă titlul de „Cetăţean de onoare“.

Escapadele, scandalurile amoroase şi condamnarea la închisoare l-au făcut pe Cristi Borcea să fie privit cu alţi ochi de unii localnici din satul său natal. Astfel, dacă bărbaţii îl critică dur, femeile sunt de partea lui Borcea. Fostul preşedinte al clubului Dinamo s-a născut în sătucul Valea Boului, care aparţine de comuna Cruşeţ, din judeţul Gorj.

Evenimentul Zilei prezintă declarațiile lui Traian Băsescu despre situația fratelui său, Mircea Băsescu, recent condamnat la patru ani de închisoare. Fostul șef al statului susține că fratele său a informat-o pe Kovesi despre presiunile clanului Bercea. ostul președinte a prezentat o sesizare făcută de fratele său, Mircea, prin care acesta reclama, la Parchetul General și IPJ Constanța, presiunile care se făceau asupra sa.

Ziarul Libertatea vorbește despre o nouă condamnare a României la CEDO. “Abuzurile poliţiştilor aduc o nouă condamnare a României la CEDO. Curtea de la Strasbourg a stabilit ca o familie de romi din Clejani să primească daune de 11.700 de euro pentru bătăile încasate de la poliţiştii din localitate”, spune Libertatea.

Hotnews prezintă un set de 12 măsuri pe care viitorii primari ai Capitalei ar trebui să le ia pentru a îmbunătăți viața în București și a scăpa orașul de traficul infernal. Prima dintre ele ar fi aceea ca Primăria să facă investiții masive în transportul public și să amenajeze benzi de circulație speciale pentru RATB.

Ziarul Capital informează că se va închide o fabrică de porțelan, cea mai mare din România. Fabrica de porțelan de la Curtea de Argeș se va închide va deveni în curând depozit de prelucrare a lemnului.

Fabrica în care munceau până acum opt ani aproximativ 2000 de oameni, a intrat în insolvenţă şi a fost cumpărată în urmă cu trei luni de un investitor care însă nu va continua afacerea. Astfel, bibelourile şi farfuriile de porţelan de la Curtea de Argeş vor deveni istorie.

Fabrica a fost înfiinţată în 1970 şi producea porţelan de calitate care mergea aprope exclusiv la export. În 2007, fabrica a intrat însă în faliment pentru datorii de 3 milioane de euro.

Ziarul Financiar prezintă un avertisment la adresa întregii economii din România, dar și la adresa politicienilor. “Cel mai puternic avertisment pentru economia românească: China îşi va exporta criza în Europa şi în România. Vor fi închise fabrici”, avertizează Ziarul Financiar.

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă