26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialPremieră medicală la Oradea

Premieră medicală la Oradea

Medicii orădeni de la Spitalul Universitar Pelican au realizat, în premieră naţională, prima operaţie de implantare a unei proteze de gleznă. Anunţul a fost făcut de medicul Octavian Cacuci. Această operaţie a permis unui pacient să poată merge din nou. Intervenţia chirurgicală, spun medicii, a fost una deosebit de dificilă, însă pacientul operat va putea să meargă normal.


Extindere la Cluj

Compania care deţine spitalul orădean a anunţat, pe de altă parte, că va deschide anul viitor un spital în valoare de 50 de milioane de euro la Cluj, care va avea 330 de paturi şi 500 de angajaţi. „Spitalul Universitar Pelican va reprezenta un adevărat centru de excelenţă”, a spus Octavian Cacuci. Spitalul va fi finanţat inclusiv de fonduri de investiţii din străinătate. Însă nu este singura investiţie în domeniul medical din Cluj din ultima vreme. O companie daneză a inaugurat Centrul Medical Transilvania, care va reprezenta una dintre clinicile de top din Ardeal, spun investitorii danezi. O altă investiţie importantă este cea a centrului medical universitar „Regina Maria” din Bucureşti, care a reuşit să îşi asigure serviciile unor medici de top, precum profesorul Dumitru Zdrenghea, unul dintre cei mai cunoscuţi cardiologi din Cluj.

Cele mai citite

PADROM crește la 2 miliarde de euro programul de reasigurare pentru locuințele protejate împotriva dezastrelor naturale

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) a extins la 2 miliarde de euro programul de reasigurare destinat susținerii plății despăgubirilor pentru locuințele asigurate...

Zelenski îl propune pe șeful Naftogaz pentru funcția de premier

Documentul a fost deja înregistrat în Parlament, iar deputații urmează să-l analizeze și să îl supună votului în perioada imediat următoare, conform procedurilor legalePreședintele...

Restaurantele care introduc sisteme self-order își pot majora încasările cu până la 30%

Reprezentanții unei companii de soluții ERP susțin că digitalizarea procesului de comandă permite operatorilor din HoReCa să deservească cu până la 35% mai mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă