15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFotbal Spania: Triumviratul lui Real care poate doborâ Barcelona lui Messi

Fotbal Spania: Triumviratul lui Real care poate doborâ Barcelona lui Messi

Ajunsă la jumătatea sezonului prima ligă spaniolă are parte de cea mai puternică luptă din ultimii ani, Real Madrid reuşind să se apropie la doar un punct de Barcelona, locul  1 cu 51 puncte şi Atletico Madrid, locul 2 cu 51 puncte. Iar galacticii ameninţă serios şansele catalanilor la titlu în acest an.

Barcelona lui Messi nu a început prea bine returul campionatului, în ultimele două etape remizând cu Atletico, scor 0-0 dar şi cu Levante, scor 1-1, ceea ce este cu adevărat o surpriză. Echipa de pe locul 11, Levante, a reuşit o remiză nesperată pe teren propriu, după ce au reuşit să deschidă scorul, dându-le astfel planurile peste cap catalanilor. Nici Atletico Madrid nu a reuşit să învingă Sevilla, terminând tot 1-1.

Ronaldo – Bale – Benzema, tripla fatală

Real Madrid, care a profitat de cele două remize ale ocupantelor primelor două locuri, a intrat din nou în cărţi pentru titlu, după ce la un moment dat se distanţase la 5 puncte de Barcelona. Galacticii au patru victorii consecutive, în ultima etapă făcând instrucţie cu Real Betis, ultimul loc, prin victoria cu 5-0. Primele trei goluri ale madrilenilor au fost înscrise de tripla fatală a galacticilor: Ronaldo – Bale – Benzema.

Până acum cei trei au înscris în total, în doar jumătate de campionat, 54 de goluri, din care 31 poartă semnătura lui Cristiano Ronaldo, Balonul de Aur 2013. Iar galezul încă nu şi-a revenit la forma maximă, după ce în luna decembrie a suferit o uşoară accidentare.

Dacă până acum Messi făcea legea în La Liga, sezonul acesta triumviratul de la Real a devenit o adevărată forţă. Cel mai probabil liderul va fi stabilit anul acesta în celebrele “El Clasico”, derbiurile dintre Barcelona şi Real Madrid. 

Cu toate că a devenit o forţă, cealaltă echipă a Madridului, Atletico, este văzută mai mult ca echipa care va termina pe locul al treilea. Însă cei de la Atletico au un as în mânecă, respectiv pe teren, Diego Costa, care a înscris până acum 19 goluri în tot atâtea partide. Desigur că echipa va avea nevoie de mai mult pentru a câştiga campionatul, astfel că principalul duel rămâne între Barcelona şi Real Madrid.

Totuşi rămâne de sub semnul întrebării viitorul unora dintre galactici, precum Di Maria sau chiar Benzema, care ar putea pleca în schimbul unor sume mari de bani. Plecarea lui Ozil la Arsenal a fost îndelung criticată, iar posibila plecare a celor doi ar putea înrăutăţi lucrurile.

 

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă