22.4 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialTIFF-ul ajunge şi la periferii

TIFF-ul ajunge şi la periferii

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) ajunge, din acest an, şi în cartierele Clujului, mai precis în Mănăştur. Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat că, deşi toţi invitaţii au spus că sunt încântaţi de faptul că centrul Clujului este de tip „walking distance”, totuşi şi-a dorit ca festivalul să ajungă cât mai aproape de oameni. Pentru a-i atrage către filme şi pe cei care în mod normal nu au mai timp pentru a ajunge la cinematografele consacrate ca partenere ale TIFF, orşanizatorii festivalului vor amenaja un cinematograf în aer liber în Mănăştur, pe terenurile de sport de lângă complexul Nora. Intrarea este gratuită.

Deschiderea TIFF-ului va avea loc în Piaţa Unirii Clujenii care vor să urmărească filme în aer liber pot merge şi în centru, la deja cunoscutul cinematograf „gonflabil” din Piaţa Unirii, unde vor avea loc atât deschiderea festivalului, în seara zilei de 3 iunie, când va fi proiectat filmul „Nevasta la putere”, al regizorului Francois Ozon, dar şi multe altele, pe tot parcursul festivalului. Dintre filmele pe care organizatorii TIFF le-au pregătit pentru lcujeni în Piaţa Unirii se numără „Vallanzasca”, regia Michele Placido, „Verii”, al regizorului spaniol Daniel Sanchez Arevalo sau „Ursul”, de Dan Chişu. Preţul unui bilet este de cinci lei, cu excepţia zilei de deschidere, când preţul este de 15 lei.

 

 

 

Cele mai citite

Ebola se răspândește în RDC „mai rapid față de oricare alt focar anterior”, transmite OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat joi că epidemia de Ebola se răspândește în Republica Democrată Congo într-un ritm mai rapid decât în...

Numărul microîntreprinderilor s-a prăbușit după schimbările fiscale

Aproape 650.000 de firme au ieșit din acest regim în ultimii aniRegimul fiscal al microîntreprinderilor continuă să piardă teren, pe fondul restricțiilor introduse în...

VIDEO. Forțele americane desfășoară aeronave și lansează muniții de precizie împotriva Iranului

Statele Unite au lansat joi atacuri asupra Iranului, iar Teheranul a ripostat vizând aliați ai Washingtonului din regiunea Golfului, în timp ce confruntarea dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă