10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGane și-a reziliat contractul cu echipa Corona Brașov. Cine este noul antrenor

Gane și-a reziliat contractul cu echipa Corona Brașov. Cine este noul antrenor

Corona Braşov și-a schimbat antrenorul, după ce echipa a ieșit din cărți pentru salvarea de la retrogradare. Contractul lui Ionel Gane a fost reziliat de comun acord, noul tehnician al brașovenilor fiind Adrian Hîrlab.

Rezilierea contractului lui Gane a avut loc după egalul obținut de Corona cu ACS Poli Timișoara, potrivit Mediafax. Gane a avut prima discuţie cu oficialii clubului chiar la finalul partidei, încheiată la egalitate, scor 0-0, dar a refuzat să facă vreo declaraţie oficială până când nu se vor semna actele de reziliere.

În schimb, Adrian Hîrlab a confirmat faptul că se va afla la stadion şi va conduce echipa, afirmând că îşi doreşte pe viitor "un joc mai ofensiv" al formaţiei braşovene. "Este adevărat că voi fi la stadion să conduc primul antrenament. Este decizia conducerii şi mai multe nu pot să comentez. Nu îmi este teamă de situaţia în care se află echipa. Trebuie să facem totul pentru a schimba atmosfera de la echipă, probabil voi face şi câteva schimbări, pentru că ne dorim un joc mai ofensiv", a declarat Hîrlab.

Adrian Hîrlab a mai antrenat în trecut pe FC Braşov, Dunărea Galaţi şi Forex Braşov.

Gane era antrenor la Corona din 3 septembrie 2013, când l-a înlocuit pe Nicolae Manea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă