Formaţia cipriotă APOEL Nicosia a produs o mare surpriză miercuri seara prin calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins cu 4-3 la loviturile de departajare formaţia franceză Olympique Lyon, în manşa a doua a optimilor de finală, scorul fiind 1-0 (1-0, 1-0) după expirarea timpului regulamentar şi după prelungiri, potrivit Agerpres.
După 1-0 pentru Lyon în tur, pe stadionul ”GSP” din Nicosia gazdele au anulat repede avantajul francezilor, graţie golului marcat de brazilianul Gustavo Manduca (9).
Niciuna dintre cele două formaţii nu a reuşit să înscrie golul calificării, iar APOEL, antrenată de sârbul Ivan Jovanovic, a fost silită să rezistă în 10 oameni în ultimele minute, după eliminarea lui Gustavo Manduca (115).
La penalty-uri, portarul Chiotis a apărat şuturile lui Lacazette şi Bastos, în timp ce pentru gazde au transformat toţi executanţii, astfel că APOEL, revelaţia competiţiei, a obţinut calificarea în premieră în sferturile de finală. Au executat în ordine loviturile de departajare: 0-1 Källström (gol), 1-1 Aílton (gol), 1-2 Lisandro Lopez (gol), 2-2 Nuno Morais (gol), 2-3 Bafetimi Gomis (gol), 3-3 Nektarios Alexandrou (gol), 3-3 Alexandre Lacazette (ratare – a apărat Chiotis), 4-3 Ivan Trickovski (gol), 4-3 Michel Bastos (ratare – a apărat Chiotis).