Actualitate
 
Preliminarii Euro 2012. Şanse micşorate, dar încă în cărţi
Răzvan Lucescu, susţinut de şefii fotbalului
9 Septembrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1087 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

După egalul cu Al­bania (1-1), Răzvan Lucescu a încercat să-i surprindă pe beloruşi şi a schimbat jumătate de echipă, dar din păcate nu a reuşit să obţină mai mult decât o remiză albă. L-a titularizat pe Pantilimon în locul lui Lobonţ, portarul lui AS Roma nefiind nici pe banca de rezerve. Postul de fundaş dreapta a fost ocupat de Vasile Maftei, Contra fiind de asemenea trimis în tribune.

Chivu i-a luat locul lui Rădoi, în centrul defensivei, iar fostul jucător al Stelei a fost împins la mijlocul terenului, trimiţându-l pe Cociş pe banca de rezerve. Surpriza mare a fost în ofensivă, unde selecţionerul a decis să joace încă din primul minut cu un cuplu inedit: Bogdan Stancu-Bilaşco. Chiar dacă naţionala a arătat o altă faţă în meciul cu Belarus, problemele au apărut tot în atac, „tricolorii" nereuşind să-şi creeze decât patru mari ocazii de a înscrie pe toată durata partidei.

Deşi era de aşteptat ca după o a doua remiză cu o echipă considerată mult sub valoarea reprezentativei României, criticile să curgă valuri, surprinzător, vocile contestatare nu au mai fost la fel de numeroase ca după meciul cu Albania. Cel mai important lucru pentru Răzvan Lucescu este faptul că are susţinerea preşedintelui FRF, Mircea Sandu, directorului genereal al FRF, Ionuţ Lupescu, şi a preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. „Naţionala a jucat chiar foarte bine. A făcut un pressing formidabil. Veţi vedea ce probleme va pune Belarusul celorlalte echipe din grupă. Sunt bune şi două puncte după acest start. Suntem în cărţi. Mi-au plăcut Florescu, Torje, nu ştiu de ce l-a schimbat, Deac în mod deosebit. Fundaşii mi-au plăcut, nu am luat gol. Cred că Marica trebuia să intre mai devreme. Dacă cineva încearcă să-l dea afară pe Răzvan, fac cel mai mare tărăboi", a spus Dragomir.

„Naşu" nu numai că nu l-a criticat pe Lucescu, dar nu a exclus ca înţelegerea cu actualul selecţioner al naţionalei României să fie prelungită până în 2014. „Am fost mai buni decât Belarus, dar nu am reuşit să înscriem. Din şase puncte posibile am strâns doar două. Dacă batem Franţa, lucrurile revin pe făgaşul normal. Lui Răzvan Lucescu este posibil să îi prelungim contractul", a precizat Mircea Sandu. Răzvan Lucescu a încercat să explice rezultatul alb din Belarus, în opinia sa unul dintre motivele semieşecului fiind şi ghinionul „Jucătorii reprezentativei Belarusului sunt buni din punct de vedere calitativ. Mă refer la cei doi Hleb, la Kutuzov, dar din fericire, ne-am organizat foarte bine şi am reuşit să închidem culoarele. Din păcate,  nu marcăm, ne creăm ocazii, dar mingea nu intră în plasă. Eu sunt convins, însă, că în viitor vom reuşi să şi punctăm. Am mai spus-o, nu putem să dominăm adversarii aşa cum o face Barcelona. Am căutat să ne blocăm adversarii, am reuşit, dar ne-a lipsit luciditatea în momentele decisive. Nu scăpăm de ghinion", a spus selecţionerul.

Vocile contestatarilor s-au axat pe critici legate de selecţia jucătorilor care au luat parte la acţiunea echipei naţionale. Cei mai duri au fost fraţii Becali, care au acuzat şi modul deficitar în care Răzvan Lucescu a pregătit tactic partida de la Minsk. „Acum patru ani i‑am bătut 3-1. Nu avem un concept tactic. Nu văd nici un orizont pentru echipa naţională. După meciul cu Franţa va fi tragedie, când noi vom rămâne cu două puncte. Nici un meci nu va fi uşor pentru România, deşi grupa e uşoară. Lucescu atât poate. Sunt jucători care nu au ce căuta la echipa naţională. Când văd numărul 10 pe ce spate e... Cristea are mult mai multă clasă decât numărul 10. Măcar până revine Mutu, Cristea ar trebui chemat. Când eşti în degringoladă nu mai ai nici inspiraţie. Nici norocul nu mai ţine cu noi. Când începi rău şi te încăpă­ţânezi să joci cu Florescu, nici moaşele nu mai ţin cu tine", a spus Giovani Becali. 

Bilanţul ultimilor doi ani ai echipei naţio­nale este unul dezastruos. Din 11 partide oficiale, reprezentativa României, care a fost pregătită în această perioadă de Victor Piţurcă şi Răzvan Lucescu, a înregistrat doar trei victorii, două cu Insulele Feroe (3-1 şi 1-0) şi una cu Lituania (1-0), cinci remize şi trei înfrângeri. În mandatul său, Lucescu jr. a condus  naţionala în şapte jocuri, din care a câştigat doar două (Lituania 1-0 şi Insulele Feroe 3-1).

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. fotbal 21:33 | 9 Septembrie
gore
daca mai facem un egal si cu franta, lucescu poate sa plece
1. Mr. 21:03 | 9 Septembrie
un fotbalist
Sa nu ne facem iluzii!
razvan lucescu a condus nationala in sapte jocuri din care a cistigat doua - 2/7 e raportul lui lucescu.
Nu cred ca acest raport se va imbunatati nici in doi ani in caz ca vrem sa-l asteptam pe lucescu sa
imai nvete cum sa antreneze o echipa de fotbal.
Cred ca trebuie schimbati si razvan lucescu, si mircea sandu, si ionut lupescu, si dumitru ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
123
COMUNISTII LUI ILIESCU CRIMINALUL AJUNSI OAMENI DE AFACERI ACUM SPOSORIZEAZA PSD-UL IMPREUNA CU FELIX.
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
In toata Europa se vorbeste despre ce masuri trebuiesc luate contra Crizei, despre Pactul de Stabilitate, si ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

Apartament in Brancoveanu
2 camere
Zona: Brancoveanu
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI