15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrezent în ceaţă, viitor de aur pentru atletismul constănţean

Prezent în ceaţă, viitor de aur pentru atletismul constănţean

Nouă medalii la un Campionat Naţional nu reprezintă un rezultat slab, dar la CS Farul e oricând loc de mai bine. O delegaţie privată de prezenţa unor nume care au impresionat anul trecut a adus doar un titlu naţional de seniori şi patru medalii de bronz, însă a reuşit performanţa de a aduna patrumedalii la tineret, două prin juniori şi două prin atleţi din categoria sub 21 de ani, Ionuţ Neagoe (argint la la lungime) şi Cristi Boboc (argint la tineret la triplusalt). Performanţele Andreei Lefcenco şi a lui David Spiridon au surpins, la fel ca prestaţiile altor atleţi care încă nu au terminat junioratul. Rezultatele dau mari speranţe că săptămâna aceasta, când are loc CN pentru juniori, medaliile de aur vor fi mai multe pentru constănţeni, de multe ori la competiţiile „combinate” cei mici fiind emoţionaţi.

Dacă Alin Larion şi-a exprimat setisfacţia pentru rezultatele elevilor săi încă de duminică, printre antrenorii mulţumiţi de ce au realizat sportivii la Bucureşti s-a numărat şi Niculina Chiricuţă, cea care l-a descoperit pe Cristi Boboc, dar şi pe fraţii Timofei, Andreea Jaqeline fiind una dintre surprizele frumoase la competiţia din week-end.

„Personal sunt mulţumită de felul în care s-au prezentat sportivii mei, poate cu puţine regrete legate de Cristi, care a avut o şansă mare dar a plătit tribut lipsei unei săli de antrenament aici la Constanţa. Practic el n-a reuşit să efectueze nicio săritură aşa cum trebuia, dar tot a luat acest argint care mai îndulceşte amarul unei performanţe slabe. Andreea, în schimb, a strălucit, chiar şi fără medalie. Deşi nu a fost la niciun concurs de trei săptămâni, ea a reuşit, doar prin antrenament să îşi îmbunătăţească senzaţional performanţele de la 400 şi 800 de metri, în a doua probă reuşind chiar un timp cu trei secunde mai bun. Ceea ce este uimitor. Nu am niciun reproş la adresa ei, legat de faptul că a fost întrecută de o altă junioară în clasamentul general, şi nu pot să spun decât că merită toate felicitările pentru acest progres extraordinar. Sper ca săptămâna aceasta să demonstreze că este cea mai bună sportivă pe această distanţă şi să câştige, pentru că în concursurile care au categorie unică dispar şi emoţiile inerente unor întreceri cu seniori”, ne-a spus antrenoarea.

De sâmbătă, juniorii 1 ai Constanţei atacă titlurile naţionale la mai multe probe, rezultatele de la CN de seniori şi tineret lăsând loc de mari speranţe pentru Ovidiu Ciobanu, Andreea Timofei, Nicoleta Zăvelcă, Andreea Lefcenco, David Spiridon, Cristian Bododel sau Vlad Dragomir.

Se vor bate pentru medalii

Din păcate, Niculina Chiricuţă s-a raliat „pesimismului” lui Alin Larion legat de proba de ştafetă, şansele ca CS Farul să facă iar o surpriză, la fel ca la CN în aer liber fiind, în opinia antrenoarei, destul de mici. „Nu vreau nici să se pună presiune pe fete şi nici să ne facem speranţe forţat. Şi Andreea, şi Nicoleta (Zăvelcă – n.r.) au alergat excelent aici, dar în echipa de ştafetă celelalte două fete sunt junioare 3. Depindem mult de ce vor face ele şi nu neapărat de ce fac Zăvelcă şi Timofei, iar concurenţa va fi acerbă, mai ales din partea ştafetelor din Cluj şi Timişoara. Clar însă ne putem bate la medalii”, a conchis antrenoarea.

Cele mai citite

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă