Anglia
Antrenor: Roy Hodgson
Jucători cheie: Wayne Rooney, Gerrard, Frank Lampard, , Jack Wilshere, Daniel Sturridge,
Alex Oxlade-Chamberlain, Danny Welbeck
Palmares: CM 1966 Anglia (campioană mondială); CM 1954 Elveția, CM 1970 Mexic, CM 1986 Mexic, CM 2002 Coreea și Japonia, CM 2006 Germania (sferturi)
Foști jucători: Sir Bobby Charlton, Peter Shilton, Gary Lineker
Anglia, casa mondială a fotbalului
Anglia a avut o contribuție majoră la dezvoltarea fenomenului fotbalistic, de fapt fiind leagănul fotbalului modern, însă, asemenea altor națiuni care au avut contribuții majore în această arie sportivă, nu a reușit să domine de prea multe ori lumea fotbalului, cel puțin nu pe gazon.
Fotbalul modern, care a luat forma actuală pe la mijlocul secolului al 19-lea, a cunoscut o dezvoltare puternică după înființarea primelor cluburi din lume dar și a primelor naționale, cele ale Angliei și Scoției. De altfel primul meci internațional de fotbal, din 1872, a fost între cele două state ale Regatului Unit. Scorul era 0-0, iar vreme de aproape 40 de ani, Anglia urma să joace doar împotriva statelor insulare din cadrul regatului său: Scoția, Irlanda și Țara Galilor. Acestea erau și singurele naționale din lume la acea perioadă.
Până în anii 1850 fotbalul cunoștea diferite seturi de reguli, în funcție de regiunile în care era jucat. Astfel primul set de reguli care uniformiza jocul și îi dădeau forma actuală a fost cel stabilit de către comitetul reunit la Universitatea Cambridge, în 1848. Fiind jucat între echipe formate în cadrul universităților fotbalul s-a răspândit astfel în Europa și nu numai.
Totuși, în ciuda importanței pe care englezii au avut în aceste prime decenii ale fotbalului modern, naționala nu a participat la un turneu major decât în 1950, la Mondialul din Brazilia. Până atunci, din cauza unor dinsensiuni pe care le-a avut cu FIFA, Anglia nu a participat la niciuna dintre primele trei Cupe Mondiale. Ajunsă atunci doar până în faza grupelor, Anglia a avut parte de un rezultat mult mai bun la următorul turneu, ’54, când ajungea în faza următoare a competiției, unde pierdea în fața Uruguay-ului, scor 2-4.
Succesul internațional l-a obținut în 1966, când au cucerit pentru prima și singura dată Cupa Mondială, atunci fiind gazde ale competiției. Într-o grupă cu Franța, Mexic și Uruguay, englezii terminau pe primul loc, după un egal cu sud-americanii și două victorii identice, scor 2-0 cu celelalte două adversare. Spre deosebire de turneele anterioare, de această dată selecționerul, Alf Ramsey, avea dreptul de a-și alege singur jucătorii, înainte acest lucru fiind decis de un comitet.
Anglia reușea o victorie importantă împotriva Argentinei, scor 1-0, în sferturi, iar semifinalele i-au adus în cale o echipă mai accesibilă Portugalia. Englezii câștigau cu 2-1, după o dublă a celebrului jucător Bobby Charlton, devenit ulterior Sir. Golul portughezilor era înscris de Eusebio, golgheter-ul competiției și una dintre legendele fotbalului mondial.
Finala a fost jucată împotriva Germaniei de Vest, fostă campioană mondială în ’54, o forță de temut în acea perioadă. Pentru departajarea unei echipe a fost nevoie de reprize suplimentare, la finalul tipului regulamentar scorul fiind 2-2. Geoff Hurst, autor al primului gol al englezilor, de 1-1, a închis scorul în urma unui hat-trick, ultimele două reușite ale sale venind în minutele 101 și 120. Era un sezon extraordonar pentru britanici, totodată și pentru Hurst, la egalitate de goluri cu mult mai cunoscutul Franz Beckenbauer.
Pentru Anglia a mai urmat o singură semifinală în 1990, la CM din Italia, când întâlnea din nou Germania de Vest, însă de această dată pierdea la loviturile de departajare. La ultimele trei ediții de Cupă Mondială Anglia nu a trecut de optimi, cu toate că a avut în lot jucători precum David Beckham, Frank Lampard, Steven Gerrard sau Wayne Rooney, legende ale Premier League. De altfel Rooney mai are nevoie de trei goluri pentru a deveni cel mai bun marcator din istoria Angliei, de după anii ‘90.
Generația lui Hagi, coșmarul Angliei
Naționala Angliei, care în anii ‘90, respectiv începutul anilor 2000, a avut poate cel mai valoros lot din istoria sa, a avut câteva întâlniri de coșmar cu naționala României.
Mondialul din 1998, care veneau după celebrul turneu din ’94, când România a scris istorie în SUA, era unul care se anunța destul de dificil pentru britanici. Repartizați în grupă cu tricolorii, britanicii au debutat cu o victorie împotriva Tunisiei, însă în meciul secund nava lui Glenn Hoddle intra la apă, zguduită fiind de România.
Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1, pentru România, toate cele trei goluri fiind înscrise în a doua repriză, lovitura de grație fiind dată în minutul 90 de nou-intratul Dan Petrescu. Cu toate că Anglia trecea de faza grupelor, faptul că a terminat pe locul secund i-a adus un adversar mult mai greu în optimi, Argentina. Sud-americanii au trecut de englezi cu scorul de 4-3, în urma loviturilor de departajare.
Următoarea confruntare dintre români și englezi a avut loc la Euro 2000, organizat în Belgia și Olanda, tot în faza grupelor. Englezii avea nevoie, în ultimul meci, de cel puțin un egal pentru a spera la o calificare în următoarea fază a competiției, în timp ce pentru România victoria care o putea duce mai departe părea un lucru aproape imposbil, având în vedere aglomerația de vedete, precum David Beckham sau Michael Owen, din jumătatea adversă.
Partida a fost o surpriză de proporții, Chivu reușind să deschidă scorul în minutul 22. Englezii avea însă în minutul 45 2-1, după reușitele Shearer, din penalti și Owen. Imediat, la începutul reprizei secunde Dorinel Munteanu, care era declarat omul meciului, restabilea egalitate. A urmat o repriză tenisonată între cele două reprezentative cu ocazii la ambele porți. Selecționerul României, Emerich Jenei, a făcut o mutare, care s-a dovedit foarte inspirată, în minutul 74, când l-a introdus pe teren pe Ionel Ganea, în locul lui Adrian Ilie. Meciul se îndrepta către un mulțumitor 2-2 pentru englezi, când în minutul 89 un fault în careul Angliei le-a adus tricolorilor o nesperată lovitură de pedeapsă. Executantul a fost chiar Ganea, care nu a ezitat și a trimis în plasa porții lui Nigel Martyn. România obținea o nouă victorie covârșitoare împotriva Angliei, însă coșmarul tricolor se afla la sfârșit. De atunci cele două reprezentative nu s-au mai întâlnit la niciun turneu final, asta și din cauza faptului România a mai participat la unul singur, Euro 2008.
