Bătălia care a păstrat Galaţiul în hotarele României

de Dan Gheorghe , 22 februarie 2016 - stire actualizata la ora 09:49, 23 februarie 2016
Bătălia care a păstrat Galaţiul în hotarele României

Dacă paginile istoriei consemnează Bătălia Angliei, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, atunci putem spune că şi noi, românii, avem Bătălia pentru Galaţi, în ianuarie 1918. Ruşii par, la prima vedere, că vor să se răzbune pe români şi atacă Galaţiul, pentru că ai noştri nu le permit să dezerteze de pe frontul din Moldova. Se pare însă că a fost mai mult decât atât, iar istoricii nu se feresc azi să spună că planul Moscovei putea fi mult mai amplu, să pună mâna pe strategicul oraş de la Dunăre şi să-l încorporeze în teritoriul sovietic.

Avem la dispoziţie izvoare istorice care ne dau o imagine în detaliu despre ceea ce s-a întâmplat cu 98 de ani în urmă, atât în preajma Galaţiului, cât şi în oraş. Ne referim, în primul rând, la volumele intitulate “Istoria războiului pentru întregirea României”, semnate de istoricul Constantin Kiriţescu. Cărţile acestea, pe care le-am găsit în arhiva Serviciului Istoric al Armatei, au văzut lumina tiparului în anii 1922-1923. Nu mai puţin edificatoare sunt datele pe care le deţine Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din ­Galaţi.

De remarcat un aspect referitor la zilele când se întâmplă cele ce veţi afla în continuare. Dacă în cărţile lui Kiriţescu se vorbeşte despre bătăliile din 20 şi 21 ianuarie 1918, în schimb informaţiile actuale fac referire la zilele de 7 şi 8 ianuarie, acelaşi an. Decalajul se explică prin faptul că prima variantă ia în considerare calendarul pe stil vechi, pe când noi, azi, tratăm istoria după calendarul pe stil nou. România trebuia ştearsă de pe faţa pământului.

Ca să înţelegem mai bine ce se întâmplă în ianuarie 1918, reţinem şi cele scrise de istoricii Cristian Păunescu şi Marian Ştefan într-o carte mult mai recentă, „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova”. Ţara noastră ar fi trebuit să aibă în Rusia un aliat, în timpul Primului Război Mondial. Duşmanii noştri, pe câmpul de luptă, erau trupele germane şi austro-ungare, care ne ocupă teritoriul aproape în întregime. Administraţia românească, o bună parte a populaţiei, Armata, Casa Regală, se retrag în Moldova. Numai că, după dramatica Revoluţie bolşevică din Răsărit, noua putere comunistă de la Moscova vrea să radă de pe faţa pământului România.

Aşa se explică, între altele, apariţia focarului bolşevic de la Odessa, numit „Comitetul de acţiune social-democrat”, unde se pune la cale formarea unei armate contra României. Şi nu numai atât. Planurile merg până acolo încât se doreşte arestarea Regelui Ferdinand. Autorităţile noastre descoperă la timp aceste intenţii, în decursul lunii decembrie 1917. Atunci, între altele, este dezamorsată o bombă care fusese pusă în reşedinţa Casei Regale.

Ce să mai spunem că agenţii sovietici mişună prin Moldova şi fac propagandă în favoarea unei idei deosebit de otrăvitoare, că România nu mai are viitor şi că românii ar trebui, cu tot cu Regele lor, să se mute în Rusia. Apare chiar şi un aşa-numit Partid al Evacuării. Sovieticii constituie, în paralel, un Batalion internaţionalist, câteva mii de „revoluţionari” ajungând de la Odessa, la jumătatea lui decembrie, în apropierea Iaşului, la Socola, cu gândul de-a ataca oraşul. Este momentul în care generalul rus Scerbacev, care activa pe teritoriul românesc, opozant categoric al bolşevismului, cere românilor suprimarea „cuibului bolşevic” de la Socola. Ceea ce se şi întâmplă. Moscova îşi vede astfel răpus planul de creare a Republicii Socialiste Sovietice România. Una dintre multele republici din cadrul imperiului sovietic.

Puhoiul muscalilor între Tecuci şi Galaţi

Ajungem acum la evenimentele din Galaţi, din ianuarie 1918. Propun să urmărim şirul întâmplărilor conform calendarului descris de istoricul Constantin Kiriţescu, deci după stilul vechi. Observăm că pe un aliniament destul de mare, între Tecuci şi Galaţi, este amplasată Armata a VI-a rusă, care are în componenţa ei trei corpuri, fiecare cu câte două divizii. Erau deci în total şase divizii, fiecare cu cel mult 6.000 de oameni. De menţionat faptul că aproape de Galaţi se găseşte Corpul 4 Siberian, unitate de elită, care îşi demonstrase capacitatea de luptă în războiul ruso-japonez. Mai mult decât atât, în oraşul Galaţi se găsea Divizia 10 - rusă.

Ei bine, toată această armată, subliniază istoricul, fusese cel mai mult îndoctrinată cu ideile bolşevice, în comparaţie cu alte contingente ruseşti din Moldova. Noua putere comunistă de la Moscova cere soldaţilor ruşi de pe fronturile Primului Război Mondial să nu mai asculte de generali şi să se întoarcă acasă. Fără să mai lupte în ceea ce era considerat un război al puterilor exploatatoare, capitaliste.

Dorul de ducă al diviziilor ­ruseşti

Ca urmare, observând strict Armata a VI-a, tulburările se fac simţite începând cu 12 ianuarie, când o delegaţie a Diviziei 13 - rusă, cantonată la Vameşul, vine la Pechea, unde se afla Cartierul General al Diviziei 4 – română. Ruşii le spun aliaţilor lor că vor să plece, a doua zi, acasă. Românii spun că există un ordin al generalului Scerbacev pentru soldaţii ruşi, să nu se mişte de pe front. Răspunsul ruşilor e tranşant. Ei nu recunosc autoritatea acestui general. Muscalii spun că, în cazul în care nu sunt lăsaţi să se îndrepte spre Prut, vor arde totul în calea lor.

Românii iau ulterior măsuri, aducând două batalioane de infanterie în calea fugarilor, la Vameşul, astfel încât, pentru moment, aceştia se calmează. Nu trece mult timp şi, pe 16 ianuarie, Divizia 40 – rusă, care se afla în zona Hanu Conachi, are aceeaşi idee. Pe trei coloane, încolonaţi, ruşii pleacă spre Prut. Calea le va fi rapid barată de câteva detaşamente româneşti, încât fugarii se întorc în locul pe care-l părăsiseră. La fel se întâmplă şi pe 17 ianuarie, de data asta cu Divizia 12 - rusă. Şi aceşti soldaţi sunt întorşi din drum de români, după ce avangarda diviziei este dezarmată de ai noştri. Nu putem să nu remarcăm, conform descrierii istoricului, că trupele ruse, deşi într-un număr impresionant, se comportă absolut haotic, astfel încât detaşamentele româneşti, slabe numeric, dar în schimb bine organizate, reuşesc să ţină în frâu dorul de ducă al ­„aliaţilor”.

Linia frontului, în degringoladă

Noi avem, de la Tecuci până la Galaţi, numai Divizia 40, care se găseşte în spatele liniilor ruseşti. Situaţia va căpăta o turnură deosebit de periculoasă în zilele următoare. Mare parte din soldaţii ruşi, din Diviziile 30 şi 40, îşi părăsesc posturile. Acum au loc tulburări şi în rândul soldaţilor Diviziei 10 ruseşti, aflată în oraşul Galaţi. Soldaţii de aici sunt decişi să lupte împotriva românilor, pentru a deschide calea pentru camarazii lor, fugari, spre Prut. Frontul fiind părăsit aproape în totalitate, revine sarcina Diviziei 4 – române de a umple golurile lăsate de ruşi, de la Tecuci până la Galaţi. Nu era deloc uşor ca o singură divizie, românească, să ia locul a şase divizii ruseşti, pe un perimetru atât de vast.

Aşa cum subliniază istoricul, trupele germane, aflate de cealaltă parte a liniei frontului, se uită cu surprindere la aceste mişcări şi nu mai înţeleg nimic. Totuşi, documentele nu menţionează nici o încercare a germanilor de a exploata, în favoarea lor, această degringoladă.

Firava apărare românească

Coloanele de soldaţi ruşi se îndreaptă spre Galaţi. Acum intră în focul evenimentelor Constantin Niculescu-Rizea, comandor de Marină, comandantul Sectorului Galaţi. El primeşte ordin de-a apăra oraşul şi, în acelaşi timp, de a pune stavilă ruşilor, în tentativa lor de-a ajunge la Prut. Problema soldaţilor români din jurul Galaţiului şi din oraş este că sunt foarte puţini. Arhivele vorbesc de cel mult 500 de militari, în comparaţie cu puhoiul rusesc care se îndrepta spre ei. Soldaţii români reprezină o mică parte din Divizia 4. Două companii şi jumătate din Regimentul 21 apără dealul Ţiglina.

Aici este grosul trupei noastre, pentru că prin acest loc se aşteaptă atacul principal al ruşilor. Se instalează acolo două baterii ale Marinei, pe afete fixe. Patru vedete, un torpilor şi o şalupă, româneşti, se află, pe Dunăre, în dreptul Galaţiului. Oraşul este flancat de mici detaşamente, la Fileşti, şi înspre Reni, pentru a preveni atacuri din acele locuri.  Cât priveşte asigurarea populaţiei din oraş, aici activează un detaşament al Marinei şi două plutoane de Infanterie. Ele au ca misiune să bareze orice acţiune a Diviziei 10 – ruse, aflată, la rândul ei, în această ­urbe.

Ultimatum pentru români

Ruşii spulberă micul detaşament românesc din Şenderni şi ajung în cele din urmă la Movileni, unde instalează nouă tunuri de mare calibru. La scurt timp după aceea, o delegaţie rusească vine la Galaţi şi cere comandorului Rizea să permită trupelor ruse să treacă prin oraş, pentru a se îndrepta apoi spre Prut. Comandantul român răspunde că ordinul său este de a opri această acţiune. Ruşii dau un ultimatum. Dacă până la ora trei după-amiaza nu vor fi lăsaţi să treacă, bombardează Galaţiul.

Muscalii au vrut să dea foc ­oraşului

Se face aşadar ora 15, în ziua de 20 ianuarie, moment în care bateriile ruseşti de la Movileni deschid focul. Bombele cad în centrul oraşului, provocând distrugeri, însă nu foarte mari. Documentele arată că ruşii trăgeau, spre norocul nostru, la întâmplare. Probabil că au existat şi victime în rândul populaţiei civile. Nu se ştiu amănunte în această privinţă, spune azi Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi. Acesta face, în schimb, referire la faptul că trupele româneşti din interiorul Galaţiului reuşesc să se împotrivească cu succes unui pericol mult mai mare. Ruşii cantonaţi în această urbe pun stăpânire pe o unitate de pompieri şi umplu maşinile pentru stingerea incendiilor cu păcură. Ei au vrut astfel să dea foc cât mai multor case.

Din fericire, ai noştri iau sub control maşinile şi pericolul e înlăturat. Asta s-a întâmplat în noaptea de 20 spre 21 ianuarie. Pe de altă parte, în cursul zilei de 20 ianuarie, bateriile româneşti răspund focului rusesc de la Movileni. Bombele noastre zboară spre ruşi până la şapte seara. Acest interval de timp marchează şi lupte corp la corp între patru­lele româneşti şi cele ­inamice.

Atacuri ruseşti din toate părţile

A doua zi, pe 21 ianuarie, ruşii continuă bombardarea Galaţiului. Muscalii ocupă zona aflată între balta Mălina şi Siret. Adversarul ajunge până în preajma dealului Ţiglina, dar grupul românesc de acolo rezistă. Situaţia este gravă şi pe Prut, unde ambarcaţiunile militare româneşti sunt atacate şi dezarmate. Detaşamentele noastre postate la Giurgiuleşti şi Reni, sunt, la rându-le, sub tirul adversarului. Ruşii instalează tunuri grele pe dealul Giurgiuleştiului. Alt pericol vine dinspre Reni, de unde îşi fac apariţia un escadron de cavalerie, o baterie de artilerie şi două companii de mitraliere, care iau poziţie în zona lacului Brateş. Luptele se dau la marginea oraşului, o serie de pichete româneşti fiind cucerite. Şi pentru ca situaţia să fie şi mai rea, un vas militar rus vine de la Reni şi deschide focul asupra portului Galaţi. Eram astfel atacaţi din toate direcţiile, de la Nord, Sud, Est şi Vest.

