10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDrepturi difuzare Liga I: Meciurile de fotbal vor fi transmise de două...

Drepturi difuzare Liga I: Meciurile de fotbal vor fi transmise de două televiziuni naţionale

Justin Ştefan, secretar general LPF, a declarat că potrivit contractului încheiat cu Inte Sky Broadcast meciurile din primul eşalon al fotbalului românesc vor fi transmise de două televiziuni cu acoperire naţională, urmând să fie stabilite care, potrivit Mediafax.

“Există garanţii privind respectarea legistaţiei concurenţei atât cât cea naţională, cât şi cea la nivel european. Asta înseamnă că se va respecta principiul «no single buyer», adică nu poate exista un singur cumpărător. Vor fi cel puţin două televiziuni cu acoperire naţională care vor transmite meciurile din Liga I. Ne vom asigura astfel că nu va fi afectat în vreun fel consumatorul final. Atâta timp cât vor fi consultate toate televiziunile din România (n.r. – de către firma Intel Sky Broadcast) putem spune că este respectată legea concurenţei. Procedura nu este specificată în jurisprudenţa Uniunii Europene ca fiind în mod obligatoriu o licitaţie”, a explicat Justin Ştefan într-o conferinţă de presă.

El a negat faptul că finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, este implicat în vreun fel în tranzacţia de cedare a drepturilor TV. “Din cunoştinţele mele, domnul Paszkany nu este implicat direct sau indirect în această tranzacţie. Şi nu este implicat niciun alt finanţator din Liga I”, a spus oficialul LPF.

Conform secretarului general, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la firma Intel Sky Broadcast din Malta suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani de contract. “LPF a încheiat un parteneriat media cu firma Intel Sky Broadcast din Malta pentru cinci sezoane competiţionale. Această durată ne ajută să consolidăm o parte din bugetele cluburilor. Valoarea contractului cu Intel Sky Broadcast este egală cu cea a contractului anterior, şi anume 27,5 milioane de euro pe sezon, la care se adaugă suma de 1 milion de euro în cazul în care se organizează Cupa Ligii. În plus, LPF va primi o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate care vor fi obţinute de către televiziunile care vor transmite meciurile din Liga I. Oricine (n.r. – orice post TV) este interesat să dobândească drepturile TV va trebui să îşi însuşească şi clauza aceasta de 20 la sută, cu excepţia situaţiei în care realizarea veniturilor din publicitate este imposibilă din cauza unor factor obiectivi (n.r. – postul nu difuzează publicitate)”, a adăugat acesta.

Justin Ştefan a menţionat în cazul în care LPF ar fi organizat o licitaţie pentru cedarea drepturilor TV exista riscul să obţină sub suma de 27,5 milioane anual. “Din discuţiile avute anterior, exista riscul să nu se obţină această sumă. Acest contract garantând această sumă am considerat că este oportun să fie semnat. Au existat discuţii cu mai multe companii specializate în valorificarea drepturilor de difuzare ale căror nume nu le putem dezvălui fără acordul lor. S-a optat pentru acest parteneriat (n.r. – cu firma Intel Sky Broadcast) deoarece valoarea lui a fost cea mai bună şi s-au oferit condiţiile pentru care a existat împuternicirea Adunării Generale a LPF”, a precizat el.

Conform contractului, firma din Malta a oferit garanţii bancare, Liga Profesionistă de Fotbal având posibilitatea să le execute în cazul unor întârzieri la plata ratelor. “Există garanţii care acoperă valorea celor două rate anuale, care trebuie plătite înaintea sezonului şi în pauza competiţională. Mai exact, în situaţia puţin probabilă în care ratele nu vor fi achitate scrisoarea de garanţie bancară ne va permite să tragem din bancă suma datorată. Indiferent de modul în care firma va valorifica drepturile de difuzare, LPF va primi preţul contractului. Suma este garantată. Există un principiu la nivel internaţional conform căruia în măsura în care drepturile nu vor fi valorificate (n.r. – de către firma Intel Sky Broadcast) acestea revin la titular (n.r. – LPF) pentru a fi valorificate ulterior dacă există cerere pe piaţă”, a spus Ştefan, care a confirmat că reprezentantul legal al firmei Intel Sky Broadcast este Olga Zakimatova.

Întrebat care este motivul pentru care LPF a cedat drepturile TV unei firme înfiinţate doar în urmă cu cinci luni, Justin Ştefan a răspuns: “Nu trebuie să existe o confuzie între durata de viaţă a unei firme şi experienţa pe care o au persoanele angrenate în cadrul acelei firme. Am avut detalii despre persoanele respective, despre activitatea lor profesională, există colaborări cu oameni de marketing, cu oameni de sport, cu oameni de «legal» şi am considerat că aceste colaborări sunt suficiente pentru a avea încredere în partenerul nostru. Dar ceea ce ne interesează în mod prioritar sunt garanţiile bancare pe care ei ni le-au oferit”.

Referitor la drepturile de transmisie radio a meciurilor din Liga I, secretarul general a explicat că acestea au fost cedate anul trecut postului Radio România Actualităţi. “Înaintea de venirea noii echipe la conducerea LPF era deja semnat un contract, datat undeva la începutul lunii octombrie 2013, prin care este cesionat dreptul de difuzare radio care este valabil până în 2017”, a precizat Justin Ştefan.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat la 4 martie semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, suma încasată fiind egală cu cea din ultimele trei sezoane.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă