30.5 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSpecialFestin vânătoresc pentru Adrian Năstase

Festin vânătoresc pentru Adrian Năstase

Fostul preşedinte al PSD Adrian Năstase va participa, vineri, la festivităţile ocazionate de Zilele Oraşului Beclean. Năstase a vizitat localitatea ultima oară în 2004, când era premier. Vineri însă, preşedintele Consiliului Naţional al PSD va participa la tăierea panglicii noii staţiuni de pe harta judeţului, Băile Figa. La acelaşi eveniment, au confirmat prezenţa fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon şi secretarul de stat Ioan Andreica, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ministrul Elena Udrea a fost şi ea invitată, la fel ca şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, dar prezenţa lor este, deocamdată, incertă. Va fi şi un concurs de gastronomie vânătorească, 12 bucătari urmând să pregă¬tească un meniu vânătoresc. Localnicii vor prezenta apoi obiceiul „Înstruţatul boului” şi vor urma concertele de muzică populară. Sâmbătă, vor fi concursuri de desene pe asfalt şi patinaj pe role, spectacole, carnaval, concertele unor formaţii locale, urmate de un spectacol de muzică uşoara: Alb&Negru, Giulia Jianu& Band şi Pepe. Duminică va fi, din nou, rost de muzică şi dans, iar seara vor cânta Heaven şi DJ Rhino&Sylvia. Formaţia Talisman va susţine un concert de caritate.

 

 

Cele mai citite

George Simion: „La cum s-a comportat Nicușos Dan până acum, trebuie suspendat”

Președintele AUR, George Simion, a declarat luni seară că președintele Nicușor Dan ar trebui suspendat din funcție, invocând modul în care șeful statului și-a...

USR nu va susține un guvern din care face parte PSD, afirmă Dominic Fritz după consultările cu Nicușor Dan

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat marți, la finalul consultărilor cu președintele României, Nicușor Dan, că formațiunea sa nu va susține un guvern din...

Jeremy Doku a devenit tată! Belgienii au anunțat când revine la Cupa Mondială

Internaționalul belgian a părăsit temporar cantonamentul pentru a fi alături de soția sa la nașterea primului copil.Jeremy Doku a devenit tată pentru prima dată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă