18.9 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialA murit Samaranch

A murit Samaranch

Preşedintele de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, a încetat din viaţă la o clinică din Barcelona.

Juan Antonio Sama­ranch, în vârstă de 89 de ani, fusese internat de urgenţă, marţi după-amiază, la un spital privat din Barcelona pentru insuficienţă coronariană acută. Ieri, medicii au anunţat că nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa celui care a fost, timp de peste 30 de ani, cel mai influent om din sportul mondial. „Juan Antonio Samaranch, internat la spitalul Quiron din Barcelona, a murit la ora 13.25 (11.25 GMT), miercuri, ca urmare a unui stop cardiorespirator”, se arată în comunicatul clinicii din Barcelona. Fostul preşedinte al CIO a fost internat de mai multe ori în ultimi ani, ultima dată în octombrie 2009, după ce s-a simţit rău în timp ce se afla la Monte Carlo. În 2007, Samaranch a fost spitalizat din cauza unor probleme cardiace, iar în 2001 a stat mai mult timp în spital, cu diagnosticul oboseală cronică. Samaranch a fost preşedintele CIO în perioada 1980-2001, apoi a fost preşedintele de onoare al forului olimpic.

Regrete şi la Bucureşti

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, fosta atletă Doina Melinte, a declarat că decesul preşedintelui Samaranch reprezintă o pieredere mare pentru întreg sportul mondial. „L-am cunoscut personal, am primit medalii de la dânsul. Întreg sportul mondial are de suferit, nu doar atletismul. Îmi pare rău, nu am cuvinte”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă