Antrenor: Ange Postecoglou, 48 de ani, Grecia
Jucători cheie: Tim Cahill (New York Red Bulls), Mark Bresciano (Al-Gharafa)
Lot CM 2014
Portari: Mat Ryan (FC Bruges), Mitch Langerak (Borussia Dortmund), Eugene Galekovici (Adelaide United);
Fundaşi: Ivan Franjici (Brisbane Roar), Matthew Spiranovici (Western Sydney), Bailey Wright (Preston North End), Jason Davidson (Heracles Almelo), Alex Wilkinson (Jeonbuk Motors), Ryan McGowan (Shandong Luneng);
Mijlocaşi: Mile Jedinak (Crystal Palace), Mark Milligan (Melbourne Victory), James Holland (Austria Viena), Massimo Luongo (Swindon Town), Oliver Bozanici (FC Lucerna), Matt McKay (Brisbane Roar), Mark Bresciano (Al-Gharafa);
Atacanţi: Tim Cahill (New York Red Bulls), Dario Vidosici (FC Sion), Tommy Oar (FC Utrecht), James Troisi (Melbourne Victory), Ben Halloran (Fortuna Dusseldorf), Adam Taggart (Newcastle Jets), Matthew Leckie (FSV Frankfurt).
Clasament FIFA: locul 62, 526 puncte
Palmares (4 ediții): ultima participare CM 2010 (grupe); CM 2006 Germania (optimi); Cupa Confederațiilor 1997 (finalistă); Cupa Națiunilor OFC 1980, 1996, 2000, 2004 (campioană); Cupa Asiei AFC 2011 (finalistă).
Foști jucători: Mark Viduka (n. 1975), Johnny Warren (1943 – 2004), Scott Chipperfield (n. 1975)
Primul meci internațional: Noua Zeelandă – Australia 3-1 (17 iunie 1922)
Australia – pasul din Oceania, direct pe scena internațională
Australia este una dintre țările cu cultură a fotbalului foarte săracă, multă vreme acest fenomen fiind limitat în această țară la competițiile cu adversarele foarte slabe din Oceania. Totuși naționala a renăscut, iar o dată cu ea și fotbalul din această țară, la mijlocul anilor 2000, când ajungea în optimile Mondialului din Germania.
Până la CM 2006 această țară a mai impresionat în câteva ocazii, fiind însă vorba despre simple accidente fericite din istoria fotbalului australian. După la olimpiada din ’56, organizată chiar în Australia, naționala reușea să termine pe locul 5 din 8 echipe, a venit participarea, pentur prima dată, la CM din Germania, din 1974. Atunci echipa nu înscria niciun gol și se oprea în faza grupelor.
În cadrul campionatului din Oceania Australia a reușit să câștige 4 din cele 7 turnee la care a participat, însă profilul scăzut al competiției nu a ajutat prea mult fotbalul din această țară, motiv pentru care federația de fotbal din Australia a luat decizia de a abandona zona Oceaniei. Proaspăt afiliat la AFC, naționala australiană a jucat pentru prima dată în mult mai puternica Cupă a Asiei, în 2007, când a fost sfert-finalistă, un rezultat mult mai decent decât câștigarea unui campionat care nu o putea propulsa în fotbalul mare.
Cu doar un an înainte Australia reușea să se califice pentru a doua oară la un turneu mondial, din nou organizat în Germania, CM 2006. A fost și ultima competiție internațională în care Australia a participat ca membru al OFC (Oceania).
Turneul din Germania a fost unul mult mai reușit decât cel din 1974 pentru australieni. Repartizată într-o grupă dificilă cu Brazilia, Croația și Japonia, naționala australiei era cotată mai mereu cu a doua șansă. Spre marea surpriză a adversarelor sale Australia a încheiat faza grupelor pe locul al doilea după o victorie, 3-1, cu Japonia, un egal cu croații șu o înfrângere în fața campioanei en-titre. Celebru a rămas meciul cu niponii, în care deși erau conduși, australienii au întors scorul și au înscris cele mai târzii trei goluri dintr-un meci de Cupă Mondială. Australia a egalat abia în minutul 84, după ce japonezii deschiseseră scorul în minutul 26. Au urmat apoi încă două goluri, în minutele 89 și 90+2, Tim Cahill reușind o dublă.
Calificată în optimi, pentru prima dată în istorie, Australia a avut parte de cel mai dificil adversar, Italia, care ulterior devenea campioană mondială pentru a patra oară. Deși mare favorită a întâlniri, Italia nu a reușit să facă instrucție cu australienii, cel puțin așa cum prevesteau casele de pariuri, ba din contră victoria italienilor a fost una contestată. După un meci cu ocazii la ambele porți, cu multe ostilități, cele două echipe se îndreptau către reprizele suplimentare de joc. Însă dezastrul a venit în ultimele secunde ale timpului regulamentar, minutul 90+5, când arbitrul a dictat o lovitură de la 11 metri pentru Italia, Francesco Totti transformând-o în gol și reușind astfel să-și califice echipa mai departe, în sferturi.
Cu toate că eliminarea le-a lăsat un gust amar suporterilor australieni, echipa de atunci a rămas în istorie ca “generația de aur a Australiei”. Tim Cahill, jucător de Premier League, a rămas cel mai bun marcator din istoria țării, cu 31 reușite, în timp ce portarul Mark Schwarzer, cunoscut tot din campionatul britanic, este cel mai selecționat jucător, cu 109 apariții.
Cu o generație de aur care s-a stins, jucători precum Cahill sau Schwarzer retrăgându-se de la națională, Australia este în prezent în căutare de noi talente care să ducă mai departe succesul din 2006.
Australia mai deține recordul victoriei la cel mai mare scor, a unei naționale. Australienii au învins Samoa Americană, scor 31-0, în 2001, în preliminariile Cupei Mondiale, când federația din Australia încă făcea parte din Oceania.
