Antrenor: Luiz Felipe Scolari, 65 de ani, Brazilia (CM 2002, Cupa Confederațiilor 2013 – Brazilia)
Jucători cheie: Neymar, Dani Alves (FC Barcelona), Julio Cesar (Toronto FC), Thiago Silva (Paris Saint-Germain), Fred (Fluminense), Fernandinho (Manchester City)
Lot CM 2014:
Portari: Julio Cesar (Toronto), Jefferson (Botafogo), Victor (Atletico Mineiro);
Fundaşi: Marcelo (Real Madrid), Dante (Bayern Munchen), Thiago Silva (Paris Saint-Germain), David Luiz (Chelsea Londra), Dani Alves (FC Barcelona), Maicon (AS Roma), Maxwell (Paris Saint-Germain), Henrique (SSC Napoli);
Mijlocaşi: Luiz Gustavo (VfL Wolfsburg), Paulinho (Tottenham Hotspur), Oscar (Chelsea Londra), Ramires (Chelsea Londra), Willian (Chelsea Londra), Fernandinho (Manchester City), Hernanes (Internazionale Milano);
Atacanţi: Hulk (Zenit Sankt Petersburg), Fred (Fluminense), Neymar (FC Barcelona), Jo (Atletico Mineiro), Bernard (Şahtior Doneţk).
Palmares (20 ediții CM): ultima participare – CM 2010 (sferturi); CM 1958 Suedia, 1962 Chile, 1970 Mexic, 1994 SUA, 2002 Coreea și Japonia (campioană); CM 1950 Brazilia, 1998 Franța (finalistă); Cupa Confederațiilor (câștigătoare 4 ediții); Cupa Americii (campioană de 8 ori).
Foști jucători: Garrincha (1933-1983), Pele (n. 1940), Ronaldo (n. 1976), Dunga (n. 1963), Romario (n. 1966), Zico (n. 1953), Cafu (n. 1970), Jairzinho (n. 1944)
Primul meci oficial: Brazilia – Anglia 2-0 (1918)
Clasament FIFA: locul 3, 1242 puncte
S-a calificat la CM automat, în calitate de țară gazdă.
„Bătălia de la Berna”, moment critic în istoria selecționatei Braziliei
Cea mai titrată selecționată din lume, la care jurnaliștii brazilieni fac referire fac referire pur și simplu ca la “Selecționata”, nu a fost dintotdeauna atât de specială. Ba din contră, un episod de la Cupa Mondială din 1954, din Elveția a scris o pagină neagră din istoria fotbalului.
La mijlocul secolului trecut Cupa Mondială aduna abia primele sale ediții, iar cel de-al doilea război mondial care a secătuit lumea de resurse aproape că a adus în colaps și această competiție. După primele ediții din 30’, 34’ și 38’, în care cu greu au putut fi adunate la un turneu final câteva dintre cele mai importante echipe de fotbal, printre care și cea a României, a urmat o pauză de 12 ani. CM din 1950 a fost găzduit chiar de Brazilia, care însă a pierdut finala în favoarea Uruguayului, devenită astfel pentru a doua oară campioană.
Cu o semifinal pierdută în 1938, respective finala din fața propriilor suporteri, în 1950, Brazilia avea mari probleme în încercarea sa de afirmare ca putere a fotbalului mondial. Iar ediția din 1954 a dus la un moment critic, în scurta istorie a fotbalului brazilian, care a culminat cu meciul din sferturi disputant împotriva Ungariei.
„Bătălia de la Berna”, după cum a rămas cunoscut meciul Ungaria – Brazilia, a fost la propriu un meci al șicanelor, al îmbrâncelilor și nu în ultimul rând al violențelor între jucători și chiar persoanele din tribune care au invadat terenul. Considerat cel mai urât meci de fotbal din istorie, partida a scăpat de sub control în cea de a doua repriză, când, în urma penaltiului prin care Ungaria a făcut 3-1, mai mulți membri ai stafului Braziliei și chiar și jurnaliști din această țară au invadat terenul, revoltați, fiind potoliți doar de forțele de ordine care i-au trimis înapoi în tribune. Din acest moment violențele au escaladat între jucători, restul partidei devenind un real coșmar, fiind date nu mai puțin de 3 cartonașe roșii și 4 galbene. Doi dintre cei eliminați au fost Boszik și Nilton Santos, care s-au luat la bătaie pe teren, în urma unui fault.
Frustrările adunate în timpul meciului au explodat la vestiare, acolo unde a izbucnit o bătălie între brazilieni și unguri, care cu greu a putut fi oprită.
Renașterea, Brazilia lui Pele
Episodul din Elveția a rămas la latitudinea celor două federații de fotbal implicate, și cu toate că FIFA nu a avut nicio reacție concretă, măsurile luate de forul brazilian au dus la o prestație cu mult îmbunătățită atât pe teren, cât și în afara lui, la următorul Mondial. În 1958, la Mondialul din Suedia, echipa Braziliei avea reguli stricte, inclusiv acordarea de interviuri pentru presă doar în locurile special amenajate.
Pe plan competitiv Garrincha și Pele au schimbat complet fața echipei, făcând față cu brio celei mai dificile grupe, în care mai erau Anglia, URSS și Austria. Cu un 3-0 împotriva Austriei, o remiză albă cu Anglia, respectiv un neașteptat 2-0 împotriva sovieticilor, carea erau marii favoriți ai turneului, Brazilia se califica fără gol primit în sferturi. Mai departe urmau să cadă Țara Galilor, Franța și Suedia, ultimele două învinse identic, cu scorul de 5-2. Astfel Brazilia câștiga mult râvnitul trofeu pentru prima dată, Pele impunându-se încă de pe atunci drept unul dintre cei mai prolifici jucători din istorie.
Pentru selecționata Braziliei au urmat alte două titluri, tot cu Pele pe teren, singurul jucător din istorie de trei ori campion mondial. Titlul din 1962, a fost mai mult al lui Garrincha, golgheterul turneului, în condițiile în care Pele a ieșit din competiție în urma unei accidentări în cea de a doua partidă, împotriva Cehoslovaciei. Pele și-a adjudecat în schimb meritele pentru cel de-al treilea trofeu, din 1970, din Mexic. „Perla Neagră”, Pele nu a mai participat la vreun Mondial, rămânând cel mai important jucător pe care l-a dat Brazilia.
Ultima finală de Cupă Mondială disputată de Brazilia, cea din 1970, era văzută ca un vis greu de replicat, atunci când, în 1994, la Mondialul din SUA, brazilienii produceau din nou surpriza. Echipa lui Dunga și Romario au fost la un pas de a întâlni naționala lui Hagi, România fiind însă învinsă în mod dramatic, în sferturi de Suedia. Ultimele două meciuri au fost câștigate cu dificultate de brazilieni, care au trecut la limită de Suedia, scor 1-0, ca mai apoi să învingă Italia, în finală, la loviturile de departajare, în urma celebrei ratări a lui Roberto Baggio.
A urmat apoi cel de-al cincilea titlu, din 2002, când vedeta turneului a fost Ronaldo, cel supranumit “adevăratul Ronaldo” de către cei care consideră că portughezul Cristiano Ronaldo, Balonul de Aur 2013, nu se ridică la aceeași valoare cu a fostei legende naționalei braziliene.
În istoria sa selecționata Braziliei a avut două perioade prolifice în care a reușit să câștige cele 5 titluri ale sale, de regulă performanțele ulterioare fiind dezamăgitoare. Cele două perioade sunt 1958-1970, respectiv 1994-2002. Ultimele două mondiale au reprezentat o scădere de formă în selecționata Braziliei, sud-americanii ajungând doar până în sferturi.
În prezent echipa antrenată de Felipe Scolari, cu Neymar, Hulk, sau Fernandinho în prim-plan, se pregătește de un turneu mare, făcut în fața propriilor fani. Iar un prim semnal a fost dat prin victoria categorică împotriva Spaniei, campioana mondială en-titre, cu 3-0, din finala Cupei Confederațiilor 2013.
