19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportAtletismA murit ultimul lustragiu din Sarajevo

A murit ultimul lustragiu din Sarajevo

Unchiul Mišo, cum îi spunea lumea, cel mai faimos şi ultimul dintre lustragii capitalei bosniace, a murit luni, la 83 de ani. A lucrat în branşă 60 de ani, devenind un adevărat simbol al oraşului. A fost martorul măririi şi decăderii Sarajevoului. Politicienii, foşti şi actuali, îl salutau cu respect când se plimbau pe strada Tito, un soi de axis mundi al oraşului, unde lustragiul, îmbrăcat mereu elegant, cu pălărie, îşi aştepta clienţii. Mišo nu şi-a întrerupt activitatea nici în timpul război iugoslav de la începutul anilor 1990, şi, se spune, nici măcar în perioada cât oraşul a fost sub cruntul asediu. Marţi însă, n-a mai fost acolo…

Cika  Mišo, ţigan din Kosovo, pe numele său adevărat Husein Hasani, s-a născut pe 22 decembrie 1931. A ajuns la Sarajevo după Al Doilea Război Mondial, pe când avea 15 ani. „Prăvălia” a preluat-o de la tatăl său, la 21 de ani, şi a devenit în scurt timp cel mai popular lustragiu din oraş. Cel mai chipeş, glumea el, abia în ultimii ani. Pentru consecvenţa şi dăruirea sa a fost decorat de administraţia locală, iar în 2009 a primit şi un apartament. Dar nu s-a lăsat de meserie nici după aceea, deşi mulţi n-au prea înţeles de ce. Mišo le spunea doar că meseria e în sufletul lui şi o să moară pe scaunul său de văcsuitor.

„Locul de muncă” era instalat în faţa unui McDonald’s de pe cunoscuta stradă centrală. Mišo s-a temut, însă, că simbolul globalizării, odată deschis, îi va face viaţa imposbilă, că nu-l vor mai lăsa să lucreze acolo. David şi Goliat. Aşa că i-a cerut proprietarului francizei McDonald’s din Sarajevo, Haris Ihtijarevic, să semneze un document prin care va garanta că nu-i va fi distrus „locul de muncă” şi nu va îngroşa, astfel, rândurile şomerilor. Doleanţa i-a fost ascultată. „Oamenii îmi dau să mănânc de toate: sandvişuri, hamburgeri, cartofi prăjiţi. Sunt foarte fericit!“, spunea, după mica bătălie câştigată, legendarul lustragiu.

La numai o zi după moartea sa, a fost lansată pe Facebook o petiţie pentru construirea unui memorial. Iniţiativa se adresează administraţiei locale şi guvernamentale şi a fost deja semnată de sute de cetăţeni. E nevoie, însă, de 100.000 de semnături pentru ca peste un an, la comemorarea primului an de la moartea Unchiului Mišo, monumentul dedicat lui să poată fi amplasat acolo unde a lucrat, zi de zi, atâţia ani.

2014/01/09//335011-3.jpg

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă