16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportAtletism560 de ani de la retragerea acuzației de erezie adusă Ioanei D'Arc

560 de ani de la retragerea acuzației de erezie adusă Ioanei D’Arc

Joi se împlinesc 560 de ani de când Papa Calixtus al III-lea a retras acuzaţia de erezie adusă Ioanei D’Arc, la 7 iulie 1456, informează Agerpres.

Eroina franceză, supranumită „Fecioara din Orleans”, la vârsta de 30 ani, a realizat că este dotată cu viziuni supranaturale. Într-una dintre aceste viziuni, Sfântul Mihai, Sfânta Catherine şi Sfânta Marguerite i-au ordonat să elibereze Franţa, în mare parte ocupată de englezi, susţinuţi de dinastia de Burgundia. 

În timpul Războiului de 100 de ani, purtat de Franţa împotriva Angliei (1337-1453), a înviat speranţa ostaşilor şi i-a condus spre victorie. Din 1428, a încercat să-l convingă pe Robert de Baudricourt să o ajute să-l însoţească pe Charles al VII-lea, susţinând că are misiunea divină de a elibera Franţa de sub ocupaţie engleză şi de a-i asigura încoronarea. Ea n-a putut pleca decât în 1429, în timpul dinastiei de Orleans. A participat la eliberarea oraşului Orleans (1429), asediat de englezi. 

După victoria de la Patay (iunie 1429), în încercarea de a cuceri Parisul în fruntea armatei, Ioana d’Arc a fost rănită la Poarta Saint-Honore (septembrie 1429). După de ce s-a vindecat, armata condusă de ea a eşuat, din nou, la Charite-sur-Loire. Capturată de familia de Burgundia în mai 1430, a fost vândută englezilor, judecată, condamnată ca eretică şi arsă pe rug la Rouen, la 30 mai 1431. 

A fost una dintre victimele Inchiziţiei Spaniole. În 1450, Charles al VII-lea a declanşat o anchetă privind moartea ei, care a condus către un proces de reabilitare început în 1456, când Papa Calixtus al III-lea a retras acuzaţia de erezie adusă Ioanei D’Arc. A fost beatificată în 1909 şi canonizată în 1920.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă