Noul manager general al Stelei, Basarab Panduru, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa prilejuita de prezentarea sa in noua functie, ca nu ar fi acceptat sa vina pe acest post, in cazul in care antrenorul Cristiano Bergodi nu ar fi avut nevoie de serviciile sale. "Obiectivul este clar dinainte, castigarea campionatului. Nu e ceva mai frumos decat castigarea titlului. Nu as fi acceptat daca antrenorul principal nu ar fi avut nevoie de mine si nu m-ar fi vrut. El a inteles ca este buna o colaborare. Eu i-am promis ca nu voi fi antrenorul Stelei dupa plecarea lui, asa am crezut ca este cel mai bine. El ia deciziile, el face tactica, el raspunde, insa ne vom consulta", a spus Panduru, care nu stie daca va sta pe banca la meciurile echipei. "Am spus ca stau pe banca, dar inca ma mai gandesc cum e mai bine.
Poate imi va placea aceasta meserie si nu voi mai fi antrenor sau poate nu o sa imi placa, deci nu stiu ce se va intampla. Nu am tinut sa vin la Steaua cu orice pret. Stateam bine unde eram, dar asta nu inseamna ca nu ma bucur ca m-am intors, dar am tinut cont si de faptul daca sunt sau nu dorit aici".
Basarab Panduru spune ca autoritatea transferurilor va fi a antrenorului. "In ceea ce priveste transferurile, Bergodi trebuie sa spuna unde ii lipseste vreun jucator si ce fel de jucatori vrea pe acele posturi. Dupa aceea, fotbalistii trebuie vazuti si prezentati conducerii tehnice. Bergodi isi va alege jucatorul potrivit pentru ceea ce vrea el, pentru ca el il antreneaza. Nu trebuie luati fotbalisti cu ajutorul DVD-urilor, trebuie sa mergi acolo unde e fotbalistul, sa stai de vorba cu el, sa-i spui unde vine, la ce conditii vine, trebuie vazut in ce sistem joaca mai bine. Asa as fi vrut eu sa se intample lucrurile cand eram antrenor".
» Delegatia echipei Sherif Tiraspol, prima adversara a Stelei in grupa H a Ligii Europa, va sosi azi in Romania, la ora 15.30. Sherif are programat antrenamentul oficial de la ora 19.30. Meciul va avea loc, joi, de la ora 22.05.