9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCine este Fuchse Berlin, echipa care vine să supună Constanţa?

Cine este Fuchse Berlin, echipa care vine să supună Constanţa?

O legendă vine duminică la Constanţa. Fuchse Berlin, club cu o vechime de peste 120 de ani îşi trimite echipa de handbal să cucerească litoralul românesc, punctele puse în joc fiind considerate decisive de ambele formaţii. HCM Constanţa va răspunde în acelaşi mod în care a făcut-o la Chambery, dar dacă va repeta startul din partida precedentă, sau cel din ultimul meci de campionat, lucrurile pot deveni urâte.

Tradiţie din 1891

Despre Fuchse Berlin, ca echipă separată de handbal se poate vorbi, efectiv, din 1947. Înfiinţată în 1891, echipa a schimbat mai multe nume până în 1947, abia în 1966 scoţând efectiv capul în lume, când a reuşit promocarea în Bundesliga. 13 ani la rând, Fuchse a jucat în primul eşalon german, dar din 1983 a intrat într-un con de umbră, cu momentul minim în 2004 când s-a cerut falimentul grupării. Salvaţi pe ultima sută, emţii au fost preluaţi de Bob Hanning un an mai târziu, iar acesta a înfiinţat actuala societate care administrează numele şi palmaresul celor de la Fuchse, „gigantul adormit din Berlin” aşa cum îl numea presa germană. 

Progres rapid

După doi ani de incertitudini, Fuchse a revenit la handbalul profesionist în 2005, când s-a înscris în liga a doua, iar doi ani mai târziu a promovat în Bundesliga, cea mai spectaculoasă şi puternică ligă din lume. Din acel moment, progresul a fost tot mai evident, de la an la an echipa devenind tot mai puternică prin transferuri importante, iar acum doi ani a reuşit ceea ce părea inimaginabil în deceniul trecut: calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor. A terminat a patra, deşi competiţia a avut loc în Koln, dar aerul european a stârnit şi mai mult orgoliul berlinezilor, clasaţi pe locul 3 în Bundesliga, în acelaşi sezon.

Anul trecut, Fuchse a terminat pe locul 4, iar în acest an a ţinut mult timp trena celor de la THV Kiel, ultimele rezultate interne ducând însă echipa germană până pe locul 5 în clasament. Dispariţia internaţionalului norvegian, Borge Lund, s-a simţit în jocul băieţilor lui Dagur Sigurdsson, dar lotul este în continuare unul prin de vedete, cu rusul Konstantin Igropulo, croatul Denis Spoljaric sau ibericul Iker Romero Fernandez, căpitan al echipei şi dublu câştigător al Ligii Campionilor, printre protagonişti.

Organizează Final Four

În acest sezon european, Fuchse a jucat în play-off-ul Ligii Campionilor de unde a fost eliminată de o altă formaţie germană, HSV Hamburg, la un singur gol diferenţă, astfel că, la fel ca în cazul celor de la HCM Constanţa, a retrogradat în Cupa EHF. Spre deosebire de constănţeni, însă, germanii au plusat şi au cerut organizarea Final Four, câştigând bătălia pentru organizare. Pentru berlinezi, obţinerea acestui privilegiu însemnă şi un parcurs mai uşor către turneul cu pricina, locul 1 în grupă garantând accesul direct în finală. Mai mult, dacă ocupă unul dintre primele şapte locuri în ordinea punctajelor, echipa germană obţine tot calificarea directă, astfel că orice punct devine vital într-o campanie extrem de scurtă, dar şi extrem de grea.

Fără Cutura

De partea cealaltă, campioana României încă îşi linge rănile după egalul cu iz de eşec din Franţa. După ce a trecut frustrarea legată de arbitrajul scandalos de la partida terminată la egalitate, marinarii au revenit la competiţia internă unde miercuri seară au trecut de CS Caraş Severin. Din păcate, absenţa lui Dalibor Cutura se simte în jocul constănţenilor, la partida cu reşiţenii oaspeţii conducând toată prima repriză, uenori şi cu cinci goluri diferenţă. Experienţa şi valoarea superioară şi-au spus însă cuvântul şi marinarii au păstrat toate cele trei puncte, garantându-şi locul 1 în sezonul regulat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă