10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist16 aprilie în istorie: Legionarii ajung în pușcărie. Lenin preia conducerea revoluției

16 aprilie în istorie: Legionarii ajung în pușcărie. Lenin preia conducerea revoluției

La 16 aprilie 1889 s-a născut Charlie Chaplin. În 1917, Lenin preia conducerea revoluției din Rusia. În 1938, o serie de legionari în frunte cu Zelea Codreanu sunt trimiși la închisoare.  Iar în 2007, un student ucide 32  de oameni la Virginia Tech.

Deschide  GALERIA FOTO  de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc  la 16 aprilie în istorie.

73. Masada, o cetate evreiească, cade în mâinile romanilor după câteva luni de asalt, ducând la sfârșitul Marii Revolte a Evreilor.

1823. S-a născut Gotthold Eisenstein, matematician german.

1828. A murit pictorul spaniol Francisco Jose de Goya y Lucientes.

1844. S-a născut romancierul francez Anatole France, laureat al premiului Nobel.

1850. A murit Marie Tussaud, fondatoarea celebrului muzeu al figurilor de ceară care-i poartă numele.

1859. A murit Alexis de Tocqueville, istoric francez.

1879. S-a născut scriitorul Gala Galaction.

1889. S-a născut actorul Charlie Chaplin.

1896. S-a născut scriitorul Tristan Tzara, fondator al mișcării dadaiste.

1917. Lenin se întoarce din exil, la Petrograd  (actualul St. Petersburg) pentru a prelua conducerea revoluției din Rusia.

1921. S-a născut actorul britanic Peter Ustinov.

1930. Începe războiul civil din China.

1935. A murit scriitorul Panait Istrati (Kira Kiralina şi Ciulinii Bărăganului).

1938. Mai mulți lideri legionari, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, au fost arestați și condamnați la închisoare.

1943. Chimistul elvețian Albert Hofmann a descoperit efectele halucinogene ale LSD-ului.

1990. A avut loc o manifestaţie de protest împotriva refuzului puterii de a acorda viza de intrare în ţară Regelui Mihai.

2007. Un student a ucis 32 de oameni și a rănit alți 23 înainte de a se sinucide, în ceea ce a rămas cunoscut drept masacrul de la Virginia Tech, SUA.

2008. A murit americanul Ollie Johnston, ultimul membru al grupului de nouă artizani care a conceput lungmetrajele animate ale epocii de aur ale companiei Disney, printre care Pinocchio, Peter Pan şi Bambi.

2008. A murit cercetătorul american Edward Lorenz, părintele teoriei haosului şi a efectului fluturelui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă