30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialScandal cu destituiri la CJPC Mureş

Scandal cu destituiri la CJPC Mureş

Comisia de disciplină a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Mureş a decis destituirea comisarului Lucia Odeta Puia în urma refuzului acesteia de a respecta ordinele primite în decembrie 2010 de la şeful instituţiei, democrat-liberalul Liviu Todoran. Concret, Odeta Puia l-a acuzat pe Todoran atunci că a retras-o din activitatea de control pentru că ar fi deranjat mai multe firme portocalii. În replică, Todoran afirma la acea dată că a pus-o în contact direct cu oamenii, respectiv pe postul de ofiţer de serviciu pentru a rezolva astfel sesizarile venite din partea populaţiei.


Ameninţări din partea sindicatelor

Acum, după decizia de destituire, Liviu Todoran şi-a pus în cap sindicatele care îl ameninţă cu plângeri penale. El susţine însă că decizia de destituire nu îi aparţine. „A fost hotărârea comisiei de disciplină. Sunt patru sau cinci abateri analizate, începând cu ianuarie şi până în aprilie”, a spus Liviu Todoran care afirmă, totodată, că decizia comisiei a fost luată după de mai multe persoane au fost intervievate şi au fost analizate faptele.

Lucia Odeta Puia spune însă că sancţiunea este mult prea dură şi îl acuză în continuare pe Liviu Todoran, singurul care ar fi reclamat-o în scris, că i-a hotărât soarta încă de la venirea sa la cârma CJPC Mureş. „Până acum nu am avut nici o abatere disciplinară. De când lucrez la Protecţia Consumatorului nu am avut reclamaţii din partea vreunui consumator. De când a venit domnul Todoran la conducere am şi fost destituită din funcţie disciplinar, fără să mi se dea un avertisment”, a declarat Lucia Odeta Puia, care este de părere, totodată, că prin decizia de destituire au fost sărite etapele în condiţiile în care nu a primit nici avertisment nici altă sancţiune intermediară.

Cele mai citite

Zi decisivă în cazul tragediei de la podul Morandi. Instanța pronunță verdictul, după aproape opt ani de la dezastru

Procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani și patru luni și 18 ani și șase luni pentru cele mai grave fapteJustiția...

Warren Buffett avertizează: Bursa se transformă într-un cazinou, iar investițiile valoroase devin tot mai greu de găsit

Warren Buffett susține că piețele financiare sunt dominate tot mai mult de comportamente speculative, în timp ce investițiile fundamentate pe valoare și pe termen...

Raport în Parlamentul britanic: Românii formează cea mai tânără și activă comunitate din Regatul Unit

Comunitatea românească este considerată cea mai tânără și una dintre cele mai active din punct de vedere economic dintre minoritățile din Regatul Unit, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă