Ştirea că Goran Ivanisevic, cel mai bun tenisman croat din toate timpurile, câştigător al turneului de la Wimbledon în 2001, va reveni în 2011 în circuitul ATP, la 39 de ani, m-a trimis imediat cu gândul la marii noştri campioni care, tentaţi să intre cât mai rapid în posesia rentei viagere, renunţă la activitatea competiţională la vârste la care ar putea liniştiţi să continue seria succeselor. Iniţial, renta a fost gândită ca un bonus pentru campionii României care au ajuns la vârsta pensionării şi au nevoie de un sprijin material care să le asigure o bătrâneţe lipsită de griji.
Asta după ce numeroase glorii ale sportului românesc nu numai că au fost date uitării, dar s-au aflat în situaţia dramatică să trăiască de azi pe mâine, din pensii de mizerie. Acum este extraordinar că marii noştri campioni nu mai au a se teme de sărăcie când vor ajunge la vârste înaintate, dar faptul că au posibilitatea să intre în posesia rentelor imediat după retragerea din activitatea competiţională a scurtat extrem de mult longevitatea sportivilor noştri de top. Astăzi întâlnim şi performeri care se retrag la vârste de 20, 25 sau 30 de ani şi aleg să devină tineri „rentieri” chiar dacă ar putea continua fără probleme să urce pe podiumurile europene, mondiale sau olimpice. Aşa se face că sunt tot mai rare prezenţele unor campioni, din noile generaţii, la două, trei sau mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice, de pildă. Performanţele unor sportivi ca Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Nadia Comăneci, Simona Amânar, Lavinia Miloşovici şi mulţi alţi riscă să devină o dulce amintire. O eventuală mărire a vârstei de la care un campion ar putea intra în posesia rentei viagere ar putea reprezenta pentru mulţi sportivi de top un motiv în plus de gândire înainte de a alege momentul retragerii din activitatea competiţională.
Astăzi întâlnim tot mai des performeri care se retrag la vârste de 20, 25 sau 30 de ani, şi aleg să devină tineri „rentieri” deşi sunt sănătoşi şi ar putea continua fără probleme activitatea competiţională.
