p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #a71f78}p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 12.0px Helvetica; min-height: 14.0px}p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 7.1px; text-align: justify; line-height: 10.0px; font: 12.0px Helvetica}p.p6 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p7 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 11.0px Helvetica}span.s1 {font-kerning: none}
Figura lui Mihail Kogălniceanu este insuficient cunoscută de românii de azi. După ce, în timpul comunismului, figura boierului moldovean a fost confiscată de propaganda comunistă pentru meritul său de a-i elibera pe romi din sclavie și pentru că a înfăptuit reforma agrară, după 1989, Mihail Kogălniceanu a căzut într-o stare de semiuitare. Însă moștenirea lui Mihail Kogălniceanu trebuie redescoperită și pusă în lumină, deoarece el a fost un om politic și de stat exemplar, care a renunțat de multe ori la interesele sale particulare pentru a face bine societății.
Aghiotant al domnitorului Moldovei
Mihail Kogălniceanu a venit pe lume în anul 1817, într-o ilustră familie boierească din Moldova. Tatăl său era vornic, iar nașa sa a fost Marghiala Callimachi, descendentă a unei familii princiare, mama viitorului domnitor al Moldovei, Mihail Sturdza. Prenumele de Mihail se pare că a fost ales tocmai în onoarea fiului nașei odraslei de boier. Mihai Kogălniceanu a studiat în țară alături de alți tineri boieri, cu care va lega o prietenie trainică: Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri.
A fost trimis la studii în Franța, la un colegiu catolic din Luneville. Însă, pentru că Mihail Sturdza se temea că Mihail Kogălniceanu va fi influențat de ideile revoluționare care bântuiau Franța, a cerut să plece la studii în Prusia. Astfel, Mihail Kogălniceanu a ajuns să studieze la Universitatea Humboldt din Berlin.
Mihail Sturdza i-a cerut să revină în țară înainte de susținerea doctoratului, iar viitorul politician a devenit aghiotant al domnitorului Moldovei. Pentru că avea încredere în gusturile sale literare, Mihail Sturdza l-a numit pe Mihail Kogălniceanu director al Teatrului Național din Iași, în mai 1840. În mai 1843, el a fost numit profesor la Academia Mihăileană, creată de domnitorul moldovean pentru educarea tinerilor. În acea perioadă, Mihail Kogălniceanu a fost inițiat în francmasonerie și a îmbrățișat ideile de reformă promovate de masoni. Acest lucru l-a adus în conflict cu domnitorul Mihail Sturdza, mult mai conservator. Pentru a preveni o deteriorare și mai mare a relațiilor cu domnitorul Moldovei, Mihail Kogălniceanu a plecat într-o lungă călătorie, în 1846, în vestul Europei. Întors în țară, el a decis să îi sprijine pe tinerii moldoveni care pregăteau Revoluția de la 1848. În aceste condiții, Mihail Sturdza a poruncit arestarea sa, iar Mihail Kogălniceanu a trecut pe ascuns granița cu Austria și s-a refugiat în Bucovina, unde a fost primit de frații Hurmuzachi. În Bucovina, el s-a alăturat Comitetului Revoluționar Moldovenesc Central în exil și a devenit principalul ideolog al Revoluției de la 1848.
Marele reformator
Anul 1849 a adus înlăturarea de la domnie a lui Mihail Sturdza și înscăunarea principelui Grigore Alexandru Ghica, un susținător al ideilor Revoluției de la 1848. Mihail Kogălniceanu a fost rechemat în țară și a primit misiunea de a lucra la o serie de reforme. Printre cele mai importante a fost eliberarea din robie a ultimilor sclavi romi, în 1855. Mihail Kogălniceanu a lucrat la acest proiect împreună cu Petre Mavrogheni. Apoi, Mihail Kogălniceanu a fost ales în Divanul ad-hoc, care trebuia să se pronunțe asupra viitorului Moldovei. Aici, el s-a remarcat drept unul dintre cei mai aprigi susținători ai ideilor unioniste. De asemenea, a susținut reforme sociale importante.
Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre inițiatorii proiectului prin care erau desființate privilegiile boierești. Spre marea lor cinste, boierii care dominau într-o manieră absolută Divanul ad-hoc au votat abolirea privilegiilor de care beneficiau, pentru ca, prin sacrificiul lor, să contribuie la modernizarea generală a societății. Mihail Kogălniceanu a fondat revista „Steaua Dunării“, care a devenit principalul mijloc de promovare a ideilor unioniste și a contribuit substanțial la alegerea prietenului său, Alexandru Ioan I Cuza, drept principe al Moldovei și Valahiei. Generozitatea lui Mihail Kogălniceanu s-a arătat și atunci când a acceptat, din postura de prim-ministru al Moldovei, un sacrificiu simbolic dureros pentru moldoveni: stabilirea capitalei Principatelor Unite Române la București, ceea ce a dus la împingerea Iașiului în plan secund.
Mihail Kogălniceanu a fost numit, apoi, prim-ministru al Principatelor Unite, după formarea unui guvern unic. În această calitate, el a promovat alte două reforme care au asigurat statului român o temelie modernă.
Este vorba de exproprierea averilor mănăstirești, ceea ce a însemnat oprirea scurgerii bogățiilor țării peste hotare, precum și reforma agrară, care a avut drept consecință împroprietărirea țăranilor și a reprezentat primul pas spre formarea unei clase de mijloc la sate.
Însă, în anul 1865, Mihail Kogălniceanu avea să fie înlăturat din fruntea Guvernului, după ce a intrat în conflict cu domnitorul Alexandru Ioan I Cuza, care devenise prizonierul moral al camarilei sale.
După abdicarea lui Alexandru Ioan I Cuza, Mihail Kogălniceanu a devenit unul dintre partizanii aducerii pe tronul României a principelui Carol I.
A murit printre strini
Mihail Kogălniceanu a contribuit, în calitate de ministru de Interne, la fondarea Dinastiei Române. Mihail Kogălniceanu a avut mai multe mandate în această poziţie și apoi a fost numit la Externe în timpul domniei lui Carol I.
În calitate de ministru de Externe, el a fost cel care a anunțat, pe 9 mai 1877, intenția României de a-și proclama independența, intenție devenită realitate o zi mai târziu, la 10 Mai, care a devenit, astfel, nu doar sărbătoarea fondării Dinastiei Regale, ci și sărbătoarea independenței României. În 1878, Mihail Kogălniceanu a participat la Congresul de la Berlin, unde s-a luptat pentru a apăra drepturile românești asupra Basarabiei și unde a avut un rol important în aducerea Dobrogei între hotarele României.
În plan politic, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre promotorii liberalismului moderat, iar în această calitate, în 1875, s-a numărat printre fondatorii PNL. În ultimii ani ai vieții, Mihail Kogălniceanu s-a retras din activitatea politică și a fost ales președinte al Academiei Române. A murit în 1891, la Paris, în urma unei operații. El a rămas însă un exemplu al sacrificiului generos de sine, acceptat cu seninătate spre binele națiunii sale.
