34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialTrei români decoraţi de Papă

Trei români decoraţi de Papă

Patriarhul ortodox Daniel, arhiepiscopul major greco-catolic Lucian şi episcopul greco-catolic Florentin au primit distinctii de la reprezentantul Vaticanului, cardinalul Sandri, venit în vizită în Transilvania.

Papa Benedict al XVI-lea a decis să ofere trei Medalii Pontificale de Argint pentru trei ierarhi din România. Este vorba de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel Ciobotea, de arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite de Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Lucian Mureşan, şi de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu. Medaliile au fost aduse în România de către prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cardinalul Leonardo Sandri. La Cluj, el i-a înmânat episcopului Florentin Crihălmeanu medalia pontificală la finalul liturghiei pe care a oficiat-o în catedrala Schimbarea la Faţă. La rândul său, episcopul Florentin Crihălmeanu i-a oferit cardinalului Leonardo Sandri medalia Sfântul Iosif, precum şi o cruce tradiţională românească, sculptată în lemn, împreună cu o icoană bizantină a Mântuitorului, Isus Christos. La rândul său, Nunţiul Apostolic în România, monseniorul arhiepiscop Francisco Javier Lozano, a primit o cruce tradiţională românească şi o icoană a Fecioarei Maria.

Tur de forţă

Cardinalul Sandri a făcut un adevărat tur de forţă în România. Vineri, el a sosit în Bucureşti, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii statului român, cu cei ai Bisericii Ortodoxe şi cu cei ai Bisericii Catolice. Sâmbătă, el a participat la pelerinajul anual din Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei, unde s-a rugat în locul unde se află, ascunse în gropi comune, osemintele episcopilor greco-catolici şi romano-catolici morţi în temniţa comunistă din Sighetu Marmaţiei. Duminică, el a oficiat liturghia în catedrala greco-catolică din Blaj, iar luni a sosit la Cluj-Napoca, unde a celebrat, de asemenea, liturghia în catedrala greco-catolică din oraş.

Aşteaptă vizita Papei

Venirea cardinalului Leonardo San­dri, care supervizează toate bisericile greco-catolice din lume, i-a făcut pe oameni să spere şi mai mult într-o apropiată vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România. Deja Sanctitatea Sa a fost invitat oficial de către preşedintele României, Tra­ian Băsescu, dar şi de către pre­şedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, monseniorul mitropolit Ioan Robu, arhiepiscopul roma-nocatolic de Bucureşti. Oficialii Vatica­nului aşteaptă şi o invitaţie din partea patriarhului Daniel, deşi aceasta nu este o condiţie obligatorie vizitei.

Cele mai citite

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Caniculă și furtuni în România. ANM a emis noi avertizări Cod galben pentru 15 județe și București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabile până luni dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă