11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist31 ianuarie în istorie: Romanii fac pod peste Dunăre. Americanii fac bomba...

31 ianuarie în istorie: Romanii fac pod peste Dunăre. Americanii fac bomba cu hidrogen

La 31 ianuarie 106 a fost terminat podul de la Drobeta, construit la ordinul împăratului Traian. În 1844, domnul Moldovei decide eliberarea țiganilor. În 1950, SUA lansează proiectul bombei cu hidrogen. Iar în 2010, Avatar devine primul film cu încasări de peste două miliarde de dolari.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 31 ianuarie în istorie.

106. Se termină construcția podului peste Dunăre (Podul lui Traian), lung de 1135  de metri, la Drobeta, de către Apolodor din Damasc.

1418. Moare Mircea cel Bătrân (născut 1355), domnul Țării Românești.  În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.

1797. S-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii. Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate).

1844. Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), a decretat emanciparea romilor. La 14 ianuarie 1844 fuseseră eliberați și țiganii robi ai statului.

1901. La Moscova are loc premiera absolută a capodoperei cehoviene “Trei surori”, în regia lui K. Stanislavski.

1918. A murit fizicianul ucrainean Ivan Pulyui. A contribuit la utilizarea razelor X în obținerea radiografiilor medicale și i-a furnizat fizicianului german Wilhelm Conrad Röntgen una din lămpile cu care acesta a obținut „razele X”.

1929. Uniunea Sovietică îl exilează pe Leon Troțki.

1933. A murit scriitorul John Galsworthy, laureat al Premiului Nobel.

1937. S-a născut actorul Marin Moraru.

1944. A murit scriitorul francez Jean Giraudoux.

1950. Președintele american Harry S. Truman anunță programul pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.

1953. S-a născut bateristul trupei Phoenix, Ovidiu Lipan „Țăndărică”.

1955. S-a născut jucătoarea de tenis Virginia Ruzici.

1981. S-a născut  Justin Timberlake, cântăreț  american.

1990. A fost deschis la Moscova primul restaurant McDonalds.

2001. Pronunțarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetățeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană.

2007. Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrul de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România sistemul de operare Windows Vista.

2008. A murit regizorul Cristian Munteanu, primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după 1989.

2009. A murit pugilistul suedez Ingemar Johansson, vicecampion olimpic în 1952 şi campion mondial la categoria grea în 1959.

2010. Avatar devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.

Citește și:

8 ianuarie în istorie: Turcii înving Occidentul. Apple lansează primul iPhone

6 ianuarie în istorie: Americanii au inventat telegrafia. S-a născut Maria de România, regina Iugoslaviei

5 ianuarie în istorie: Românii fac pace cu turcii. Începe Primăvara de la Praga

4 ianuarie în istorie: Mihai devine principe moștenitor. Un robot coboară pe Marte

3 ianuarie în istorie: Se înființează Apple Computer. SUA și Rusia promit reducerea arsenalului nuclear

2 ianuarie în istorie: Arabii sunt alungați din Spania. Se deschide aeroportul Orly

ianuarie în istorie: Se deschide Internetul. România intră în Uniunea Europeană

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă