35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialDaci virtuali

Daci virtuali

Profesorii de la Universitatea Babeş-Bolyai şi cei de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au avut o idee excelentă. Ei au decis să organizeze primul muzeu virtual al cetăţilor dacice, care va permite internauţilor să viziteze unele dintre cele mai importante situri istorice din România.

Practic, prin această metodă, cetăţile dacice vor intra în „lumea bună” a siturilor arheologice. Măcar virtual. Poate, ca urmare a notorietăţii care va fi câştigată cu ajutorul muzeului virtual, arheologii care cercetează aceste situri vor obţine şi mai multe fonduri, care să le răsplătească munca şi să le permită amenajarea unor baze logistice decente în Munţii Orăştiei. Iar popularitatea pe Internet ar putea duce şi la dezvoltarea unui turism bine gândit în zonă.

Până atunci, arheologii de la Sarmisegetuza Regia primesc sume extrem de mici în raport cu nevoile presupuse de proiectele de cercetare a capitalei Daciei. Ar fi minunat dacă statul român ar finanţa cercetările de la Sarmisegetuza cu o sumă măcar de 10 ori mai mică decât, de exemplu, bugetul alocat de o companie privată pentru restaurarea patrimoniului din Roşia Montană. Nu este vorba de o cheltuială, ci de o investiţie. Şi asta pentru că banii alocaţi Culturii, atunci când sunt împărţiţi cinstit, nu după prietenii, produc plus-valoare, inclusiv în domeniul turistic.  

Cele mai citite

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...

Newcastle deschide o nouă eră! Jaissle a fost prezentat oficial după plecarea lui Eddie Howe

Newcastle United a confirmat numirea lui Matthias Jaissle în funcția de antrenor principal, tehnicianul german semnând un contract valabil până în vara anului 2030.Newcastle...

Turismul încetinește în România: mai puțini turiști și mai puține nopți de cazare în primul semestru al anului

Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile pentru turiștii români și de două zile pentru vizitatorii din străinătateNumărul turiștilor care au ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă