Acum, că aţi ieşit la pensie, nu vă plictisiţi? Cum vă ocupaţi timpul?
Nu fac mai nimic şi asta îmi ocupă tot timpul. Glumesc, evident. Mai merg la sală să-i văd pe băieţi să le dau sfaturi, dacă vor să le asculte, colaborez cu federaţia, unde sunt încă vicepreşedinte, şi mai merg la competiţiile de gimnastică, deoarece sunt arbitru internaţional până la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Recunosc că există o oarecare nostalgie după viaţa agitată de antrenor, dar nu-mi lipseşte.
Am mari satisfacţii în viaţa personală, pentru că o am alături, de 37 de ani, pe soţia mea (n.r. - Elena, fostă gimnastă şi coregraf la lotul olimpic de gimnastică alături de Dan Grecu din 1984), am doi copii reuşiţi (n.r. - Mona şi Bogdan) şi o nepoţică de vis, de la fiica mea, care mai are puţin şi va împlini 4 ani (n.r. - Aniana Casandra).
Aveţi, în sfârşit, suficient timp să vă faceţi planuri şi să mergeţi în vacanţe?
Acum da. Am văzut aproape toată lumea, dar n-am avut timp să ne vizităm propria ţară, aşa că mergem în vacanţe pe la noi. Avem aşa locuri frumoase. Ultima dată am fost pe Valea Arieşului şi a fost minunat.
7 întrebări rapide
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Atunci când am cucerit titlul de campion mondial. Mă aşteptam să cuceresc o medalie, dar nu chiar pe cea de aur.
Care este cel mai mare regret?
Îmi pare rău că la Jocurile Olimpice de la Moscova, ultimele la care am participat ca sportiv, s-a rupt bicepsul chiar în finala de la inele. De asemenea, regret că la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, ultima competiţie la care am fost prezent ca antrenor, echipa pe care am pregătit-o n-a urcat pe podium.
O dorinţă încă nerealizată?
Nu prea am. Cred că mi le-am îndeplinit pe toate.
Puteţi spune trei lucruri pe care le-aţi lua pe o insulă pustie?
Trebuie să mă gândesc bine. Cred că aş lua o sală de gimnastică, soţia şi o echipă de gimnastică alcătuită din vreo zece băieţi.
De ce vă temeţi cel mai mult în viaţă?
Nu prea mă tem de nimic. Poate pentru siguranţa zilei de mâine.
Care este ultima carte pe care aţi citit-o?
Acum citesc „Câştigătorii" de Jack Welch. O carte foarte interesantă despre drumul spre succes.
Cine a fost modelul în carieră?
În carieră modelul mi-a fost Mircea Bădulescu. Aproape întotdeauna sportivul încearcă să-şi copieze, iar apoi să-şi depăşească profesorul. Eu am încercat să-l copiez întru totul, ca om, ca antrenor, ca familist.
1. Dublă premieră
În 1973, la Grenoble, a obţinut prima medalie europeană, de argint, din gimnastica masculină românească, iar în 1974, la Varna, primul titlu mondial din gimnastica noastră, atât feminină, cât şi masculină.
2. 6 medalii
A cucerit ca sportiv: una de bronz, la JO de la Montreal (1976), două titluri mondiale, la Varna (1974) şi Strasbourg (1978), un aur şi un argint la CE, la Berna (1975) şi la Grenoble (1973).
3. 1976
A fost anul crucial în care a vrut să se retragă din activitatea sportivă după ce în timpul JO de la Montreal a suferit o ruptură de biceps. A continuat la insistenţele medicilor şi ale antrenorului.
4. 5 titluri europene
Din opt posibile a cucerit ca antrenor la Campionatele Europene din 2004, de la Ljubljana, şi a intrat în Cartea Recordurilor.
5. 8 olimpiade
A prins ca sportiv şi antrenor. A concurat la München (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980) şi a fost tehnicianul lotului olimpic la Seul (1992), Atlanta (1996), Sydney (2000), Atena (2004), Beijing (2008).
2 
108