Ruşii se aruncă în braţele germanilor, pentru a scăpa de români

Ce va urma în continuare constituie un fapt unic în istoria tuturor războaielor. Dar să vedem cum reacţionează, mai întâi, românii. Ei nu numai că nu se lasă bătuţi. Ba mai mult, atacul furibund al Brigăzii a VIII-a, condusă de colonelul Bădescu, ia prin surprindere trupele ruseşti cantonate între balta Mălina şi balta Calica. Vedetele noastre de pe Dunăre deschid foc nimicitor. Două aeroplane româneşti varsă bombe asupra ruşilor. Trupele noastre atacă la baionetă, în jurul dealului Ţiglina. Practic, o mână de oameni, câţi erau românii, dar cu un avânt fenomenal, creează atât de multă panică în rândul ruşilor, încât aceştia din urmă fug de mănâncă pământul. Duşmanul dă dovadă de o cruntă disperare. Ruşii se îndreaptă spre gara Barboşi şi de acolo coboară spre linia frontului, două regimente, 33 şi 35, predându-se aproape în totalitate germanilor. Asta nu s-a mai întâmplat niciodată, remarcă istoricul Constantin Kiriţescu.

„A fost un deznodământ tot aşa de neaşteptat, cum a fost de unic, în genul lui, şi spectacolul acestei bătălii între două armate aliate, în faţa poziţiilor inamicului şi sub privirile acestuia”. Ce se mai ştie este că nu numai soldaţii, dar şi ofiţerii ruşi au vrut să se predea germanilor, dar într-un final au făcut-o în faţa românilor. Este vorba despre Brigada 9 de Artilerie din Corpul Siberian, o companie din Divizia 10, ofiţerii din Statul Major al ­Diviziei 10. Cert este că în data de 22 ianuarie vine la români o delegaţie a Diviziei 9 din Corpul ­Siberian şi anunţă capitularea. Trupele ruseşti sunt dezarmate, încolonate şi îndreptate spre Prut, să se ducă, în final, acasă. 

Posibil plan al Moscovei de a face din Galaţi oraş rusesc

Atacul asupra oraşului românesc de la Dunăre se dă, cum am văzut, nu numai cu trupele ruseşti fugare de pe aliniamentul Tecuci - Galaţi, ci şi cu o serie de contingente din stânga Prutului. Acest fapt ridică o mare întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale ruşilor, spune azi directorul Muzeului de Istorie din Galaţi. “Este posibil ca ruşii să fi vrut ca Galaţiul să intre în componenţa URSS. Nu întâmplător oraşul este atacat şi dinspre Giurgiuleşti şi Reni”, arată Cristian Căldăraru. Această adevărată fortăreaţă, prin dârzenia sa, uimeşte o lume întreagă, drept pentru care va primi Crucea de Război, în anii 1921 şi 1922, din partea a două puteri europene, Italia şi Franţa.

Un adevăr îngropat din motive politice

Puţinele însemnări, actuale, despre ceea ce istoricii numesc Bătălia pentru Galaţi se încheie cu dezamăgirea că acest fapt al trecutului nostru este foarte puţin cunoscut publicului larg. De înţeles, într-un fel, având în vedere că, pe timpul comunismului, acest adevăr a fost îngropat. Aşa cum tot comuniştii, în anii ’60, sub pretextul sistematizării Galaţiului, demolează monumentul dedicat eroilor care au apărat oraşul. Era evidentă motivaţia politică. Ştim despre monument că avea forma unui vultur cu aripile deschise, cu gheare puternice, sprijinite pe un soclu. Un simbol dedicat Marinei, amplasat la intersecţia străzilor Brăilei cu Ion Luca Caragiale, nu departe de centrul urbei. Lucrarea prinde contur, prin efortul comunităţii locale, la puţin timp după încheierea războiului. Oraşul oferă, în perioada interbelică, soldaţilor şi ofiţerilor din garda Galaţiului, cea din 1918, inele şi plachete omagiale.

Refacerea acestui monument, pe acelaşi amplasament, în ziua de azi, este un proiect al Muzeului de Istorie din Galaţi, conchide şeful instituţiei. Mă gândesc, în acelaşi timp, la actualele propuneri ale Ministerului Educaţiei cu privire la viitoarea programă şcolară, prin care se intenţionează reducerea numărului orelor de Istorie. Este destul de clar că, nici de acum înainte, elevii nu vor avea ocazia să afle că a existat cândva Bătălia pentru Galaţi. Bine măcar că vom rămâne cu monumentele…

Comentarii

  • parere

    23 februarie 2016 11:22

    Trupele romane ataca la baioneta. Au mai facut-o si dacii pe columna desbracati pana la brau.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.