În cei patru anii petrecuţi în temniţele comuniste din România, Octav Bjoza a trecut prin cele mai cumplite chinuri. A fost bătut zilnic, legat cu lanţuri şi înfometat, însă cel mai de preţ lucru pe care l-a pierdut din cauza regimului comunist nu a fost libertatea sau tinereţea ci pe unicul său fiu.
Coşmarul provocat de regimul comunist nu s-a încheiat o dată cu eliberarea sa din 1962 pentru că Securitatea a continuat să îl persecute şi a reuşit să îi transforme viaţa într-un adevărat calvar. A fost etichetat ca fiind un “duşman al noii ordini sociale” şi era suspectat că plănuieşte să fugă din ţară. “Am zeci de note informative în care se dădeau ordine ca informatori să pătrundă în imediata mea intimitate pentru a afla ce gândesc şi ce pun la cale. Eram acuzat că vreau să fug din ţară ceea ce nu era adevărat”, povesteşte fostul deţinut politic.
Însă el spune că nu a avut niciodată intenţia de a fugi din România pentru că aşa fusese educat în temniţă: să nu îşi părăsească ţara şi să aibă întotdeauna “picioarele bine înfipte în pământul românesc”.
VEZI INTERVIUL CU OCTAVIAN BJOZA (VIDEO)
Un fiu, jertfă pentru comunişti
Singurul moment fericit care a urmat terorii din închisoare a fost căsătoria cu prietena lui, Carmen care îl aşteptase să iasă din închisoare. La şase luni de la eliberare, Octav Bjoza şi prietena sa s-au căsătorit, deşi rudele fetei erau împotriva acestei nunţi. “Vă daţi seama, să îţi dai fiica după unul cu tinichea după gât şi nici o meserie era un act de mare curaj, dar părinţii ei au fost de acord, restul rudelor nu. Părinţii au fost de acord pentru că şi tatăl ei a fost deţinut politic”, spune Bjoza.
Fostul deţinut politic a avut un singur copil, un băiat care visa încă de mic să ajungă ofiţer de marină. Fiul său, Mircea a reuşit să intre la Liceul de Marină din Constanţa, dar după trei luni a fost exmatriculat din cauza trecutului tatălui său, iar în documente figura “retras la cererea tatălui”.
“Aşa făcea partidul şi Securitatea. Spuneau: nu putem să îl şcolim datorită dosarului dvs, nu va pune niciodată piciorul pe o navă pentru că are părinţi bolnavi la origini. Ca să devii ofiţer de marină trebuia să provii dintr-o familie de neşcoliţi şi dacă se putea şi de calici, asta era garanţia faptului că vei fi un devotat al Partidului Comunist”, explică Octav Bjoza.
Fiul lui Bjoza a avut un şoc la aflarea veştii şi s-a îmbolnăvit psihic, dar şi de diabet. Fostul deţinut politic crede că acest moment l-a omorât mai repede pe fiul său care a murit la 42 de ani lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi.
Bolnav la origini, purificat prin roabă şi lopată
Înainte de a fi închis în lagărele comuniste, Octav Bjoza era student la Facultatea de Geografie şi Istorie din Iaşi. După eliberare, a încercat să îşi continue studiile, însă nu a mai fost reprimit la facultate “pentru că studiile superioare erau pentru cei mai buni fii ai poporului“.
Chiar dacă situaţia sa şcolară din anii precedenţi îl situau printre cei mai buni studenţi ai facultăţii, faptul că fusese deţinut politic însemna că este “bolnav la origini” şi putea fi “purificat numai prin roabă şi lopată”. A fost trimis să lucreze pe şantier timp de patru ani înainte de a i se permite să urmeze cursurile Facultăţii de Inginerie.
“Pentru mine a fost un chin până în decembrie ’89. Nu m-a durut mai mult bătăile zilnice şi foamea decât faptul că tot restul vieţii am fost condus de proşti pentru mine a fost o mare povară. Să primeşti ordine de la nişte idioţi care să te pună să faci treabă şi să îţi mai facă şi observaţii. A fost înjositor pentru mine, dar nu le-am dat satisfacţie şi am răbdat”, spune Bjoza.
El povesteşte că după ce a fost eliberat oamenii îl priveau cu admiraţie neoficial “pe după colţuri şi în cercuri restrânse”, dar când era vorba ca cineva să ia atitudine oficială, nu i se dădea niciodată dreptate.
Visa să vadă lumea, în schimb a văzut teroarea
În lagărele comuniste, Octav Bjoza şi-a pierdut libertatea şi tinereţea, dar comuniştii au reuşit să îi fure şi idealurile şi planurile sale de viitor. Unul dintre cele mai mari dorinţe ale fostul deţinut era să călătorească, să vadă lumea însă visul nu i s-a îndeplinit niciodată pentru că fiecare pas îi era urmărit de Securitate, iar acum nu are banii necesari pentru a călători. “Acum mă pot duce oriunde, dar nu îmi permit pentru că pensia mea de inginer cumulată cu recompensaţia materială pentru deţinuţii politici nu ajunge la suma de bani pe care îi primeşte un revoluţionar impostor, gură-cască 2-3 zile în decembrie ’89. Aproape 2200 de lei”, afirmă Bjoza.
Deşi anii petrecuţi în temniţă au fost extrem de duri pentru Octav Bjoza, el spune că nu nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a evada pentru că aşa a fost educat de ceilalţi deţinuţii mai în vârstă. “Am fost educat să nu plecăm chiar dacă ne lasă porţile deschise. Nu plecam până când nu o să îşi ceară scuze de la noi, că au greşit faţă de noi. Îmi mai spunea cineva de acolo că fiule, aici se formează, se cunosc şi se recunosc marile caractere, la limita dintre viaţă şi de moarte”, spune Bjoza.
Fostul deţinut politic povesteşte că nu putea să ia legătura cu nimeni pentru că orice persoană care ar fi încercat să îl contacteze ar fi fost imediat suspectată de trădare şi pierdea totul.
Ceilalţi deţinuţi politici spuneau că am un curaj nebun pentru că îi înjuram pe toţi
Revoluţia din ’89 reprezintă pentru Bjoza nişte evenimente care au dus la răsturnarea regimului comunist şi a lăsat la putere tot comuniştii. El este de părere că “copiii comuniştilor de atunci au ajuns să ne conducă în prezent”.
“Se pare că trebuie să dau dreptate unor tineri istorici că a început ca o Revoluţie până în momentul în care a fugit dictatorul după care s-a transformat într-o lovitură de stat. Le-au fost teamă vreo şase luni după care au dat din coate şi au pus mâna pe ţară, au ruinat tot ce înseamnă industrie română. Acum avem o invazie de mall-uri, noi numai cumpărăm de la alţii şi nu mai producem nimic”, afirmă Bjoza.
Fostul deţinut politic crede că tinerii de azi sunt cei care ar trebui să contribuie la redresarea ţării. Potrivit lui Bjoza, ei trebuie să aibă răbdare să dispară foştii deţinuţi politici: “adevăratele jaloane, repere a moralităţii creştine din ţara asta”, dar şi “călăii ” care i-au trimis la moarte pentru a putea schimba ceva.
El explică retincenţa deţinuţilor politici de a-şi împărtăşi experienţele din lagărele comuniste prin faptul că acestora le este frică şi acum de “canaliile”care i-au trimis la închisoare. “Celorlalţi deţinuţi politici le era frică de mine, spuneau că am un curaj nebun pentru că îi înjuram pe toţi, dar le era frică că vreau să îi provoc, să îi trag de limbă şi apoi să îi torn la Securitate. Au venit să îşi ceară scuze mai târziu când au văzut că sunt curat ca lacrima, dar încă le mai este frică să vorbească”, explică Octav Bjoza.
