16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFC Universitatea Craiova intră în faliment! Tribunalul a respins planul de reorganizare

FC Universitatea Craiova intră în faliment! Tribunalul a respins planul de reorganizare

Tribunalul Brașov a respins planul de reorganizare a Universității Craiova, clubul urmând să intre în faliment. Anterior Adrian Mititelu a retras echipa din Liga a II-a, din cauza problemelor financiare dar și a disputelor pe care le avea cu cealaltă echipă a Craiovei, CS U, susținută de primarul Lia Olguța Vasilescu, potrivit Mediafax. 

FC Universitatea Craiova, cvadruplă campioană a României, a intrat în procedura de faliment, Tribunalul Braşov respingând, miercuri, planul de reorganizare în dosarul de insolvenţă al grupării oltene.

"Instanţa a infirmat planul de reorganizare impus de debitoarea SC FC U Craiova SA şi a dispus începerea procedurii de intrare în faliment şi a numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu Asociaţia de Insolvenţa SPRL Bucureşti. De asemenea, Tribunalul Braşov a stabilit data de 17 septembrie pentru continuarea procedurii. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare", se menţionează în soluţia Tribunalului Braşov.

Finanţatorul Adrian Mititelu a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că măsura instanţei este abuzivă. "Eu nu pot să înţeleg cum această instanţă a respins un plan de reorganizare bine construit şi care permitea creditorilor să îşi recupereze creanţele în totalitate. Este o decizie abuzivă a acestei judecătoare Simona Conţ, care nu face altceva decât să favorizeze grupul de la Primăria Craiova", a afirmat oficialul oltean.

Mititelu a menţionat că va face recurs la Curtea de Apel Braşov. "Dacă această decizie rămâne aşa Universitatea Craiova moare. Iar eu nu pot să permit aşa ceva. Vom face recurs la Curtea de Apel Braşov împotriva acestei decizii. În cazul în care Universitatea intră în faliment, prejudiciul care i-a fost adus se triplează, iar acţionarii se vor constitui părţi în proces pentru a recupera", a precizat Mititelu pentru MEDIAFAX.

Săptămâna trecută, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat act de decizia de retragere din toate competiţiile a echipelor grupării FC Universitatea Craiova.

Echipa Universitatea Craiova, înfiinţată în 1948, a câştigat de patru ori titlul de campioană, în sezoanele 1973/74, 1979/80, 1980/81, 1990/91, de şase ori Cupa României, 1976/77, 1977/78, 1980/81, 1982/83, 1990/91, 1992/93 şi a fost prima formaţie din România calificată în semifinalele unei competiţii europene, Cupa UEFA, în sezonul 1982/1983.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă