Religia dacilor este un subiect extrem de delicat, din cauza puţinătăţii informaţiilor pe această temă.
Un interes imens a apărut în ultimii ani în legătură cu istoria dacilor. Iar acest interes a oferit o tribună de exprimare pentru multe persoane neavizate. Astfel că au apărut teorii care mai de care mai abracadabrante. O serie de lucrări mai puţin cunoscute au fost scuturate de praful arhivelor şi sunt folosite pe post de argumente în disputa publică. Nu contează faptul că multe dintre aceste scrieri sunt depăşite din punct de vedere al ştiinţei istorice. Mai mult, nu contează faptul că multe dintre ele nu au avut niciodată o bază ştiinţifică reală. Argumentele utilizate acum o sută de ani sunt remestecate şi citate din nou. Cărţi referitoare la Dacia preistorică, precum cea semnată de Nicolae Densuşianu, ori la regatul dacilor, precum lucrările lui Vasile Pârvan, au fost reeditate sau circulă pe Internet. Unele teorii despre care cei mai mulţi istorici cred că sunt greşite au fost extrase din aceste lucrări, au fost îmbogăţite pe măsura imaginaţiei unor autori de literatură istorică de tip samizdat, iar acum alimentează o sumedenie de teorii conspiraţioniste.
Printre acestea se numără şi cele lansate de fostul securist Pavel Coruţ, care susţine că dacii ar fi urmaşii extratereştrilor. Alte teorii susţin că dacii ar fi fost strămoşii întregii omeniri. În acest context, a fost lansată şi faptul că, de fapt, limba romanilor, adică limba latină, nu ar fi fost decât un dialect al limbii dacilor, în ciuda dovezilor ştiinţifice care arată faptul că ele făceau parte din grupuri diferite ale limbilor indo-europene.
Monoteism vs. politeism
Religia dacilor stârneşte dispute la fel de vii. În principal, există două mari curente. Unul dintre acestea susţine că, de fapt, dacii ar fi avut o religie monoteistă, iar unicul lor zeu ar fi fost cunoscut sub mai multe nume, printre care Zamolxis şi Gebeleizis. Această teorie este bazată pe un pasaj din Herodot care se referă la credinţa dacilor în nemurire şi care spune: „Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor -, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleisis. Tot în al cincilea an aruncă sorţii, şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredinţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit după un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun alt zeu afară de al lor”.
Partizanii teoriei monoteiste ridică acest text la rangul de adevăr absolut, cu toate că Herodot spune limpede doar că unii dintre contemporanii săi credeau că cele două divinităţi ar fi unul şi acelaşi zeu. Însă aceste „amănunte” nu contează atunci când este vorba de pasiune.
Evreii lui Decebal
Aceste teorii nu sunt tocmai o noutate. În secolul al XIX-lea, prin mediile intelectuale evreieşti din Transilvania circula o altă ipoteză, care spunea că monoteismul presupus al dacilor ar fi fost influenţat de evrei. Aceştia ar fi ajuns în Transilvania după distrugerea Ierusalimului de către romani. Evreii l-ar fi ajutat pe regale Decebal să fortifice zona Sarmisegetuzei Regia şi să lupte împotriva Imperiului Roman. Evident, această teorie era o simplă poveste romantică, fără baze reale, însă, în acea epocă în care curgeau râuri de cerneală în efortul de a demonstra „cine au fost primii în Ardeal”, povestea evreilor lui Decebal avea rolul de a arăta anterioritatea evreilor în această provincie.
O altă teorie din categoria celor monoteiste face o paralelă cu creştinismul. Ea porneşte de la faptul că dacii făceau parte din marea familie a popoarelor indo-europene. În mitologia arienilor din India apare Krishna. Această teorie afirmă că, de fapt, Krishna ar fi fost… un dac din Crişana, care ar fi fost zeificat de către indo-europenii care ar fi „roit” din Carpaţi către Valea Indusului. Krishna ar fi fost, de fapt, un conducător al dacilor care au cucerit toate teritoriile până în India de azi. Iar Krishna ar fi fost un avatar al lui Zamolxis. Numele de creştinism ar deriva tot de la dacul Krishna, mai spune această teorie.
Modelul politeist
În ciuda tuturor teoriilor monoteiste, de la cele ale unor savanţi precum Vasile Pârvan până la cele abracadabrante cu extratereştrii, există o opinie majoritară, referitoare la politeismul dacilor. Această teorie se bazează pe mai multe denumiri de zeităţi, identificate ca atare în scrierile anticilor.
Acest model politeist ne arată că în Panteonul dacilor exista un zeu, Gebeleizis, care era zeul Soarelui, precum şi zeiţa Bendis, care era zeiţa Lunii şi a fertilităţii. De asemenea, ar fi fost zeificat şi Zamolxis, care, de fapt, ar fi venit pe pământ pentru a-i învăţa pe daci secretul nemuririi.
Unii istorici au scris că, de fapt, acest zeu al dacilor ar fi fost un sclav al lui Pitagora care ar fi deprins tainele magiei în Egipt. Zamolxis s-ar fi ascuns într-o peşteră, unde a trăit trei ani, iar când a revenit la lumină, dacii ar fi crezut că a înviat. Astfel, dacii au învăţat să nu se mai teamă de moarte. Bineînţeles, şi aceste scrieri antice trebuie privite cu discernământ, pentru că multe dintre ele amestecă realităţi cu fabulaţii.
Unii dintre adepţii teoriei politeiste mai amintesc şi de numele lui Derzelas, care ar fi fost zeul sănătăţii. În opinia celor mai mulţi istorici, este normal ca dacii să fi avut o religie politeistă, ca toate celelalte popoare indo-europene. Însă informaţiile exacte legate de religia dacilor sunt foarte puţine.
Muntele sfânt
Un lucru interesant este legat de faptul că dacii aveau un Munte Sfânt, Kogaion, unde credeau că trăiesc zeii, întocmai cum grecii credeau că zeii lor trăiesc pe Muntele Olimp. Astfel de munţi sacri sunt întâlniţi în multe dintre mitologiile popoarelor antice. Au fost propuse zeci de localizări pentru muntele sfânt al dacilor. Unii au considerat că acesta ar fi Ceahlăul. Alţii au propus munţii din jurul Grădiştei Muncelului de azi, care era odinioară Sarmisegetuza Regia. Însă nu există un consens în această privinţă.
Un înalt cod moral
Religia dacilor cuprindea şi numeroase imperative etice. Astfel, regele Burebista a fost asistat de marele preot, Deceneu, atunci când a decis să schimbe modul de viaţă al supuşilor săi. Regele dac a interzis excesul de vin pe care îl făceau dacii, relatează scriitorii antici. Promovarea unui sistem care punea accentul pe abstinenţă şi pe forţa spirituală a coincis şi cu ascensiunea regatului dac. Şi asta pentru că acest cod etic, care transpare din relatările antice, promova, probabil, nişte valori ale păturii militare a societăţii, asemănătoare cu principiile cavalerismului din Evul Mediu de mai târziu. Unii dintre istoricii Antichităţii spun că este posibil ca, în acea perioadă, să se fi produs şi o revoluţie spirituală, bazată pe cultul lui Zamolxis, care a căpătat o amploare tot mai mare. Astfel că sistemul de credinţe „uranice”, bazat pe zeităţi ale Cerului, a luat tot mai mult locul unui sistem „chtonian”, bazat pe credinţe legate de practicile agricole.
O teorie lansată de istoricii clujeni lansează o nouă temă de dezbatere. Erau dacii antropofagi? Unii cred că dacii ar fi practicat o formă rituală de canibalism. Alţii resping cu vehemenţă această teorie.
Interpretări diferite
Deocamdată, nimeni nu a putut demonstra într-o manieră de necontestat vreuna dintre teoriile legate de religia dacilor. Motivul este legat de faptul că există foarte puţine înscrisuri despre aceste aspecte. Puţinii autori antici care au făcut referire la sistemul de credinţe, la religia dacilor au lăsat fragmente de o întindere modestă. De la daci nu există urme scrise în acest domeniu. Aşa că interpretările puţinelor dovezi care au răzbătut prin milenii sunt bazate pe similarităţi cu alte sisteme de credinţe ale unor popoare indo-europene, ale căror mentalităţi şi religii sunt mai bine cunoscute, datorită faptului că există urme documentare mai bogate. Însă, dincolo de aceste discuţii, rămân câteva certitudini. Dacii au fost un popor care stăpânea certe cunoştinţe ştiinţifice, inclusiv în domeniul medicinei, dar care au construit şi cel mai complex sistem de fortificaţii din Europa situată în afara lumii greco-romane. Este vorba de cel de la Sarmisegetuza. O altă certitudine este aceea că au reuşit să dezvolte o metalurgie bogată. Din Dacia provine cel de-al doilea mare depozit de obiecte de fier, după cel de la Bologna, din Italia. În fine, indiferent că erau monoteişti ori politeişti, dacii nu erau deloc un popor înapoiat, ci unul viguros, care a reuşit să ţină piept vreme îndelungată uneia dintre superputerile vremii, Imperiul Roman.
